Planeta Puzzle

(fragmente)

Toate piesele din vis

Gloria Maria se trezește cu noaptea în cap. Se întinde în patul uriaș cu o saltea de apă și se întreabă: „De ce toate poveștile sunt făcute din alte povești?”. 

Gândește cu voce tare, în timp ce trage dintr-un sertar un tricou cu fața dublă. 

„Și mi-am dorit atât de mult să fiu o leoaică tânără și vorbitoare”. 

Gloria Maria dă peste cap solzii galbeni ai tricoului. Un leu de mare i se arată. Trage obloanele solzoase și revine la figura unei leoaice aurii. Leoaica e gata să sară jucăușă și tandră din piept.

„Dacă dai în sus ai o poveste, dacă dai în jos ai altă poveste!” – își spune Gloria Maria. 

„Orice-ar fi, am să mă urmăresc până la capăt ca să înțeleg făpturile de mare și de uscat din creierul meu!”.

Nici nu termină bine acest gând că din spatele saltelei cu apă trage un pantofior sport cu mustăți-șireturi care sunt prinse, din greșeală ori din întâmplare, într-o spirală strălucitoare. 

„Poate că e de argint pentru că nu e prăfuită”, se gândește Gloria Maria răsfoind câteva pagini cu scris de mână și de tipar pe care spirala le ține strânse la piept ca pe niște pui de cuvinte și de poveste.

„Totul e o hartă puzzle în care poveștile creează haos sau liniște!” – citește Gloria Maria pe o pagină răsfoită la întâmplare. Dar nu scrisul o uimește, ci desenul de lângă cuvinte și litere. Vede cum, pe un scaun înalt de lemn, cu un spătar circular, stă o fetiță cu ochii mari verzi, cu inflexiuni albastre și luminoase. Este chiar ea, Gloria Maria, cu părul blond și ușor buclat, prins cu multe clame mici și sidefii. Poartă o rochiță purpurie cu volane din mătase transparentă. Un bolero roșu tricotat de mână îi acoperă discret umerii și mâinile. Picioarele țâșnesc dintre volane, acoperite de un dres alb imprimat cu mii de fluturi și de papioane.

Fluturii și papioanele ies din pagină spre o alta în care e altceva scris și desenat. 

„Dacă voi vorbi despre Planeta mea, atunci ea va fi tot mai vie pentru mine și cei ce mă privesc chiar acum!”. 

Pagina e un pat cu saltea de apă din care ies lei de mare, fluturi și papioane. 

Gloria Maria stă în pat și se uită printr-un telescop monocular. 

„Puzzle. Planeta Puzzle”. Vrea să rupă paginile prinse în spirala de argint, dar vântul din cameră le alungă peste geam, departe, tot mai departe.

Îi vine să plângă, dar haosul din jur o trage de mânecă. Trebuie să observe, nu are timp să plângă! Pe rama patului ei uriaș stau în nedormire cleștișori, clame, agrafe, clipsuri și elastice. 

Privește la ceasul Orpheus cu pendul din camera ei și la desenele și schițele rămase de peste noapte. Filmează cu încetinitorul și pipăie foile de pe covor, tăieturile din ziare și almanahuri vechi, copacii desenați și vietățile cu forme bizare și expresiv colorate, pensulele, tuburile de vopsea, foarfecile de birou, rotunde, ascuțite, pentru stângaci și dreptaci.

O neliniște îi trece deodată Gloriei Maria prin suflet. 

„Haosul din dormitor, cu atâtea colaje și decupaje, e născut de bunul meu plac sau de imaginația mea? Dacă leoaica aurie imprimată pe tricoul cu față dublă chiar vorbește și gândește așa cum mi se întâmplă foarte des în vis? Creaturile de pe Planeta Puzzle se hrănesc cu fricile și poveștile mele? Puzzle. Planeta Puzzle. Oare de ce toate poveștile încep dis-de-dimineață?”.

Neliniștea Gloriei Maria e o presimțire că ceva neprevăzut se întâmplă sau o să se întâmple în poveste ca și în viață. Sau poate că invers!

„De unde să încep? Aveam în vis toate piesele puzzle care mă defineau și acum în realitate au dispărut fără urmă!” – încearcă Gloria Maria să dea din memorie de urma desenelor luate de vânt, departe, departe. 

„Pot fi judecată pentru piesele care îmi lipsesc?” – se gândește ea, în timp ce leoaica aurie i se zbate în piept.

„Orice proces e un labirint și mie îmi plac tare mult labirinturile!” – se înveselește fulgerător Gloria Maria, lăsând pe seama memoriei și a imaginației să facă văzute și auzite piesele puzzle și desenele dispărute.

Gloria Maria scotocește prin memorie și imaginație și găsește o lupă. Se uită prin ea. Își mărește și își micșorează dormitorul. Îl cercetează din toate unghiurile, piesă cu piesă, doar-doar ies la iveală fragmente, litere, cuvinte ori imagini de legătură. 

„Memoria și imaginația pot să schimbe pentru totdeauna soarta Planetei Puzzle!” – respiră și gândește Gloria Maria. Și minunea se naște odată ce o gândește, pentru că toate hârtiile, cartoanele și decupajele sunt rearanjate de vântul memoriei și al imaginației. Un desen luminos spulberă haosul din dormitor. În el e acum atât de aproape Planeta Puzzle. 

„Așa poate îl găsesc mai repede pe Marele Creator!” – se încurajează Gloria Maria.

Vântul memoriei și al imaginației suflă iar și iar în dormitor. Desenează labirinturi din șosete, pălării și creioane. 

Gloria Maria scrie caligrafic pe agenda-jurnal găsită sub pat: „Dacă un chinez m-ar întreba ce vârstă am, aș răspunde: Haos și Puzzle!”.

Leoaica aurie se transformă repede pe tricou într-un leu de mare. În piept pulsează trei inimi. 

„Nu toate piesele trebuie să fie la locul lor”, îi  suflă leoaica aurie. „Unele trebuie să rămână pierdute ca să poți crea ceva nou”, o încurajează leul de mare.

„Sigur Marele Creator mă va duce pe o planetă norocoasă?”, se uită în zare Gloria Maria.

În agenda-jurnal, Gloria Maria notează cu roșu și cu majuscule: „PUZZLE. PLANETA PUZZLE SĂ-I FIE NUMELE!”

Capcana lui Venus

Gloria Maria își apropie palma de Capcana lui Venus. Se gândește dacă să își ia sau nu planta devoratoare pe Planeta Puzzle. Frunzele ca niște maxilare deschise, cu câte trei perechi de peri fini, o ating ușor. Trei perechi de ochi închiși doar pe jumătate îi electrizează palma. Gloria Maria simte o pulsație pișcătoare prin piele, apoi ochii Capcanei lui Venus se închid de tot. 

„Capcana e o poartă”, își șoptește Gloria Maria. „O poartă electrică spre Planeta Puzzle care va înghite fricile și le va transforma în lumină electrică bio!”.  

Pe pereții balconului o siluetă-umbră, din contururile a mii de piese de puzzle transparente, îi arată ca la cinema ori, mai bine, ca în teatrul de umbre, ceea ce ea visează și tot visează: Planeta Puzzle. Capcana lui Venus lăsă să îi cadă o frunză cu trei perechi de ochi deschiși. Vântul din camera de purificare ridică cele trei perechi de ochi deschiși pe pereții camerei lângă silueta-umbră. 

„Bagă mâna și hai în vis!”, citește uimită Gloria Maria. Leoaica aurie se leagănă în teatrul de umbre de pe balcon. Ninsoarea cu fulgi Parmigiano Reggiano desenează litere de zăpadă. „Aveam în vis toate piesele, toate literele și toate cuvintele”, își spune Gloria Maria. „Și le voi avea iarăși, dacă ele mă vor visa pe mine!”. Leoaica aurie înclină ușor capul.

Capcana lui Venus își cheamă frunza căzută în acvariul vechi de pe balcon. Frunza se lipește ca și cum ar fi fost acolo dintotdeauna. Gloria Maria mângâie frunza lipită și simte o vibrație electrică în tălpi. Își privește picioarele și vede în geamurile acvariului vechi patru imagini ca niște trape transparente. Pe cele patru geamuri literele, cuvintele și piesele de puzzle se mișcă haotic. Apar mereu în alte locuri și dispar! Când dispar se aud mii de oftaturi încete ori stinse. În acvariul vechi unde trăiește Capcana lui Venus sunt pensule vechi, păsări origami, un samovar  uitat, cu arome de rooibos, și ursulețul Cipi. 

„Asta e doar în mintea mea sau e și în realitate?”, se întreabă Gloria Maria. „Dacă e și una și alta, atunci e foarte clar că mă voi întâlni pe Planeta Puzzle cu Capcana lui Venus!” 

Între cele patru oglinzi ale acvariului, ursulețul Cipi își ridică o ureche și clipește. „Tot ce e în mintea noastră e realitate!”, mormăie vesel ursulețul vorbitor. 

Gloria Maria privește fascinată pereții acvariului: pe o planetă sub formă de inimă aleargă girafe albastre și o leoaică aurie. O pădure de plante carnivore se hrănește cu fricile celor de pe Planeta Puzzle și le transformă în cea mai pură și bio electricitate. Pe peretele acvariului Gloria Maria gustă dintr-un curcubeu din vată de zahăr. 

„Care dintre ele sunt eu?”, se întreabă Gloria Maria. „Sau oare toate sunt eu?” 

Capcana lui Venus tresare și-și deschide din nou frunzele-maxilare. „Ia-mă cu tine! Doar așa voi deveni lumină bio electrică!”

Gloria Maria își apropie degetele de geamul acvariului. Pensulele vechi desenează pe pereții transparenți flori subacvatice care vorbesc într-o limbă bolborositoare. Păsările origami își desfac aripile și rotesc prin aer litere roz de hârtie. Samovarul fluieră printre aburii de rooibos și din această muzică electrică Gloria Maria fredonează „Un’te duci, Trofeule? La păscut, măi, cucule!”.   

Ursulețul Cipi clipește din ochișorii lui verzui-căprui. „Eu sunt piesa care nu lipsește niciodată!”. „Sunt piesa care se ascunde ca să te vezi tu pe tine mai bine în realitate și, mai ales, în oglindă! Și mă arăt numai când îți recunoști fricile ca pe niște flori devoratoare.”

Leoaica aurie își întinde gâtul până aproape să dărâme acvariul. În teatrul de umbre, silueta ei se multiplică în zeci de girafe, în sute, în mii. „Gloria Maria, spune leoaica, Marele Creator nu ți-a dat un drum. Ți-a dat o poartă. Și tu singură o vei deschide!”

În acvariu, Capcana lui Venus își închide încet frunzele-maxilare ca și cum ar fi un pupic de bun venit! Capcana lui Venus foșnește. Nu ca o plantă, ci ca o pagină. Ca un pergament viu. O vibrație scurtă trece prin acvariu, prin ghivece, prin podea, prin gleznele Gloriei Maria, prin fiecare fir al cămășii ei de noapte. 

„Aici”, spune Capcana lui Venus. „Aici începe visul care se întoarce după tine!”