c
reditorial
Ciorba majorităților pozitive
„Prea scrieți multe știri negative, oamenii au nevoie/vor să citească și altceva!” – am auzit fraza asta, în diverse variante, de multe ori de-a lungul anilor petrecuți în profesia de jurnalist. Nu că pe patroni sau pe șefi i-ar fi deranjat, de regulă, anchetele de presă, editorialele virulente, articolele critice, reportajele care descriau situații sumbre. Ba dimpotrivă, căci toate acestea vând. Îndemnul la materiale pozitive apărea numai după ce ajungea la ei cineva cu autoritate (politicieni, demnitari, autorități publice), șifonat de vreuna dintre „știrile negative”. Era o indicație subtilă, democratică?, pentru ceea ce se (poporul!) aștepta de la tine.
La un moment dat, în 2008, a apărut „legea știrilor pozitive”, o încercare de manipulare generalizată, care ar fi obligat instituțiile din audio-vizual să difuzeze în procente egale știri pozitive și știri negative, dar Curtea Constituțională a respins-o, întrucât încălca dreptul la liberă exprimare. (Acum, când justiția a intrat în război deschis cu ONG-urile și cu cele câteva instituții de presă care mai critică – sunt negative, adică – legea asta ar fi trecut fluierând de filtrul constituțional, atât de lax.)
În contextul în care astăzi aerul din România este irespirabil, canicula având un rol insignifiant în tabloul general, am auzit din nou conținutul de mai sus, formulat astfel: suntem incapabili să formăm majorități pozitive, ne îmbulzim, nu se știe de ce, de partea negativă a baricadei, cea care respinge, distruge, rupe, în loc să unească, inspire, medieze.
a
rhitect
Venezia, 2026 La Biennale, România, Black Seas
Există orașe pe care le descoperim vizitându-le și orașe pe care le cunoaștem înainte de a le fi văzut vreodată. Veneția aparține celei de-a doua categorii. Este unul dintre puținele locuri despre care aproape toți avem impresia că știm ceva înainte să ajungem acolo. Am văzut-o în filme, în albume de artă, în reclame, în fotografii și, mai ales, în fotografiile de vacanță ale altora.
În fiecare vară, rețelele sociale se umplu din nou de imagini din Veneția. Gondole, Piazza San Marco, poduri, restaurante, apusuri peste lagună. Multe dintre ele sunt făcute chiar în timpul Bienalei, fără ca aceasta să apară aproape deloc în cadru.
s
tem
Scurte considerații despre timp (XXXIX)
Anghilele. Creaturi marine alunecoase, lungi, greu de prins, obișnuite să trăiască în locuri întunecoase și să atace prin ambuscadă. În engleză: eels. Ce legătură pot avea aceste ființe ale adâncurilor cu înțelegerea universului în care trăim?
m
elo
Mihnea Brumariu
uzica românească cultă a fost pusă pe orbita muzicii universale prin intermediul marelui George Enescu. Absolvent al conservatoarelor din Viena și Paris, fiind compozitor, violonist, dirijor, pianist și pedagog, și-a dezvoltat influența în cercurile muzicale europene și nord-americane. Astfel a reușit să-i ajute și pe colegii săi de generație din România, contribuind decisiv la făurirea unui stil național muzical. Dispariția unei astfel de personalități poate duce la un vid în peisajul cultural.
a
rta la perete
ARTEFAPTE @ Muzeul de Artă Constanța
În perioada 7 iunie – 9 august 2026, Muzeul de Artă Constanța găzduiește, în cele patru săli-vagon de la parter, un adevărat spectacol vizual și vestimentar: expoziția ARTEFAPTE (titlu sugestiv, inspirat probabil dintr-un joc de cuvinte plecând de la „artefacte”). Curatoriată de prof. univ. dr. Unda Popp, expoziția a fost vernisată în 7 iunie, în prezența acesteia, a creatorilor de costume pe care i-a coordonat – majoritatea cadre didactice la departamentul Modă al Universității Naționale de Arte (UNArte) din București – și a doi iluștri critici de artă, dr. Adrian-Silvan Ionescu, directorul Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu” al Academiei Române, și dr. Cristian-Robert Velescu, fost profesor titular de istoria artei la UNArte, care au luat cuvântul alături de dr. Lelia Rus-Pîrvan, directoarea muzeului constănțean.
t
ext pistols
c
ronice
Oase de balaur
Romanul lui Moni Stănilă, Oase strălucitoare (Polirom, 2026), ne invită să traversăm un arc interpretativ – sau un arc herméneutique, în termenii lui Paul Ricœur – de la preînțelegere (ansamblul de așteptări și cunoștințe anterioare cu care cititorul intră în actul lecturii) la explicație structurală (voce narativă, alternanță perspectivală, simboluri) și, în final, la o înțelegere apropiată (experiență umană transformată în sens) posibilă prin suprapunerea lumii romanului asupra propriei vieți.
Riscuri și mize
Păi nu am ieșit aseară la bere, cu un scriitor și un inginer? Păi, am ieșit. Zice scriitorul: „Măi Mihai, eu am trăit mult mai mult comunism decât tine. Nu am întâlnit niciodată, și vreau să spun niciodată, un om – un comunist – care să creadă în comunism. În ideea comunistă, în Idee, în dogmă, înțelegi. Am întâlnit sute de comuniști, poate o mie; toți, absolut toți, erau oportuniști. Îi durea fix în pix de Idee!”.
Deconstruind utopia
Deconstrucția utopiei este un proiect ce vine cu o serie de riscuri majore. Și cu un algoritm operațional complex. În primul rând trebuie denunțată utopia. Iar pentru a denunța utopia, trebuie introdusă în peisaj o substanță de contrast. Care se va configura sub forma unei distopii antagonice cu utopia inițială. O strategie foarte ambițioasă. Cu atât mai mult atunci când avem de-a face cu un text poetic. Pentru a reuși este nevoie de control stilistic și tehnic care să poată susține un construct de o asemenea amploare.
a
telier de traducere
Andrei CODRESCU
Andrei Codrescu (n. 1946, Sibiu) este un poet, prozator, eseist și documentarist american de origine română, emigrat în Statele Unite ale Americii în 1966. Autor a peste cincizeci de cărți, Codrescu a fondat și editat influenta revistă Exquisite Corpse, printre volumele sale traduse în românește numărându-se Gaura din steag, Contesa sângeroasă, Mesi@, Casanova în Boemia, Scrisori din New Orleans, Prof pe drum, Lecția de poezie, Ghid dada pentru postumani, Arta uitării. O nouă antologie din opera sa poetică, întinsă pe mai bine de o jumătate de secol, de la debutul cu Licence to Carry a Gun (1970) până la Too Late for Nightmares (2022), va apărea în toamnă la editura Cartier.
a
ctualitatea
Arhivă tipar
Rubrici
Arhiva veche 1966-2010
p
elicule
Cronica unei iubiri (dez)lănțuite
Titlul e înșelător, ceea ce urmează să citiți nu este o cronică, ci o scrisoare de dragoste către Muzeul inocenței, cartea în care am citit cea mai frumoasă descriere a sărutului și cele mai dureroase și amănunțite relatări ale suferințelor din iubire.
Natură moartă cu oameni morți pe dinăuntru
Am fost la premiera filmului Un loc sigur, debutul în lungmetraj al prozatoarei Cecilia Ștefănescu pentru ca tu să nu trebuiască să o faci prea curând. Că nu-mi imaginez profilul spectatorului ideal, care să nu fi ieșit răvășit, descumpănit și realmente confuz de la el. Cu impresia că a văzut mult prea multe pentru cât a înțeles, dacă era ceva de înțeles.
f
otograme
i
cre negre
Festin dobrogean născut din coasta lu’ porc
Am asistat de curând la o încercare de promovare a gastronomiei dobrogene în Portul Tomis. O săptămână întreagă dedicată culturii culinare locale în buza mării, urmată de un alt eveniment care a pus în valoare borșul de sturion. O acțiune promovată cu afișe făcute cu IA și inadecvări vizibile de pe vârful Omu.