Multe dintre experiențele noastre artistice contemporane „față către față” se rezumă la următoarea propoziție: „n-am înțeles nimic”. Într-o atare situațiune, românul flecar va expulza din interiorul său cunoscuta piatră a îndoielii: „Ce a vrut, domnule, să spună poetul?” Ne găsim adesea în fața unei expoziții de artă plastică contemporană, a unui film de artă, a unei opere muzicale sau chiar literare fără senzația viscerală că ni s-a întâmplat ceva altfel decât că ceea ce tocmai ne-a traversat nu a lăsat urme nici la nivel intelectual, farfuria

Publicat pentru prima dată în 2014 și tradus recent în românește, romanul lui Siri Hustvedt, Lumea în flăcări (Polirom, 2022, în traducerea Veronicăi D. Niculescu) este o scriere-halou pentru îndreptățirea vocilor feminine în falocratica lume a artelor din Statele Unite ale Americii. Ca orice legitimare creatoare într-o societate cu viziuni convenabile, ea se impune printr-un tour de force în fața stereotipiilor de gen de care nici lumea artelor nu scapă chiar ușor.

Personajul hustvedtian este Harriet Burden sau „Harry” (formă de cordialitate sau de masculinizare onomastică?),

Ca și în romanul Îmbunătățire, și în Secretele fericirii (Polirom, 2023), apărut în traducerea Veronicăi D. Niculescu, Joan Silber dă frâu liber artei de a pune cap la cap perspective multiple, diverse piese temporale și spațiale, străbătute și strânse la un loc prin poveștile de viață ale unor personaje interconectate în mod surprinzător. Scenele se întrepătrund, mergând adesea în paralel, trecerea de la una la alta solicitând adesea atenția cititorului, cu atât mai mult cu cât perspectivele narative se tot schimbă. 

Romanul are șapte capitole și