c
reditorial
Am aflat că-n vara trecută, în Florida s-a dat o lege, semnată de guvernatorul DeSantis, poate vă mai amintiți de el din 2020 (când a avut o poziție pură și dură împotriva purtării măștilor în pandemie și apoi s-a manifestat activ ca antivaccinist) sau din 2023 (Donald Trump l-a umilit constant în dezbaterile republicanilor, până ce s-a retras din cursă cu coada între picioare). Legea despre care vorbesc interzice geoingineria și „modificările deliberate ale vremii” („intentional weather modification”), dându-le astfel satisfacție celor care au reclamat isteric și au vorbit nemăsurat de mult, în lipsa oricărei probe sau mărturii, despre „chemtrails”, acele dâre de pe cer lăsate de motoarele avioanelor, care ar conține agenți chimici și/sau biologici, precum bariul, sărurile de aluminiu, toriu, fibre de polimeri etc.
Așadar, oamenii aceștia nu cred că există schimbare climatică (la care ‒ e aproape un consens printre oamenii de știință din întreaga lume ‒ omul și-a adus din plin contribuția prin activitățile lui industriale din ultimii 200 de ani), însă interzic prin lege „otrăvirea” (care, până la proba contrară, e doar o ficțiune, ca să nu zic curată sminteală) a populației cu substanțe pe care Oculta ni le toarnă în cap din avioane…
a
rtistocrat
a
rhitect
Spațiul dintre noi
reziliență și memorie colectivă
În ultimii ani am descoperit tot mai multe știri despre studii și sondaje ce indică o creștere vizibilă a nostalgiei față de fostul regim socialist din România. Discursul public, dar și conversațiile cotidiene, sugerează o reevaluare afectivă a unei perioade care, curios, continuă să atragă simpatie inclusiv din partea celor care nu au trăit-o. Fenomenul este cu atât mai surprinzător cu cât traversează generații – nu se limitează la cei care au experiență directă a acelei epoci, ci apare și în rândul celor născuți după 1989.
Anchetă
2025 a fost poate cel mai bun an al acestui deceniu pentru poezia românească. Fără a-mi dori să fac ierarhizări sau topuri, care nu prea își au rostul (în urmă cu 10-15 ani, aș fi fost decis împotriva acestei afirmații), am ținut ca primul număr din 2026 al revistei să surprindă abundența și varietatea de prezențe și de direcții ale fenomenului, așa că am invitat câteva zeci de autori – pe care îi știu, dincolo de calitățile scrisului lor, ca pe niște cititori învederați și dotați cu spirit critic – să facă pentru această anchetă câte cinci recomandări din producția anului trecut (cu observația că antologiile de autor sau volumele colective nu au făcut obiectul acestei cercetări). Opțiunile lor, puse laolaltă, oferă o imagine onestă și bine proporționată a unei nișe – fiindcă asta este poezia, și nu un gen privilegiat sau popular la publicul larg – din ecosistemul literar și editorial al zilelor noastre. (Claudiu Komartin)
t
ext pistols
c
ronice
Călătorie la capătul zilei
O. Nimigean este una dintre vocile cele mai distincte ale literaturii române contemporane, un autor rămas constant la marginea vizibilității, dar mereu prezent în rândul celor apreciați de cititorii avizați. Poet, prozator și eseist, O. Nimigean și-a construit o operă care stă sub semnul tensiunii, al lucidității radicale și al unei sensibilități intelectuale care îmbină sarcasmul, melancolia, memoria și revolta. O nouă ultimă zi (Polirom, 2025) este, dintre scrierile sale, probabil cea mai complexă sinteză a acestor dimensiuni.
Micile și marile războaie
„Tătăilă”. Cu acest apelativ absolut jignitor, Codruț Baciu (40 de ani) mi-a dat un prim cot în plex, ceea ce m-a făcut să mă pliez ca un briceag. După ce mi-am înghițit lacrimile și rușinea, eu, Mihai Buzea (54 de primăveri) am continuat să citesc volumul de debut al autorului: Împărăția cerului și a eclerului (Polirom, 2025). Copiez aici părți din monologul meu: „Cu ce sunt vinovat? M-am născut când m-am născut, m-am născut unde m-am născut, și cu ce sunt eu vinovat pentru toate astea?
Filosofie și viață
Cartea lui A.C. Grayling, profesor de filosofie la Universitatea din Londra, de altfel, un reputat filosof britanic și în afara zonei academice, publicată la editura Trei, în 2025, continuă cu capitolul dedicat iubirii, în care autorul analizează dragostea ca forță ambivalentă, capabilă să dea vieții sens, dar și să producă suferință profundă.
Un poet al realității difuze
În ultimul său volum, în inima pustiului, la malul Cișmigiului (Casa de Editură Max Blecher, 2025), Radu Nițescu revine cu o formulă cunoscută deja a poeziei sale încă din Dialectica urșilor (2016) sau Satao (2020), dar aici avem parte de o maturizare a expresiei sale poetice, de o esențializare a temelor și de o rafinare a tehnicilor abordate de până acum. Vedem o candoare saturată, un ludic omniprezent și o căutare de-a poetiza realitatea banală.
Din menghina satului în betoniera digitală
nu va ajunge aici dispariția (2025, Casa de Editură Max Blecher), volumul de debut al Danielei Vizireanu, funcționează ca o capsulă a timpului: o recuperare atentă, bine tăiată, a copilăriei și adolescenței unei generații născute la finalul anilor ’90, prinsă între sat și oraș, între ritualurile domestice și migrarea inevitabilă spre un prezent digitalizat.
„No-man’s-land” și revenirea la modul default
Nu e greu de sesizat traiectul evolutiv pe care l-a urmat poezia Teodorei Coman, încă de la debutul ei, cârtița de mansardă (2012), și până la Piesa de rezistență (2023). Și nu e greu de sesizat nici faptul că noul ei volum de poeme, Predeterminat, apărut în 2025 la editura Art…
a
rta la perete
Ecologii luminoase
Expoziție: Wisdom in the Absence of Power Structures
Artiste: Miriam Austin (NZ), Floriama Cândea, Ioana Cîrlig, Lera Kelemen, Marine Nouvel (FR)
Curatoare: Georgia Țidorescu
Desfășurare: Kunsthalle Bega, Timișoara; 10 Octombrie 2025 – 31 Ianuarie 2026
s
cena
Basm discult: folclorul Rostopasca regăsit în șoapta lui Mireille
a
telier de traducere
Patru poete macedonene
Versurile noii generații de poeți macedoneni sunt profund existențiale deoarece sunt marcate de conștiința ireversibilității. Cititorul pare că vizionează un film în care copiii se maturizează și pun la îndoială toate imperativele dogmatice, devin conștienți că lumea reală este săracă și meschină, că relațiile se destramă și oamenii devin ușor victime ale singurătății. Peisajul urban este sumbru și viciat, e o rampă de lansare sigură spre izolare, iar solitudinea benefică s-a prăbușit, ca o veche mănăstire. Singura cale de salvare rămâne scrierea – ea este un cămin, o biserică, un spital, un love hotel. Poezia ascultă toate rugăciunile, plângerile, declarațiile de dragoste, reproșurile și speranțele. Poezia se scrie singură prin dorința de a sublima singurătatea și de a găsi fericirea în actul creator – atunci când Creatorul, pare-se, a dat greș…
m
elo
Ahmad Zahir – emblema muzicii pop din Afganistan
Când ne gândim la Afganistan avem în minte o țară izolată, măcinată de conflicte armate, cu o istorie tumultoasă, cu regimuri totalitare, cu un relief preponderent muntos, locul de origine al unor fructe precum rodia sau kaki sau marginalizarea femeilor în societate. În istoria relativ recentă, mai exact perioada de dinaintea islamizării, s-a afirmat cel care este considerat și astăzi superstarul absolut al muzicii afgane.
s
tem
Scurte considerații despre timp (XXXIV)
Într-o zi călduroasă din vara anului 1906 când Max von Laue a ajuns la Oficiul de Patente din Berna, a cerut ca domnul Albert Einstein să fie chemat la poartă. Venise trimis de Max Planck special pentru această întâlnire.
Einstein a fost anunțat. A coborât. A ajuns la poartă.
Nu a fost abordat de nimeni.
a
ctualitatea
Rubrici
Arhivă tipar
p
elicule
Procesul unor monștri
Până la procesul din Nuremberg, dreptul internațional nu prevedea acuzarea și, implicit, condamnarea criminalilor de război de către un tribunal internațional, așa cum apare în cea mai recentă peliculă care reiterează procesul unor monștri perdanți ai istoriei recente. Cu toții avem obligația morală de a reflecta asupra banalității răului. Față de producțiile anterioare care investighează un subiect similar, pelicula lui James Vanderbilt prezintă un context problematic moral/uman/ideologic etc. într-o formă accesibilă, lăsându-ne să intrăm în „povestea” atroce a celui de-Al Doilea Război Mondial din unghiul doctorului psihiatru Douglas Kelley, interpretat de Rami Malek (deținător, din 2018, al unui Oscar pentru rolul din Bohemian Rhapsody).
