Revista Tomis

Qui sera, Sara

Vlad și Sara. Robert și Maria. Iancu și Magda. Ștefan și Rada. Acestea sunt cuplurile cu care se joacă Bogdan Crețu în al treilea roman al său,

Visează roboții poeți electrici?

Cred că Alessandro Baricco ar putea scrie un roman cu Bogdan-Alexandru Petcu personaj (BAP, mai jos!). Alt personaj este… chiar cartea sa de debut, transcender (Charmides,

Cuibul din inima Jelei

Deschid cu teamă cărțile semnate Doina Jela, pregătindu-mă mai mult de suferință decât de emoția estetică obișnuită. Miza literaturii Jelei Doina[1] este, pentru mine, aprioric,

Altfel de meditații în imponderabil

Volumul care a încheiat anul 2023 cu mult optimism pentru poezia bucureșteană este semnat de Ligia Keșișian, care publică Anul tigrului de apă la Casa de Editură Max Blecher după Miss Houdini (2019) și debutul său din 2017,

Existența ca o cascadă

„Probabil că umanitatea nu-și pune cu adevărat probleme decât atunci când când le poate rezolva.”

Cunoscut publicului obișnuit cu reflectarea asupra rolurilor comunicării interpersonale și de gen,

Apophrades și metafizica doliului

Cel mai recent volum de poezie al lui Radu Vancu, Kaddish (Casa de Editură Max Blecher, 2023), cuprinde nu atât o serie de texte ce au același punct de pornire pe care cu ușurință l-am putea caracteriza ca impresionant,

Défense de fumer

Nu știu dacă se fumează în alte romane sau proze scurte ale lui George C. Dumitru, dar în Rupturi (Polirom, 2023) nu se fumează.

Disperarea de a fi în lume

„Și stai pe scăunel, în fața realității, zile și ani în șir.”

Într-un peisaj înțesat de promisiuni deșarte, în care ni se aruncă în ochi,

Glitter & (dark?) lullabies

„Aș vrea fiu un bărbat suedez/ care pleacă în Danemarca/ doar ca să bea bere (…) // Să iau cu mine berea/ frica de străini/ despre care știu că e doar frică/ de străini/ dar nimeni n-are cum să se atingă de mine (…).” (Cântec de adormit fata care se întoarce târziu acasă) sunt versuri care deschid cel mai recent volum al Alinei Purcaru dintr-un poem al cărui titlu ne lansează și ne familiarizează,

Ce și pe cine privim când ne uităm la o operă de artă?

Multe dintre experiențele noastre artistice contemporane „față către față” se rezumă la următoarea propoziție: „n-am înțeles nimic”. Într-o atare situațiune, românul flecar va expulza din interiorul său cunoscuta piatră a îndoielii: „Ce a vrut,