ce-ți spune nou-născuta despre literatura română doar pentru uzul adulților
înainte să
rugăciune de valorificare și pornografie de distanțare Credința prin identificare și exercițiul din izolare și prima dată simt că sunt unde trebuie și că orice se petrece în altă parte eu aici trebuie să fiu Ceea ce am mai simțit doar în situații sexuale dar acum e toată ziua: poezii nu știi de-aia scrii din respirație și digestie ca să le identifici să facem cunoștință cu bine
chiar acum
te mai întâlnești și cu cineva care vine din viitor cu unghiile gata crescute ca să trăiască prezentul tău din viitor dar din care fiecare mister e păzit cu ziduri de dezgust și de groază de la visul de unde venim la visul în care ne ducem despărțite de sughițuri și cute
un pic scris
când au scris literatura orală s-au văzut nevoiți să lucreze cu ritmul și lungimea versului așa cum îl deslușeau atunci ca să vezi că prima dată visezi mult înainte să vezi în mod clar cum timpul altora e după timpul digestiei tale măcar tu nu îmi explici și nici nu ții să povestești cum e acolo și cum e aici cânți văzând și făcând
un pic tradus
din limba aricilor știi mitul cu lumea făcută cu ce-au adus ei de pe fundul mării în ace cu ce-ar fi putut ei să prindă pentru tine cum i-au citit sau mai exact te citesc literaturile extrem contemporane și formele sexuale din nori drept icnete și gâfâieli în transmisiune orală: fefeleaga lui musk și moara cu xi jinping ori letopisețul de unde este părăsit de ureche silabisit în reading list de dua lipa la tokio cer senin
un pic automat
plânsul acesta despre ce e, cum ar formula Chat GPT: de ce plâng motoarele de căutare de ce sughiță algoritmii în zilele de 90/ 60 / 90 ml de ce vor formulele să ne adoarmă de ce tace muselina după mese de ce face timpul dus-întors cu bucătăria relațională de nici nu înțelegi deturnarea festivă începi rugăciuni de recunoaștere și filmele porno de antrenament afectiv
pentru copii, nu
măcar o glumă cu vidre care vorbesc vulgar nu pentru copii ci pentru digestia lor chiar pentru când abia aștepți să mai schimbi un cuvânt și cu cineva de vârsta ta dar ce să-ți povestesc mai clar decât împotriva gazelor siropul cu mărar
filmul faptelor
află și răspunsul la cocktailul lui bond care e amestecat (stirred), nu agitat (shaked) Sau invers, sau nici măcar Bond, cât dr. No e în formula ta agitat altfel ți-ar da gaze nu din vodcă cu martini doar din lapte sau formulă
teorie proprie
defectul conceptual din pornografie ține de faptul că nu e nici adevărată și nici fictivă nu reușește să ajungă sunt zone ale abuzului cuvinte ale abuzului dar nici zonele lumii, corpului, limbajului, și nici cuvintele nu sunt problema ci abuzul și efectul
digitații de socializare
teniși cu arici
zice că știi pe cineva care să nu-ți dea impresia că vă știți de undeva, doar că nu-ți amintești tu de unde și la nivelul primar ești pus pe hartă de vârsta la care ai văzut pentru prima dată încălțăminte cu arici și de aici se poate discuta asta dacă știi pe cineva care să scape de treaba cu impresia eu nu și așa tot vin spre tine cu vulgaritățile norilor la purtător, ia, de tine ce am uitat sau ce reușesc să uit acum în timp ce
în materie de serviciu
e normal că în fiecare cuvânt se petrece un pic din tot ce zici că s-ar numi lume exterioară când te uiți cu atenție îi și vezi pe cei pe care îi crezi un pic jigniți că se uită cineva din afară aici completează tu cu formula de adresare pe care o folosești doar pentru tine exercițiul fizic continuă până îți dai seama că te privește dar asta te și sperie și poate că e mai sănătos așa de ce să te doară sau doamne ferește să ai dreptate dar doar în general
Trebuiau să poarte un pic de cancel
A.
mână, birjar: cancel culture n-a existat și tot doare dacă ai o problemă cu limbajul dur și sexual oprește-te aici sau zici că faci un top al modurilor în care nu i-a păsat cuiva de tine oare cine spune în grădină am o pizdă pula o va crește mare și râde a existat doar un lung șir de băieți care atât au putut aici pune tu cine te-a futut ca să rămână
2.
cum, mă? ca și violența, ca drogurile, Dragostea distruge distanțe doar că: ea încă mai poate să o facă și fără abuz și fără chitanțe mai mult decât orice sumă
III.
până și în ciuda specialiștilor doar ce-a trecut prin anulare și vulgarizare are amploare în grădină am o pulă pizda o va crește mare s-o tai, se-mpute, s-o las, se fute cancel culture n-a existat de când suntem împreună pentru ce nu se amână îi spui suplu lejer: limba română
rugăciunea inimii
te mănâncă senzația că doar ce contează e înțeles greșit în toate felurile care pot să existe și doar așa are ocazia să reziste complet vis în realitate și cu realitatea numai după ce e rulat la nesfârșit pe cele mai absurde abuzive și vulgare piste


