Numere pare și impare
39
Umerii înainte, spatele drept. Îți privești mâinile. Albe, aproape străvezii.
Unghiile tăiate scurt, din carne. Într-un gest scurt, familiar, prinzi între
degetul mare și arătător verigheta. Abia de-ți mai amintești de inscripția din interior.
Cândva, ochii mari, ca două petale de gladiole albastre înțelegeau totul –
în mintea ei se îngrămădeau ulițele strâmte, plecarea, chiar dacă asta însemna că se termina și vara,
în sminteala dulce a tinereții, când lumea devenise o haină prea strâmtă, ale cărei cusături o rodeau ca o pătură militară; însă odată cu anii, s-a dus violența zilelor lungi de iulie – zilele cu miros de măr crud sau de lucernă cosită, de mers la baltă, zilele în care se prăbușea pe covorul de trifoi și de grașiță și se uita cât de repede se mișcă norii, luând felurite forme, apoi și-a amintit despre o trezire ca un înec, anii care nu s-au oprit turuind pe ulițe și lovind în interior cu copite de fier, așa s-a dus și agonia tuturor femeilor de-un leat cu timpul, cu ochi verzi și tulburi ca apele nămoloase ale Dunării și după fiecare doliu aproape că s-a dus și ea, revenindu-și cu greu din boala asta grea a despărțirilor definitive, mai ales că, dacă treci de ianuarie, anul curge altfel. Privirea-nainte, spatele drept.
Toamna ca o eczemă în gesturile mici, neputincioase.
[sunt o insectă cu aripi albe]
Iarna lovește în stern ca un boxeur bătrân.
[să te adaptezi, să riști, să delegi, să folosești cu strategie,
să creezi resurse, să explorezi, să participi, să colaborezi,
să diversifici,
să gândești sistemic
Lumina dezactivează instinctul de apărare.
[ești ǀ sunt la limita prăbușirii]
Lumina dezactivează simțurile.
Lumina augmentează reperele.
[atingi marginea balustradei și ai impresia că te-ai putea arunca în gol oricând]
Creierul luminează asemenea soarelui mediteraneean.
[ajungi la timp – punctualitatea când este, când nu este o calitate]
Floarea de hârtie endemică în toate grădinile pe lângă care treci
Apa ajunge la tălpile bătătorite
Fenomenul prăbușirii mentale
despre care nimeni nu vorbește
(nu vorbești, nu exiști?)
Privirea îmi fuge spre noii regi
care nu își dispută nici valorile, nici teritoriul,
mai degrabă timpul
zerourile
policrizele
ecosistemele
bullyingul
noile paradigme educaționale
parteneriatele
[Time and resources should be added to the mix]
să monitorizezi
să coordonezi
să evaluezi corect
– un fel de căldură transformatoare
la fel ca lumina care te locuiește –
palmierul de plastic din parc a rămas singurul paznic
al urmelor noastre lăsate cu creta pe tartanul colorat
rebranding
– experiența nu e gratuită, toți anii ăștia ai investit în tine –
conectezi teorii și bune practici
economia sustenabilă
unghii perfecte – ten de caisă coaptă
ținuta perfectă, sprâncene perfecte,
inima de fier – bătătorită pe interior,
tălpile – bătătorite și ele
utopii politice
furtuna perfectă pentru tranziția
de la cine ai fost la cine ai putea fi
oglinda de grăsime a animalului însângerat
pe care ne urcam în copilărie
chiuiam și poate chiar eram fericiți
– să bubuie muzica, să uităm cine suntem –
Fotografia noastră de la 5 ani, apoi de la 25, 40.
Tehnologia ne-a luat-o înainte ca lupul din poveste au ieșit la
înaintare prea mulți inși a căror viclenie, bine camuflată sub
costume scumpe, a făcut istorie. În afara rețelelor, nu rămân cicatrici,
nici amintiri prea multe. Zero motivație pentru tandrețe.
Ieri, un tânăr m-a întrebat dacă îmi poate face o poză pentru
Orașul Oamenilor Fericiți.
I-am părut fericită sau cu totul pe dos? Cât durează fericirea?
Există oameni fericiți? Există chiar un oraș pentru fericire?
Unde se duc toate nefericirile când se duc?
[E vară. Mă legăn ușor. Leagănul de lemn, legat cu sfoară de unul
dintre gutuii de lângă casă, îmi ridică poalele rochiei. Pare tot mai cald și
amintirea se pierde.]
Abia de-mi mai amintesc de inscripția de pe inel.
Se îngrămădesc zilele cu miros de măr crud sau de lucernă cosită,
așteptările de-un leat cu timpul și gândul că, dacă trec de ianuarie,
anul curge altfel. Privirea-nainte, spatele drept.
