Sara Fabjan (n. 1992) încearcă să găsească echilibrul între știință și literatură, fiind licențiată în psihologie, a terminat un masterat în științe cognitive, iar momentan este pe cale să încheie un doctorat în psihologie. A făcut parte din redacția revistei literare Novi zvon din Ljubljana, care ulterior și-a schimbat numele în Nebulae. Volumul ei de debut, Zaroletano [Cu oblonul tras], a apărut în 2023.

despre metafore

vine o zi când ești gata
dar plăcinta nu e
cu toate astea o întorci
ca pe o pagină dintr-o carte

sunt zile când ai idei
și zile când aștepți în stația de autobuz
încercând să descurci firele căștilor

îți amintești de mecanicul tău care spune
cum multe mașini ce stau pe marginea drumului
                                    nu-s defecte
doar au combustibilul greșit
ceea ce ți se pare o splendidă metaforă

repetări

în visele mele vin câinii mici să moară
apar chiar înainte
să sară de pe balcon

în visele mele se refugiază funcționarii singuratici
ca să devină pasageri la bordul unui avion locatarii blocului
și cu mine privim spre cer când acesta se apropie de bloc

în visele mele copiii dispar partenerii divorțează
frații se sinucid doamnele-n vârstă-și amintesc de război
profesoarele-s gravide părinții nu-și pot plăti ratele
fiindcă eu sunt capabilă să le port fricile

astăzi în vis îl căutam pe băiețelul dispărut
împreună cu funcționarul care eliberează permise auto
rătăceam printre cadavrele ultimului accident aviatic
nici de data asta nu vom găsi copilul corect
lacrimile doamnelor în vârstă umflă râul
profesoarele au trimis revistei greșite rezultatele cercetării
părinții plâng în timp ce rup facturile
în visele precedente am murit cu toții
trebuie preschimbate permisele auto
e a treia zi de când buldogii francezi tot sar de pe balcon

repetări

în visele mele se refugiază prisăcarii îmbătrâniți
în fiecare noapte torn împreună cu ei mierea-n borcane de sticlă
pe care scriu
miere din flori
august 2015

prisăcarii se tem de două lucruri
de secetă și trezie

de secetă pentru că iubesc albinele mai mult decât și-au iubit vreodată soțiile
de trezie pentru că-n ea se cristalizează mai devreme sau mai târziu mierea
iar acolo niște copii-și bat joc de-un prisăcar îmbătrânit
într-un costum prăfuit și lipicios la capătul mânecilor
însă el e cel
ce-n vântul serii stă lângă stup așteptând să se întoarcă
                           albinele
ca să-și poată închide ochii și să viseze
cum toată noaptea prisăcarii sădesc flori noi
doar pentru ele

repetări

în visele mele se refugiază poetele
nopți întregi împreună cu ele
pregătesc dosare de concurs
imprim volumele lor nepublicate
iar pe coperte scriu
cu oblonul tras

ziua prindem filele cu capse
cu mișcări delicate le numărăm paginile
pe înserate mergem din casă-n casă
cu cutiile pline cu volume proaspete susținem mesele fără picioare

când ni se rod tălpile
ne desenăm cu creionul altele noi
iar când ne lipsește inspirația

vecinul cu amintiri

vecinul ne-a întrebat
dacă ne amintim oare vara lui ’96
când în curtea casei bunicii
mai creșteau trandafirii
înainte să-i taie ca să facă loc parcării
dacă ne amintim
cum noi copiii aruncam unii-n alții
cu baloane cu apă
                          am spus nu nu nu
                          nu ne amintim
apoi ne-a întrebat
dacă ne amintim măcar micul bazin gonflabil
de el sigur ne amintim
că am înotat în el
mai multe veri în șir
dacă ne amintim cum se construia casa
când tata era încă-n viață
pregătirea mortarului și întâlnirile vecinilor
la o bere seară de seară
                           am spus nu nu nu
                           nu ne amintim
a încercat să ne descrie
renaultul 4 care ne-a dus la nunta unchiului
acordeonistul care cânta fals
și discursul îmbibat în alcool al nevestei
                           am spus nu nu nu
vecinul credea că-l luăm peste picior
că sigur știm chiar mai multe detalii decât el
că-n weekenduri ne uităm la poze vechi și spunem povești
dar el nu știe
că
există familii
care se reinventează
în fiecare zi

© Sara Fabjan și LUD Literatura