Enormi Stationis (n. 1983) este pseudonimul lui Bartosz Radomski, absolvent de Filologie clasică la Universitatea din Varşovia, istoric al ideilor, poet şi traducător din literatura clasică și literatura română. Este doctorand al Institutului de Studii Clasice de la Universitatea din Varşovia, membru al Asociaţiei Filologice din Polonia și membru al Asociaţiei Autorilor Polonezi. Poeziile sale au apărut în numeroase antologii şi reviste de poezie. Enormi Stationis este autorul volumului de poezii mitologico-erotice Centaurydy (2016). În lucrarea sa de doctorat se ocupă de filozofia lui Andreas Wissowatius şi de reconstrucţia acesteia în Divanul sau Gâlceava înțeleptului cu lumea a lui Dimitrie Cantemir. Trăiește şi lucrează la Varşovia.
Proxima Centauri
cu ochiu-i neînarmat
invizibil pentru lumea pământească
micul pitic roșu
printre stele infinit de multe
strălucind în univers
este cel mai aproape de Soare
ordinea cosmosului însă
nu-i permite să se apropie
totul e orânduit haotic
Pholus și Chiron
e o faptă milostivă
să-l cinstești cu vin
pe oaspetele însetat
per ipsum et cum ipso
et in ipso
frații care n-au băut
noaptea
se transformă în bestii
Neras
În sfârșit te simt.
Mă străpungi cu barba ta nerasă.
Plăcerea doare.
Înțepi.
Nu te opri!
Pielea zdrelită va renaște.
Cosmogeneză
scufundată în nemărginitul apelor
își doarme somnul de veci
omnipotența
nimicnicia apoasă
moțăie
emite aerul
expiră policosmos
bule goale plutesc
se înalță în legiuiri
universurile iau ființă
infinit de multe
nemișcate
plonjează dincolo de timp
baloane hidroeterice
se deșteaptă
puse în mișcare
încep să funcționeze pentru o clipă
miliarde de ani
expirație
sfârșesc fără putere
se sparg
creatorul respiră infinitul
Vinul
violență în grădina zeului Dionysus
poama viței de vie
culeasă de pe butuc –
un sacrilegiu
ciorchinii prin forță separați de mlădiță
coaja sensibilă ca hârtia udă
plesnește sub degete
anatema lui Bachus
boabele albe sau negre
eliberează mustul
lamura dulce și cărnoasă
se împrăștie
în butoiul de lemn
sâmburii tari nu folosesc la nimic
îi aruncăm
pielița dă un gust amar
vinul aspru fierbe
ne leagănă simțurile
ca o poezie
Ploaia acidă
Deasupra orașului se întind
nori negri.
Nici vântul puternic nu le-ar urni povara.
Curg în picături pe pământ.
Mediul atmosferic
se preface în miracol al naturii.
Admir cum din ploaia acidă
apar bălți de curcubee.
Magnificat
Spre dimineață încă îi mai aud vibrația.
Muzica reverbează și acum în capul meu.
Soarele se trezește și luminează cerul.
Lumea mea abia se duce la culcare. Se leagănă.
Nu sunt în stare să citesc notele
de pe portativul actual al vieții mele.
Cânt și-i țin isonul propriei melodii.
traducere de Marina Ilie
