Revista Tomis

05 – scanarea prezentului, nu a gândurilor

descoperisem o scurtătură pe magheru prin
care ajungeam în 30 de minute la sibiu pe jos
nu-mi era foarte clară poziționarea față de valea
săpunului teritoriul nu era mapat iar eu
îmi depășisem cu mult numărul zilnic de pași fără

să-nțeleg
de ce
aterizam

exact la schimbarea turei de la SH

și
de ce

prindeam cele mai fancy
țesături cadrilate fără să fie nevoie de o luptă corp la corp

nu pierdeam timpul să le mai probez mai ales că
știam că crăiasă le va-mpături cum numai ea

știe

cel mai mult mă ajuta fișierul pe care
cineva mai puțin spontan decât mine îl botezase viața
mea organizată bifă după bifă scanarea prezentului nu
a gândurilor care ne întârzie acțiunile

la final de tură un șaormar din berceni își construiește
propriul excurs către geopolitică ne
schimbă putin. s-a angajat la noi. ne schimbă dimineață

scanarea prezentului, nu a gândurilor
scanarea personalității, nu a facturilor
ne așteaptă țesături atent împăturite
ne așteaptă o zăpadă aproape
orizontală în piața mică
ne așteaptă o viață

(3 martie 2023)

14 – O decizie proastă face o amintire faină

un gest firesc o țigară fumată pe podețul ce desparte valea săpunului de
conglomerat am căzut în păcatul consumerist și mi-am făcut card la
penny am avut răbdare am ascultat indicațiile mi-am tastat numele fără
diacritice am trecut un număr fictiv în dreptul străzii nu mi-a fost frică de consecințe
o decizie proastă face o amintire faină chiar și pe un câmp transformat în locuințe de 30 metri pătrați cardul meu roșu conține povestea paznicului însurat în ’86 fata lui plecată la
muncă în germania tot mai departe de valea săpunului goodbye stress de la nivea cuibărit într-un cotlon cu respirații colorate gelul de duș alegerea mea de astăzi

andrei ia o foaie cu pătrățele și numără 6 în dreapta și 5 în jos acum trage linie pe
margine și numără câte pătrățele sunt în interior. dacă îți ies 30 e f bine. dacă nu

pielea moartă se va transforma în măr otrăvitor la megafon peste valea
săpunului se aude gondolierul

(7 mai)

16 – vortex

în unele seri muzica anilor ’80 acoperă cei 323 de kilometri
un fizician din secolul XIX ne avertizase că nu mai e nimic de
descoperit de acum totul înseamnă măsurători din ce în ce mai
precise în unele seri uit că balconul e descoperit și ies din duș
umed și fără prosop plutind peste valea săpunului un meeting room
ca un acvariu un salt naiv peste un vortex văzut la primul televizor
color un anitech cu 14 canale pe MAIN și alte 14 pe SUB
urziceniul cu purici cartoon network și mtv în 1993 iar tehnologia
încă mă bate de exemplu dușul care mă stropește din toate unghiurile mă
cuibăresc în singurul colț al cabinei unde apa rece nu poate ajunge
Forever young I want to be forever young s-ar auzi din orice tonomat
ce unește frontiera dintre sibiu și șelimbăr sună ca o melodie pe care o tot
auzi dar pe care nu ești capabilă să o reproduci running up that hill crăiasa se
transformă (încet-încet) în maxine mayfield în unele seri muzica anilor
’80 renunță la toate straturile de piele

(19 mai)

17 – mi sono innamorato di mia moglie

prosop negru șort under armour bleumarin poziție nu foarte
comodă pe patul de la fizioterapie capul meu nu mai atârnă în golul format de
pardoseală și de aerul aseptic muzica face diferența ani buni cu romantic fm în
buclă ani buni în care duolingo e înlocuit de muzica senzuală în franceză spaniolă &
italiană zone fertile de recognoscibilitate romantic fm muzica nu zgomot romantic
fm îți dorește noapte bună vise plăcute somn ușor starea de bine se
impune indiferent de oră undele medii survolează valea săpunului pornind din salonul
clinicii ca un suflet fără chei acum 25 de ani ar fi fost imposibil să ascult radio campus urziceni din apartamentul părinților din strada panselelor 134 bis am pierdut concursul de catrene am pierdut conexiunea cu 99 FM nu am găsit niciodată corpul și fața lui nick de la backstreet
boys am rămas blocat cu un poster cât casa din revista popcorn doar pantofii sport ai lui nick carter probabil niște jordan air 13s alb cu albastru prosop negru șort under armour
bleumarin poziție nu foarte comodă când aproape amușini electrozii și săculeții de
nisip de pe cervicală aparatul de radio scapă frecvența bâzâie vertebrele rămân în baleiaj

(26 mai)

(din volumul în lucru Poemele Crăiesei. Valea Săpunului)

Mai multe texte
Citește și