Vreau să scriu despre prietenie atât de frumos

Vreau să scriu despre prietenie atât de frumos
Încât să îl înduioşeze pe V după 30 de ani de cinism
Şi să îşi amintească de creanga de nuc pe care
Ne credeam amândoi Nadia la Montreal.

Ne-apropiau privirile de câini bătuţi știind că
O încordare gata să muşte just in case &
Un scheunat metalic la mângâiere
Ştiu să împartă acelaşi secret.

Alții au scris despre prietenie într-un fel în care
Puteam pretinde că am fost eu
În scene în care ne priveam cu admirație
Rănile din palme peste care puneam o mână de praf,
Singurele lucruri rele în toate verile
Din care ieșeam precum soldații japonezi îmbătrâniți
După ce lumea revenise de mult la normal.

Când mă gîndesc la prieteniile mele
Nu ştiu de ce îmi vine în minte tata fumând
Țigară după ţigară pe geam, în bucătărie,
Văzut tot timpul din spate
Jocul nostru pe care încă așteptăm să îl începem.

am nevoie de dialogul ăsta

am nevoie de dialogul ăsta în care să îți spun cum s-a întâmplat
au fost alte semne că respingerea prin absență trebuia considerată mai gravă
altele înafară de rarele bătăi cu furtunul mașinii de spălat. am nevoie de tine să pot fi explicit
cu o preocupare minimă legată de riscuri & sensibilitățile rănite ale celor care văd că
nu e nici biografie nici sentimentalism când urli de groaza că ai fi putut fi la fel de bine tu
cel care / cea care.
(alții au dat ochii peste cap când și-au dat seama că doar am auzit de un cuțit, nu l-am văzut)
e adevărat că de multe ori nu te ajută să știi că e destul &
mi-a plăcut când am auzit cum de la un moment dat încolo
tot ce poți face este să te repeți
în știrea despre moartea omului căzut din stratosferă fără să fi ajuns la 60+
(nici despre brad pitt nu credeam că a trecut de vîrsta lui joe black)
caut semne că e timpul să ne culcăm și noi rezemați de lama unui cuțit &
cu aceeași neîncredere ating un cal alb împăiat într-un muzeu de mașini
când de fapt am nevoie să te văd cum reziști auzind că
nu sunt fericit lângă tine.

muzeu al atingerilor bune

adevărul e că și mie mi-ar fi frică dacă s-ar ajunge
în zonele pentru care nu s-au inventat proteze & curajul
mi-ar mai folosi doar pentru lecții de asertivitate în cuplu
cu perseverență de traducător din viața emoțională a pietrelor.
aș spune că îmi este frică de tine deși ești cea mai blândă femeie &
mi-aș declara cele mai bune intenții cu zâmbete de reproș
sub care te-ai strânge ca atunci când îți făceai tema & nu știai
când o să coboare din spate o palmă silențioasă pentru binele tău
să te învețe că generozitate e doar când te predai.
nu m-aș lega de izbucnirile tale în reprize de râs isteric
de fiecare dată când îți spun că mi-e rău & nu știu ce să îți cer
cum nu aș privi cu ochi buni nici
un muzeu al atingerilor bune din care aș putea ieși
convins că e prea târziu.

placebo

singurul medicament în stare să îmi dea placebo
sunt luptele de animale. începutul în care gândul la doliu
decide lupta în favoarea adversarului care s-a ținut mai strâns
în încleștare pregătind sfâșierea.
știu foarte bine că îmi poți imagina oroarea cu răbdarea
unui vechi brutar trecut prin războiul care
l-a învățat cum se macină o coajă uscată
cu încrederea că trecutul se va mai repeta măcar odată.
furia e pusă la colț în genunchi
doar cu puterea unui chip sadic
înscenez lupte de câini cu păpuși umplute cu pâine uscată.
înscenez lupte de câini cu păpușile fiului meu.
înscenez lupte de câini cu păpuși eviscerate.
înscenez lupte de câini cu păpușile îndoliate.
înscenez lupte de câini cu păpuși abandonate.
înscenez lupte de câini cu păpuși mutilate.
înscenez lupte de câini cu păpuși ignorate.
înscenez lupte de câini cu păpuși neterminate.

terapia a venit la fix pentru ca azi
să nu mă bat cu nimeni
să nu fiu mărunțit de furii &
diferența dintre pretext și interes
să își facă efectul de civilizare.

îmi imaginez cum tu ai fi scutit de suferință

îmi imaginez cum tu ai fi scutit de suferință
într-o viață ușoară & blîndă cu tine
dar nu înțeleg de ce mi te imaginez și plîngînd
la scenele cu tați îmbrățisîndu-și fiii
e greu să te cunosc fără să umplu spațiile goale
cu ce aș fi avut eu nevoie să aud chiar dacă
sună la fel ca obsesia pentru mîncare bună
protejată de risipă de cei trecuți prin foame

adevărul e că eu mă întorc să îți explic deși
te-ar ajuta să nu deschid din nou & să mă știi plecat
te-ar înveli ca pe o pîine pusă la crescut
în care compulsii plictisite se pregătesc de somn