Alma-Laura Parasca s-a născut la 20 martie 2000 în Constanța. Aici a urmat Facultatea de Arte a Universității „Ovidius”, absolvind studiile de licență în 2023 și obținându-și în 2025 diploma de master. Participă la expoziții naționale de pictură și la seri locale de poezie. 

Alma  este o tânără artistă vizuală care își dezvoltă, în paralel, o voce poetică distinctă, cu rădăcini confesive și ramificații performative. Poezia ei se construiește pe tensiunea dintre fragilitate și luciditate, alternând între duioșie și sarcasm provocator. Explorează teme recurente precum identitatea feminină, trauma moștenită, dinamica dintre eros și vină, sau raportarea la sacru prin filtrul corporalității și al absurdului cotidian. Poemele sunt  fragmentare, dar într-un  flux organic – ca  o transă dezvăluitoare. (Iulia Pană)

noi suntem părinții noștri tineri

mama mea
a fost întâi copil;
iar pe mama-mea-copil
vreau să o țin în brațe
și să o iert eu în locul
celor ce nu sunt buni cu ea.
mama-mea-mamă greșește
și mă supără și ne certăm;
iar eu greșesc și țip.

mama-mea-copil simte că
mama-ei-mamă îl iubește mai mult
pe fratele ei (deși nu a spus-o niciodată).
„e ceva ce pur și
simplu simți. se-ntâmplă”.
pe mama-mea-copil
o iau în brațe pentru că
eu o iubesc (promit)
mai mult decât pe fratele ei.
pe mama-ei-copil o mângâi și îi promit
că o iubesc. ea nu a avut mamă.
mama mea în fiecare zi
este mai mult mama ei.

poate de asta facem copii. să nu murim niciodată.
din ce înseamnă procreare (adică
perpetuarea speciei) putem
poate să găsim înc-un înțeles:
perpetuarea spiritului;
perpetuarea eului și
a preferințelor, a tonurilor,
a locului de muncă,
a felului în care                    țipi.

pe mama-mea-de-vârsta-mea
o țin în brațe. nu am fi altfel
prietene. ești prea grăbită
și nu mă asculți. eu
mă            mișc          lent
și nu-ți vorbesc pe limbă.
aș vrea să citești mai mult.
ai vrea să fiu mai mult acasă.

pe mama-mea-de-vârsta-ei –
adică pe mama mea acum,
o privesc și o văd pe mama ei
din ce în ce mai mult
pe zi ce trece.

mă întreb cine sunt eu.
mă întreb dacă sunt toate femeile
care-și bat aripa pe umărul meu;
dacă ființa mea e măsurată
să fie ființa lor; ca ele
să mai trăiască încă o dată.
resping și vreau să fiu un
suflet unic. dar când plec,
mă                              încalț
cum se încălța mama-mea-copil
(fără ca vreodată să-mi arate).

nu semăn cu mama mea.

cred că eu sunt tatăl meu.

tatăl-meu-de-vârsta-lui –
adică tatăl meu acum,
spune să nu-mi planific
toată viața; ea se-așază
de la sine.
și înțeleg acum:
ce au trăit părinții mei
și părinții lor și părinții lor
și tristan și isolda și paris și elena și
orfeu și euridice și adam și eva
trăiesc                                  și eu.
piesa e aceeași;
hainele-mi sunt altele.

e prima dată când joc
acest rol. e prima mea
oară pe pământ. la fel
este și pentru tatăl meu.
greșelile lui vor fi
greșelile mele și ideile
lui sunt trăirile promise
mie. lucrurile se-așază.

ascultă-mă deși
nu-ți vorbesc pe limbă:
privește-n fotografii;
nu am nicio îndoială,
nu avem descătușare:
noi suntem
părinții noștri, tineri.
suntem părinții noștri, tineri.

coasta ta

te iubesc din liceu.
te iubesc din Grădină,
când, dacă mai ții minte,
era doar dragoste fără păcat.

când m-a făcut pe mine
ființă, El m-a ales din
coasta ta. și am trăit
în neștiință de bine
sau de rău sau de noapte
sau de zi. dar un nod
în gât ne tăinuiește.

îți port dragostea cu
vină și îți port chipul
în loc să-l am pe-al meu.
greșeala de Departe
mi-o asum în orice
viață. ispășesc din
pântec o pedeapsă
și te rog mereu să
mă ierți. „nici nu am știut
cum să învinuiesc un om.
orice fruct împarți cu mine,
din mâna ta, are gust bun.”

mie și ție ne dă rost pe Pământ
ceva nerostit.
e aproape ce este
între albine și magnolii
și cioc de vultur și copil.
te hrănesc cu carnea-mi dulce;
tu duci la capăt un destin.
faci nectar și miere și moarte
din mine și te privesc
și inima îmi bate
iepurește. eu n-am curaj
să te ating, pentru că
știi prea bine să mă ierți, iar
eu sunt cea care-ți greșește.

te iubesc din liceu.
te iubesc din liceu,
când, dacă mai ții minte,
ieșeam din sala unde
se ținuse etapa pe
școală a olimpiadei
de engleză, și ne-a
legat un cuvânt amuzant:
porridge. eu l-am tradus
„mămăligă”; tu, „colivă”.
știam de mare și de
cer și de istorie
și poezie. dar un nod
în piept ne amuțește.

între pământ și cer mă
săruți întâia dată.
gust din menire și mă
amețesc. tu mă preschimbi
în neștiut. dacă te
sărut a doua oară
nu ne mai putem dezice:
am să-ncerc o-ntreagă viață
numele tău să nu mi-l
aduc aminte. n-am să
te caut sau să te plâng;
dar am să te chem mereu.
așa am să-mi duc viața.
aceste patru lucruri
mi le promit și te sărut.

pe mine și pe tine
ne unește ceva mai
mare decât noi doi. El
m-a făcut din coasta ta.
e aproape ce este
între fluture și nectar
și vânturel roșu
și rozătoare; între
câmpul de luptă și cel
nevinovat; aproape
ce e între femeie
și bărbat. aceasta nu
este o poezie.
e o mărturisire.

tu fă din mine nectar,
tu fă din mine miere,
tu fă din mine moarte.
El m-a făcut din coasta ta.

tu fă nectar, fă miere, fă moarte.
El m-a făcut din coasta ta.

porn star martini

iepurele polar nu
se împerechează ani de zile
dacă râsul stă la pândă.
iubirea e off-season;
lasă-mă! mă vânează suicidul
și obsesia pentru porn star martini.

cinci pahare pentru fetele mele vă rog!
râsul așteaptă iepuri nou-născuți
și dacă ei nu vin, el călătorește
1200 de kilometri. încă un porn star martini
și încep să ascult de omul neinițiat.
slujește-l și taci – lui nu-i place poezia ta!
scrie-te altfel. scrie-te așa:

„în coroana pomilor înmiresmați
pițigoii își pregătesc de zor cuibul.
pe crengi, voi, omizi, vă transformați
în fluturi liberi. pământul vă e robul.

cerul este senin, văzduhul e albastru.
totul în jur este vesel și voios.
lumea noastră este fără dezastru.”
inima mea bate puroios.

dați-mi un pahar de apă. dați-mi preschimbare.
dați-mi nepăsare și nedrept.
hrana principală a râsului în Canada
este iepurele polar. mănâncă doi la trei zile.
când iepurele este prea des alergat,
el devine anxios, și instinctul lui de
supraviețuire constă în abstinență.
tu bei cola cu vanilie. tu vrei poezie ușoară.
scrie și tu mai așa:

„de tine mi-e dor,
de tine nu-mi sunt de ajuns.
pe tine te ador,
de ce stai ascuns?

iubitule, îmi lipsești
cum râsului-i-e foame.
iubirea mea o regăsești”
în vene atinse de lame.

mai dați-mi un porn star martini și mai dați-mi o foaie pe care să încapă Dumnezeu.
râsul așteaptă iepuri nou-născuți.
râsul așteaptă creație! dați-i creație! dați-i, vă rog!
dacă ei nu recită, el pleacă la
1200 de kilometri. pleacă
și caută rima împerecheată
în teme la română făcute-n sictir,
în băncile liceenilor îndrăgostiți
și în samsung notes. în microsoft word.

încă un pahar de suicid dulce, vă rog!
știți că mie suicidul îmi place.
dar vedeți să fie romantic, să… să fie poetic!
scoateți, vă rog, puroiul și mațele
și faceți o rimă din ele. faceți… faceți așa:

„un trup de tânără mireasă zace-n soare.
din pielea ei albă n-a ieșit deloc puroi.
tăiați-i burta, salvați copilul. pe ea n-o doare.
în loc de mațe, iată, a ieșit un iepuroi.

și ce iepure frumos! la naștere, nota zece.
ce urechi, ce mustăți! în sat e sărbătoare.
pe al nostru iepurilă nimeni nu-l întrece.
pentru el soarta nu va fi supărătoare.”populația de iepuri polari și populația
de râși se găsesc într-o strânsă conexiune.
mai dați-mi vă rog un porn star martini,
dar să fie într-un pahar frumos!
vreau să pun un story. pun și o melodie.
pun un caption: „passion fruit & glory”.
populația de iepuri polari poate ajunge
la 1500 de iepuri per km². astfel cresc și râșii.
râsul mănâncă. iepurele dispare. râsul moare
de foame. iepurele se înmulțește, râsul reapare.
ce vreau să spun este că vreau să scriem poezie nouă.
dacă nu sunt iepuri, maică, nu sunt nici râși.
dacă nu sunt eu, baby, nu e poezie.