Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

Debut – Nelu Antocian

Nelu Antocian (n. 2004, Chișinău) studiază Litere (engleză-germană) la Universitatea de Vest din Timișoara. Face parte din cenaclul „Comuna 30”, fondat la începutul acestui an.

e trist în țară

mi se proiectează
o adolescență pierdută pe rugina căii ferate
aceleași căi ferate pe care îmi pun gâtul prin somn ca să mă trezesc de la șinele trenului
chiar dacă de 18 ani n-a mai trecut niciunul

tot așa a scris Cobain despre empatie
și despre empatie vom vorbi în continuare de parcă am avea mereu destul timp

totul se reduce la efortul continuu să nu spui niciodată ce gândești cu adevărat –
orice tată își pierde forța fizică dacă e nevoie de coborât
un copil
agățat de tavan
și glasul lin al mamei devine un țipăt tăios ca sticla
tu numai rabdă
rabdă
și neapărat o să vezi

palmele făcute căuș
și ține cioburile fix cum prindeai fulgii când erai mic –
cineva îi spune o adolescență luminoasă
eu nu-i spun nicicum

închide ușa după mine

îmi salut mama cu cel mai gingaș substantiv
și mă-ndrept spre ușă
dă-mi drumul la mânecă
vreau să ies
când eram mic îmi tot închipuiam că merg pe o alee înzăpezită
cu țigara-n gură și convingerea că știu unde merg
deși ceața devine mai densă
iar blocurile de 5 etaje seamănă cu niște conserve goale de la pateu

la gară din magnetofoanele vechi cântă piese triste-n limba rusă
prostituatele continuă să șchiopăteze pe trasă călcând pe seringi chiștoace și sticle goale de vodcă
alături se vinde lemn piatră nisip
un cartier post-sovietic în care fumul de la fabrici ascunde bucătăriile călduroase din hrușciovci
eu continui să merg cu țigara-n gură simțind cum fulgii mi se culcă-n plete
la fel cum și eu obișnuiam să mă culc în patul meu de-acasă
acuma eu n-am pat n-am casă am doar țigara-n buze care arde mai repede ca focul vostru din șemineu
am calea lactee în oase și dorința să ies mai repede de-aici
așadar privește-mă în ochi, închide gura și ascultă-mă

închide ușa după mine
în buzunarele blugilor decolorați
am doar un pachet de țigări
și speranțe-n ziua de mâine
mai pot auzi trosnetul focului și să văd
cum aburii ies din ceaiul pus pe masă
iar în față
o alee înzăpezită
pe care urmează să-mi las
urma pașilor

omul estului

sunt omul estului și m-am născut în frig
degetele mi-s reci toată viața
gazul s-a scumpit
în țara vecină e război
numai flacăra arăgazului mă încălzește
acea „mamă patrie” despre care învățam poezii în clasa I
nu-i decât o mamă vitregă care mă pune mereu cu genunchii pe grăunțe

sunt omul estului și primii pași mi i-am făcut pe asfalt crăpat, nu pe iarbă
nu sunt din moscova dar am crescut și eu în mlaștină
am crescut cu o desperare latentă
ca durerea ce te roade înăuntru și nu-nțelegi de ce
o durere de la care vreau să vomit și să sărut asfaltul crăpat în același timp
o durere pe care părinții au simțit-o și n-au știut ce să facă
o durere de la care am plecat de-acasă la 18 ani
promițând că poate m-oi întoarce
toată adolescența ne întreceam cine se va adânci mai puțin în noroi
astfel unii s-au apucat de droguri la 17 ani iar
alții s-au lăsat de băut pe la 18

sunt omul estului și am două limbi materne
ambele-mi sunt ca două surori mai mici
care-mi recită poezii urcate pe un scaun în fața oaspeților
doar că la urmă când oaspeții pleacă
ele se sugrumă una pe alta
certându-se a cui poezie a fost mai frumoasă
și mie-mi vine să-mi rup părul din cap la cât de mult le iubesc pe ambele

sunt omul estului și viața mea e un film alb negru
în care pe fundal cântă piese triste-n limba rusă iar
cărțile pe care le citesc au toate cotorul ros și
litere scrise cu grafie chirilică
când se sfârșește filmul la credits niciodată nu apare dumnezeu

sunt omul estului și nu mai înțeleg nimic din ce se vorbește pe televizor
cine-mi vrea binele și cine răul
cine-i criminal și cine-i provocator
ce-nseamnă război și ce-i operațiune specială
în schimb îi înțeleg pe bețivii de lângă bloc
care înghit dușca de vodcă cu ușurința cu care
cineva apasă pe butoane-n în Kremlin
o înțeleg pe dementa din scara vecină
care mereu cerea țigări și bani de cafea
deși n-am mai văzut-o de când și-a spart geamul cu un scaun
poate s-a uitat prin geam și ceva nu i-a plăcut
nu știu
dar îs sigur că pe acești oameni îi înțeleg cel mai bine

sunt omul estului și m-am născut în cartier industrial
cu fumul fabricilor, căi ferate, case abandonate și oameni frânți
zi de zi mă scald în rămășițe de imperiu
și văd totul destul de clar prin sticla prăfuită din troleu

doamne ajută-mă de dimineață în loc de geam să ies pe ușă
căci eu nu mai cred în vreo scăpare
la fel cum și moscova nu crede în lacrimi
și dă-ne nouă
celor înstrăinați
putere
multă multă
putere

greață

tata e din nou în spital
în loc să mă bucur de vacanță ca alți colegi lucrez pe frig la piață
îi răbd pe toți alcoolicii rusofili și bătrânii demenți
inhalez benzină și mirosul de căcat din buda comună unde un nene s-a întors brusc spre mine cât mă pișam și mi-a zis că miroase a comunism
vând flexuri
așez lanțul pe lama drujbei
palmele îmi crapă și sângerează de la ger
gândul îmi este la tata care lucrează aici de 20 de ani ca să poate hrăni 4 guri
trebuie să plătim facturile
la întrebările mamei dacă am obosit răspund nu dar da

apoi
existențialism absurd post punk nihilism camus nietzsche sartre cioran black metal
locul 1 la olimpiada la română
dacă nu murea bunica în spital oricum o ucideau știrile din Ucraina
un scaun gol la masa de familie
comoție
leziune
borâtură
sânge
foarte multă vodcă
sprânceana dreaptă cusută cu 5 ațe
gânduri insistente că mai bine mă loveam mai tare și nu mă mai sculam deloc

noi nu-l putem primi aici pentru că-i minor, duceți-l la alt spital
ai servit ceva?
nu-i nimic strașnic, rana trebuie cusută
consultați un neurolog să vedeți dacă n-are comoție
ți-i greață, așa-i?
așa-i

CITEȘTE ȘI

Silviu GONGONEA

Când mă întorc acasă

Ne-am mutat și cerul are altă culoare
ne-am găsit o casă un loc ne-am regăsit
finețurile gesturilor domestice
șlefuite în ani
Fetița noastră a crescut și ochii ei
au rămas albaștri
Poți iubi poți dărui fără să ceri nimic înapoi
poți trăi fericit
O coțofană dojenește câinele de sus de pe gard
în soarele oblic
ochii lui i se par strălucitori
lătratul lui se aude în tot cartierul de case
Noaptea e întuneric beznă la noi
când mă întorc acasă
aprind lanterna telefonului.

Citește mai mult »

Paul MIHALACHE

Istoria lui FDP

(fragment)

Iulian Ghervas este regizor de film documentar. A cochetat o vreme cu proza scurtă, dar nu a publicat niciodată. Florin mi-a spus că este unul dintre prietenii lui vechi, printre puținii care îl cunosc foarte bine, și că ar trebui neapărat să discut cu el, m-ar ajuta pentru carte. I-am scris pe Facebook și am stabilit să ne vedem miercuri seară,

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: