Florina-Cristina Croitoru va împlini, în mai 2025, 18 ani, este elevă în clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Ovidius” din Constanța, face parte din trupa de teatru pentru adolescenți AICI, coordonată de actorul Tiberiu Roșu, și este una dintre cei mai activi și dinamici voluntari ai Teatrului de Stat Constanța. Două poezii i-au fost nominalizate, iar cu una dintre ele a și câștigat Concursul de creație literară pentru liceeni Z9RETRO, organizat de Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu prin Editura ULBS și Facultatea de Litere și Arte.  
În anii trecuți s-a calificat la fazele naționale ale olimpiadelor de limba română și germană și vrea să-și continue studiile la filologie, specializarea germană – română.  Este pasionată de literatură, teatru și arte plastice.

Ştirea zilei

Hai mon cher
haidem mademoiselle
ştim şi noi cum e să stăm cu capul în ecuaţii
dada, stimabililor, ştim prea bine
cât de mult scade plusul din înălţimea societăţii
şi câte zecimale pot ieşi dintr-un simplu pahar de vin
bien sûr
că ce, doar nu ne-am născut mâine?!
Treaba însă, sehr geehrte Gesellschaft,
Stă în felul următor:
Dacă nu e necunoscută nu are de ce să fie căutată în inecuaţie, corect?
Ce căscaţi ochii ăia la mine mein Herr
Ştim toţi prea bine că ăsta a fost primul lucru de adult pe care l-ai învăţat
Deci dacă ?=!
Concluzionăm cu un Auf wieder sehen
Şi aşa am încheiat tot raţionamentul
Fie el logic sau ilogic
Fie că vă place, fie că nu
NA BELEA, my lady!

La scenă

Un gramofon cântă în fundal şoapte pe ritm de Charleston
scaune goale
pe un metru pătrat de pământ
încape un scaun gol
pe el jumătate din populaţia planetei
într-o singură expiraţie
împinsă pe o gâlmă a vinilului pe care gramofonul n-a mai suportat-o

Lumini

Nu, ziua nu ar merge, căci Soarele,
Cu razele lui atât de puternice
În viitoruri semifictive acoperă tot.
Şi mai sunt şi muşamalele care
Fac pe toată lumea să se urce pe
O scară a vorbelor scuipate de improbabile trepte.
Da, da, ai dreptate, noaptea e ideală
Căci nu m-am îndoit nicicând de sfatul ei.
Voi lua luna cu două degete şi o voi
Pune într-un pahar ca s-o văd
Dizolvându-se, efervescentă, în
Centrul ei de rocă şi speranţe.
Abia atunci planul va da roade:
Vom vedea amândoi, în smoala întunericului
Cine poate să meargă fără lanternă, felinar
Sau artificii.

Fărâme

Noaptea aceea artificiile au îngheţat pe cer
Pur şi simplu au refuzat să mai cadă
Dar ce nu ştiau ele este că au devenit casante
Şi până să surâdă în sinea lor au început să se fărâmiţeze
Moale şi încet
Artificiile nu cădeau
Ci doar bucăţi din ele se ofileau şi planau
Până aterizau într-o băltoacă rece care le transforma în vid
Artificiile au îngheţat pe cer
Şi au rămas acolo mult timp până s-au fărâmițat complet
Şi-am îngheţat şi eu în mijlocul străzii
Trei faruri ne-au luminat în noapte brusc
Dar nimeni nu s-a clintit

Surâs înainte de culcare

Dar poate voi răsufla
Aici
sau acolo
pentru ultima dată
şi poate-mi vor zăcea Rămăşiţele
cu mâinile aţintite spre
Soare
cu iedera crescându-mi prin orbitele
Goale.
din naştere.
Sau poate mă va
purta Cineva într-un cimitir
cald şi umbrit
şi-mi va lăsa
o nenorocită de floare, veştejită
sau poate mă voi
automumifica
şi mă voi pune în muzeu
în lumină
ascultând un ghid cum îmi recită autopsia
şi o fetiţă zicând
că vrea să iasă mai repede la îngheţată.
Iar eu voi râde
în Nefiinţa mea
reală
Cam aşa cum râd
de mine Acum,
în nefiinţa mea falsă.