disclaimer: Pentru  un plus de diversitate, una din cinci ediții ale rubricii „Hip-Gnoză” va beneficia de un articol special ce abordează o ramificație specifică a liricii hip-hop-ului, primul subiect abordat fiind storytelling-ul (spusul unei povești).

Așa cum știm, gândirea umană conștientă este exprimată în mod narativ în majoritatea cazurilor, iar aproape întreaga istorie a umanității poate fi prezentată sub forma unei povestiri. Conform cercetărilor, storytelling-ul activează mai multe zone ale creierului, emisfera cerebrală stângă fiind implicată în procesul de limbaj, respectiv gândire logică și analitică (organizarea informațiilor și structurarea poveștii), iar cea dreaptă lucrează cu procesele creative, cum ar fi imaginarea personajelor și a scenelor, precum și cele emoționale (de exemplu, empatia). Altfel spus, creierul nostru este dependent de povești, ba chiar are o deosebită caracteristică de a construi fire narative conectând informațiile primite, astfel că fiecare asociere de sunete, culori sau gesturi dintr-o operă de artă ajunge mai devreme sau mai târziu să fie interpretată drept o poveste, în sine, iar cu cât detaliile sunt mai vagi, cu atât interpretările sunt mai diverse.

Hip-hop-ul a reușit să ofere de-a lungul anilor o nouă experiență a narațiunii, prin îmbogățirea unei povești scrise prin elementele sale poetice de rimă și ritm, alături de componentele muzicale de voce și instrumental, construind o atmosferă întreagă în jurul respectivei relatări.

Una dintre piesele referențiale genului îi aparține legendarului rapper newyorkez 2Pac, cu titlul „Brenda’s got a baby”, în care artistul expune o poveste citită în ziar despre o minoră de 12 ani pe nume Brenda care a fost lăsată gravidă de vărul ei și, ulterior, a aruncat fătul la pubela de gunoi, fiind mai mult decât o istorisire a unei situații macabre, chiar o radiografie a structurii familiale șubrede din ghetto-urile americane. Întrebat de avocatul său dacă acest cântec este un statement politic, 2Pac a declarat că:

„Da… Când a fost lansată această piesă, niciun rapper nu vorbea despre problemele pe care le aveau femeile, în primul rând. În al doilea rând, piesa a vorbit despre molestarea copiilor, despre familii care profitau de alte familii, despre efectele sărăciei, despre cum problemele unei persoane pot afecta o întreagă comunitate de oameni, despre cum cei nevinovați sunt cei care suferă. A vorbit despre droguri, abuzul de droguri și familii distruse…”.

Arta storytelling-ului este una dintre abilitățile primordiale ale unui MC, iar influența acestui mod de a construi piese are, pe lângă reverberațiile la nivelul comunității de ascultători, chiar și repercusiuni academice. O altă piesă de referință este „Stan”, scrisă și interpretată de Eminem, în care rapper-ul relatează cum corespondența dintre el și un admirator entuziast capătă nuanțe tragice atunci când ardoarea susținerii artistului preferat devine mai importantă decât însăși propria viață. Melodia este un mesaj pentru fanii de pretutindeni ai lui Eminem care luau în serios fiecare vers al MC-ului și țineau să acționeze în consecință. Aceasta și-a găsit un loc bine împământenit în istoria rap-ului, iar cuvântul

„Stan” a devenit un simbol pentru termenul de „fan” sau „simpatizant” (cu o conotație obsesivă), fiind introdus în iunie 2018 chiar în Oxford English Dictionary.

Într-un Walhalla imaginar al celor mai însemnate piese-poveste din hip- hop de peste ocean, se numără Nas – Rewind, în care întâmplările sunt narate în ordine inversă: „The bullet goes back in the gun / The bullet holes close in the chest of this n***a, now he back to square one / Screaming: Shoot don’t please!…” (în traducere liberă: Glonțul revine-n pistol / Găurile de la glonț i se-nchid în piept, țipă: Trage nu, rog te!), dar și piese precum: The Notorius BIG – „I got a story to tell”; Kendrick Lamar – „The art of peer pressure”; Slick Rick – „Children’s story” sau Immortal Tehnique – „Dance with the devil”.

Pe plaiurile autohtone, storytelling-ul a zguduit multe boxe și suflete cu track-uri bazate pe storytelling. Printre cele mai cunoscute și ascultate piese de acest gen aparține trupei B.U.G. Mafia, intitulată „Până când moartea ne va despărți” cu refrenul: „Avem acelaşi sânge-n vine şi fraţi vom fi / Pân-atunci când moartea ne va despărţi”, o povestire despre doi frați gemeni care au ales drumuri diferite în viață, unul de partea legii și celălalt infractor, având o ultimă întâlnire într-o descindere a poliției.

Subiectul narcoticelor a fost o temă predilectă în acest stil de melodii.

„N-o să mai fiu niciodată un drogat” este piesa autobiografică a lui Dragonu’ AKA 47, o relatare despre intrarea sa în lumea drogurilor și decăderea după experiențele cu aproape toate substanțele existente, începând cu „Și la-nceput eram puștan, man, habar n-aveam! / Nici nu mă gândeam c-o s-ajung toxicoman” și terminând „Uită-te la mine cum privesc in gol / Am hepatita B și C și-s dependent de alcool”. Un alt exemplu este piesa Paraziții – „Drogurile schimbă tot”, atmosfera fiind instalată din start: “Dezamăgit de viața ta, de exigența părinților / Ești prins ușor în mirajul drogurilor / Te-ai apucat la caterincă, cu băieții pe bordură / Și tot la caterincă ai rămas fără dinți în gură” și continuă cu „Te descurci, faci bani? Hai să-ți dezleg misterul / În realitate i-ai vândut lu’ mă-ta frigiderul / Față-n față cu tine spui: să mă las nu pot / Și realizezi că viața ta e dată dracu’ de tot”. Unul dintre cele mai de impact track-uri a fost „Încă o poveste” de la Nimeni Altu’, care pune în versuri destinul unui tânăr de liceu ce a ajuns în preajma anturajului nepotrivit, iar viața sa se destramă sistematic din cauza abuzului de heroină, fiind un apel de trezire pentru fiecare puști din oricare cartier de la periferie: „Aceasta este încă o poveste / Despre un copil ce nu mai este / Peste el s-a pus de mult pământ / Iar la mormânt nu vine nimeni și tovarășii lui nu-l mai plâng”.

Tot în zona substanțelor interzise există și piese optimiste, în speță

„Visul lui”, piesa lui Brio de pe albumul Subcarpați, în care este expusă odiseea unui băiețaș de cartier care izbutește să devină unul dintre cei mai mari dealeri de marijuana din zonă, schimbându-și complet traiectoria vieții: „Că vechii lui tovarăși nu mai știu nimic de el / Au impresia că a luat-o razna și e plin de el […] Câteodată nu-i vine să creadă că a reușit / Visul lui de a fi un gangster s-a împlinit* / Acum are plantația lui, nu se murdărește pe mâini / La grătar cu Antidrog odată la două săptămâni / Aproape nimeni nu știe ce face ăsta / Bagabonții sunt la modul: Marș, mă, cum o arde ăsta! / S-a ridicat, cică e băiat adevărat / Am auzit că face bani blat și și-a luat Șeptar”. O altă nestemată este „Acțiune de noapte”, piesa în care MC-ul Cedry2k relatează într-o manieră iscusită despre o lovitură pe care el și un prieten reușesc să o dea, mergând pe un pont sigur pentru a sufla două kilograme de marfă de la un amator care urmează să încheie o tranzacție, considerată de mulți fani ai genului una dintre cele mai bine scrise povestiri din rap-ul românesc.

Trio-ul CTC a lăsat ca zestre hip-hop-ului autohton trei piese solo de referință în zona storytelling-ului, în ordine cronologică: DOC – Omul meu, o istorisire a relației artistului cu genul muzical, personificat sub forma unui bun prieten: „Eu cu el mă știu din ’94, tovarăși pe viață…”; Deliric – În legea mea, o melodie bazată pe inegalitățile sociale, împărțită în două strofe – prima, povestea lui Andrei care ajunge să fure de la un om important, împins de nevoi, fiind arestat și închis, în timp ce a doua strofă prezintă  povestea  lui  Bogdan,  un  copil  de  bani  gata  care  comite  o fărădelege și nu riscă nimic, dat fiind statutul tatălui său; Vlad Dobrescu – Trei cadavre, o triadă de istorisiri din perspectiva necrologului fiecărei victime: primul individ, un reputat om de afaceri care și-a găsit sfârșitul la un restaurant, fiind o referință directă la piesa anterior amintită, În legea mea, cu versurile „La televizor spun că fiul fostului baron / Tocmai a lovit un om cu jeepul pe-o trecere de pietoni”, al doilea era personajul din piesa

„Ăștia mici” (melodie tot de la Vlad Dobrescu, o altă capodoperă narativă a rap-ului românesc) care avea suficienți dușmani încât cineva să îi vină de hac la un moment dat, iar al treilea leș aparține chiar MC-ului:

„Ultimu’ meu pacient visa să fie celebru, să domine rapu’

Să combine rime proprii pe cecuri

Credea că dacă-l asculți va face bani mulți

Dar lumea-i lua muzica gratis și pe el la bani mărunți

Și iată cum celebritatea i-a venit neașteptat Când,

de la prea mult stres, pac, i-a plesnit o venă-n cap

Și-acum stă întins lat, aici, pe masa mea de autopsii

Da’ a devenit un clasic și apreciat de toți copiii

Grăbit să citeze tot ce debita pe beat

Chiar și piese care nu-i plăceau nici lui acum sunt hit

Nimeni nu și-a închipuit că poate să iasă ce-și propune

Iar acuma că e mort, cred c-o să facă des-compuneri

Hip-Hop-ul e mod de viață, sau mod de a muri

E ca o cămașă de forță cu broderiile aurii

În care a fost prins, trist că nimeni nu-l apreciază

Câta fost în viață… Și-acuma nu cred că-i mai pasă”

Mențiuni onorabile sunt piesele 2012 – Golul și negrul din om, Underman

– Mesia și Carbon – Scântei de geniu ard în mulțime, având ca subiecte transformarea din pricina stării induse de consum, întoarcerea lui Iisus în vremurile noastre, respectiv neplăcerile succesului în cazul unui scriitor cu un talent rar.

*referință la B.U.G. Mafia – Toți borfași, din versul „Visul lui de a fi borfaș s-a terminat subit”