Continuarea firească a seriei de articole referitoare la tărâmul rar explorat al liricii din hip-hop-ul românesc îl aduce în prim-plan pe un vechi colaborator al lui Omu Gnom, în speță pe Kazi Ploae, cei doi având chiar și un material împreună, intitulat KGB.

Născut pe 6 februarie 1985, pseudonimul de „Kazi” vine de la numele artistului, Kazimir, iar „Ploae” își trage inspirația din primul său nume de scenă: Rain (de altfel, tag-ul cu care acesta făcea graffiti). Cariera cantautorului se întinde pe o durată mai lungă de 20 de ani. În 2002 lansa materialul „Ardem case de discuri”, sub tutela Hades Records, în formula SuperHuman Crew, alcătuită din Rain, Nextrick și Dialectic Tech, fiind doar prima datare a acestuia sub forma unui produs muzical. Cu toate astea, începutul oficial al carierei sale se întâmpla în 2007, când a lansat primul album solo, proaspăt reîntors în țară după parcurgerea studiilor în Franța.

„Gorgone” a venit ca o serie de piese asemeni figurilor monstruoase din mitologia greacă, făcându-l stană de piatră pe cel care cutează să asculte materialul. Lansat în toamna anului 2007, acesta este primul album dintr-o serie care avea să pună numele lui Kazi Ploae pe piedestalul rap-ului românesc, într-un hall of fame al artiștilor care au primit prea puțin credit din punct de vedere comercial, însă care au inovat liric și a căror influență a fost una profundă pentru viitoarele generații, atât de ascultători, cât și de artiști. Dezlipit de canoanele vremurilor, Kazimir a definit o nouă paradigmă muzicală prin albumul său, fiind un rap încadrat mai degrabăîn sfera absurdului, cu mult mai multe referințe filosofice (una dintre piesele de pe album se intitulează sugestiv „Înapoi la Kierkegaard”) și anumite procedee stilistice contraintuitive – spre exemplu, neutilizarea voită a rimei („Și nu sunt un hoț, sunt un prost și nu sunt ca voi / Sunt un loz câștigător aruncat la coș”) sau rima imperfectă prin asonanță („Și-mi doresc un salt în timp până-n optzecișicinci / Să-i bag în buzunar lu’ tata un prezervativ”), așa cum putem observa și la MF Doom, unul din artiștii care l-au influențat pe Kazi. Așa cum Norzeatic, amintit în articolele recente, a venit cu o nouă perspectivă de a rima prin trunchierea cuvintelor („Mă văd silit să vă ră-/ spund că asta face de când era tânără”), și aici elementul de nou nu a survenit exclusiv din cuvintele spuse în text, ci din construcția textului ca un întreg – de la formă până la mesaj. De la teme rar atinse până atunci în hip-hop-ul indigen, precum un viitor distopic („Unde e biletul tău de intrare? Cand nu o să mai fie apă și roboții nu repară oameni”), resemnarea („Bocancii ăștia vechi mă strâng și mă dor, / Dar m-am atașat de ei atât de mult încât îi suport”) sau nonsensul existenței („Ar trebui să știi că nimic nu contează / Viața-i o mascaradă, totul se dezintegrează”), albumul imersează ascultătorul într-un univers al nihilismului, nicicând abordat de vreun alt MC.

Textual, „Gorgone” abundă de metafore ieșite din comun (cel puțin, din spațiul comun al rapperilor de pe-atunci), iar imaginile vizuale reușesc să bată mai departe decât simplele jocuri de cuvinte cu care majoritatea artiștilor obișnuiseră publicul până în acel moment. Cu toate că există și punchline-uri la prima mână precum „Ești ca un dealer paranoic – n-ai nicio substanță”, parcursul albumului ne poartă prin lumi noi, de la porțiuni imaginare precum „…într-un cimitir nipon cu dinți de dragon în loc de cruce…” sau „Vag în toată Asia, ca sens, decriptat / De seisme în satul meu de ninja zgomotoși”, până la comparații neortodoxe de genul „Aleg ce vreau, ca un preot pedofil într-un sat de țigani„ și metafore ca „Văd insecte încete în ceaţa cetei / Nu sunt malefici / Sunt marionete cu oglinzi concave in jurul feţei”. Artistul se autodefinește ca un solitar, ba chiar declamă asta prin construcția „abandonat de toți zeii ca o sectă”, însă pentru a îmbogăți universul materialului reușește să invoce o sumedenie de figuri, atât istorice cât și din pop-culture, name-dropping ce aduce laolaltă personaje care și-ar putea intersecta destinele doar într-un univers ficțional, fiind amintiți Amon Tobin, Ghostface, Jeru (the Damaja), Dali, Da Vinci sau Bobby Digital (pseudonim al artistului RZA, de la Wu-Tang), pe lângă sample-uri din seriale și jocuri ca Family Guy sau Max Payne, alături de construcții precum „Viața mea-i o piesă tristă mixată de Beth Gibbons” sau „Flow-ul meu bionic vine spiralat de lipsuri / Ca-ntr-un clip bizar cu Jules Renard, Elena și Pericle” ce completează spațiul imaginativ al unui album și așa plin de substanță.
Albumul a rămas de referință pentru underground, iar unii fani îl consideră încă cel mai bun din cariera artistului. Una din piesele marcante de pe „Gorgone” este „Inextricabil”, un cântec comemorativ despre fostul prieten și coleg de formație, Nextrick, decedat prin suicid. Într-un fel sau altul, melodia este un punct central al materialului, destul de grăitor vis-a-vis de bagajul emoțional pe care autorul îl poartă de-a lungul celor 14 piese care se dovedesc a fi greu de digerat, dar suficient de interesante încât să facă orice pasionat al genului să dea minim un replay pentru a înțelege mai clar de unde vine acest „nor negru” intitulat Kazi Ploae.

După doi ani, Kazimir își unește forțele cu formația Specii, alcătuită din Dragonu’ AKA 47, Chimie și gAZAh, cu care lansează două albume simbol în underground, în speță „Amenințarea maimuței” (2009), respectiv „Imperiul Lianelor” (2010) – *pe care le vom analiza în articolele ulterioare. Ulterior, continuă solo cu albumul „Hârtie de împăturit muntele”, tot în 2010, mult mai atmosferic decât „Gorgone”, simțindu-se maturizarea artistului, dar și prezența producătorului Silent Strike care colorează fundalul sonor cu producții proprii. Astfel, avem chiar track-uri pe care Ploae își folosește vocea mai mult ca pe un instrument ce îmbogățește coloana sonoră și mai puțin ca pe un beat de tobe ce servește la rapping-ul propriului jurnal în versuri. Cu toate acestea, întâlnim un Kazi mult mai optimist și împăcat cu sine, dacă piesa eponimă albumului „Gorgone” începe cu versul „Mă cheamă Kazimir și nu sunt mulțumit de mine”, melodia „Șapte ceruri” de pe noul material debutează cu ideea „Sunt atât de treaz azi […] examinează-mi optimismul”, iar scopul este unul mai bine definit: „Vreau să te inspir, nu să te fac să te conformezi, n-am zile…”; deși atitudinea este tot una de revoltă („Pun pixul pe foaie ca un pistol la tâmpla Papei”) împotriva unei societăți care pare construită împotriva individului („Condamnat la libertatea de a ne construi gratii gratis”), track-ul se încheie cu o acceptare față de raportarea la divinitate și, implicit, acceptarea propriei condiții: „Tu știi că ești contemporan cu Dumnezeu? / Ăsta e soundtrack-ul regăsirii mele cu El”. Albumul are ca piese de referință „Ce a mai rămas”, „Nimic nu e o concluzie” sau „Nu mai sunt la modă”, tematicile fiind resemnarea, regăsirea și transfigurarea, profunzimea versurilor îmbinându-se cu emoția din instrumental, lăsând ascultatorul într-o lungă stare de meditație asupra sensului vieții și vicisitudinilor destinului uman, presărate cu relatări personale, neîmpliniri și regrete în urma alegerilor, dar și o rază de speranță către o nouă versiune a sinelui.

După o liniște de 3 ani, formula Silent Strike & Kazi Ploae lansează EP-ul „Silent Regis”, o colecție de 5 piese care anunță revenirea artistului, ca mai apoi, în 2014, să apară albumul „Vise Triste”, un material de 9 track-uri ce concluzionează noua persona a artistului. Un soi de „Gorgone” minimalist, „Vise Triste” tinde către aceleași teme pe care le explora și la începuturile sale, precum superficialitatea societății, metehnele capitalismului sau fragilitatea existenței. Uneori autoreferențial, regăsim fragmente din vechiul Kazi pe noul album, sub o altă formă – un vers mai vechi menționa: „Mi se spune de mic >>învață, învață!<< / Dar gândirea-i cea care mă împiedică să fac ceva în viață”, pe materialul curent auzim că „În mod bizar, acest băiat isteț / A fost exmatriculat din școli, licee și facultăți”. Sub domnia unei atitudini de resemnare, nimicit de cursul inexorabil al vieții și incapacitatea de a-i schimba traiectoria într-un mod fundamental, piesa ce dă titlul albumului se încheie prin: „Plutesc cu pânzele lăsate / Luna apăsă lumea asta rea şi liniştea e spartă / Am vise triste”. Cu toate astea, un vag optimism este regăsit în piesa „Profesor greu”, unde apare o subtilă urmă de încredere în propriul popor, sugrumat de un destin șalvir:

„Am vrut să cred în om, în zi, în noapte,
În spaţiu, într-o Românie europenizată prin fapte
N-ai nevoie de tot ce ai, e atât de simplu,
Tu te-ai născut, ei te-au minţit continuu
[…]
Împins de neant, sunt zeu ornamental,
Dar nu e treaba ta blestemul meu, căci eu îl car;
Şi mă doare că noi suntem neam şmecher
Și cerşetorii ăştia care ne conduc ne otrăvesc încet cu
Occidentul l-ai privit distorsionat
Atâta timp încât acum e doar capitalism mutant”

După o lungă perioadă de hiatus, Kazi Ploae urmează să lanseze continuarea albumului antemenționat, în speță „Vise Triste 2”, pe 5 aprilie, la Club Expirat, din București, avându-i ca invitați pe Nerub și Silent Strike. Astfel, povestea MC-ului continuă și moștenirea culturală lăsată va căpăta un strat proaspăt în 2023, cu un nou album și o posibilă reinventare a personajului într-o constantă evoluție artistică.