De la o vreme îmi plac foarte mult călătorii în timp.
Chiar ieri m-am întâlnit cu o călătoare în timp la Bragadiru.
Colanți negri, adidași verzi reflectorizanți, bluză roz cu mânecă lungă, sânii în vânt și vestă de vinilin mulată vișină putredă.
Am luat-o spre Alexandria.
Hai să-ți arăt orașul ziua, sunt cel mai tare filoszsoff din orașul acesta desfundat, artificial, în construcție sincopată…
În drum, ne-am oprit la simigeriile Matei să mâncăm o merdenea și-un cabanos.
Sunt unii care se închină la simigeriile Matei, Luca, Petru.
Zi, mă, închin!
Închin!
Nu că poa’ să-nnebunească omul.
Au senzația, fiind născuți alaltăieri, că EI au făcut eugeniile, ștrudelele cu mere, dovleac, merdenelele. Uite, exact acum când scriu, plâng după niște langoși cu gem de dinainte de 89. Aș mânca un baton cu mac, o corăbioară, o prăjitură indiană. Aș bea pe nerăsuflate o sticlă de Aurora de 0,5 l, of, o înghețată la cornet…
Cu cornetu’, Pavlache, cu cornetu’
6-6, cu cornetu’
Ai azi o venă porcească.
Și când dădeam să înfulec din cabanos îmi zice:
– Teleormanul se va desprinde de țară…
– Economic? Cultural? Social?
– Nu, nu, fizic. Se va rupe de țară și se va uni cu insula Belina și va pleca pe mări și oceane până în Costa Rica…
– Știi poanta? Ciocolata Costa Rica face mare…
– Nu era cu Laura? Cu Postavăru? Stai să-ți zic mai departe. Mă uitam la ea, își luase o felie de pizza, uite, m-am gândit, pizza n-aveam înainte, dar găseam biscuți Chindia, paleuri de te lingeai pe degete, palete chinezești adevărate de Ping-Pong, cârlige galbene cioc de papagal pt pescuit, chiar, papagal mă simt deseori.
Tipa de Bragadiru a continuat: Ardealul nu va mai fi al nostru, se va tot duce spre Vest, Moldova va fi tot mai izolată, va fi greu, iar Dobrogea, de atâta singurătate, va deveni un trib. Nu știu dacă știi dar Bucureștiul se va transforma în Floarea Popeștiului…
Banatul se va uni cu Canada, guvernatorul regiunii va fi Ciprian Popescu.
– Nu-i rău ce zici.
– Fii atent, Nae, tu nu vei mai fi profesor, ci pedagog la Școala de Fete, ministrul învățământului va fi Alexia Eram, iar mumă-sa, robot, se va numi A3-a Esca. Ploeștiul va fi capitala Regatului. Și da, Roxana Bojariu a văzut impecabil, Dăbulenii deșertificați, Dunărea trecută cu piciorul, Câmpia de Vest o imensă uscăciune, pământ crăpat.
Apoi călătoarea în timp s-a dus până la magazinul chinezesc să-și ia o boxă portabilă, vezi, mi-a zis, că o să se reîncarneze Gherase.
– Care Gherase? Nu era numai oase?
– Gherase Dendrino, sandilo, de la Turnu Măgurele. Dar până atunci cică se ascultă numai muzică autentică românească: Am o fustă scurtă creață, Toate diamantele, Suceveanca, Am dat foc la toată karma, Ca moldoveanca nu-i nimeni…
Toate diamantele
Le cumpăr pentru tine
Le cumpăr că meriți
Toată dragostea s-o simți…
Am dat foc la toată karma
Am șters trecutul și drama…
Apoi va veni Gherase cu Ce faci astă seară tu? (Dorin Livianu), Să nu te superi dacă plâng (Anca Agemolu), Plouă (Mihaela Runceanu), În cârciumioara unde cântă un cobzar (Doina Badea).
Ce dracu’, mă, Nae, ăștia ascultă Măruță Andra, Matache Delia, Raoul și cred că-i muzică. În viitor nu va mai fi așa. Se vor pune la difuzoarele școlare, în gări, în subteran, în STB aproape exclusiv romanțe.
După aia s-a ridicat puțin pe vârfuri, m-a pupat pe obraz, ca-n cântec, astăzi doare sărutul pe obraz, a băgat mâinile în vesta vișină putredă și s-a întors, pardon, și a luat-o spre Autogară, urma să ia ceva de București, să se oprească în 13 Septembrie și apoi s-ajungă până în Big Berceni, ea era ceva rudă cu Naste, altă călătoare în timp, cea care a cunoscut secretele chakrelor și ale succesului.
Am oftat, m-am zgribulit puțin, nu-mi ieșeau din cap langoșii cu gem, am auzit că se fac la Cluj, da’-i în altă țară, nu, nu se întorc la primăvară.
Text ce urmează să apără în revista Nocebo, de la Videle, în a 13-a lună a anului.
Semnat, Nae Parisești

Femei singure, machiate

Aș vrea să scriu un mili micro nano pico roman: Femei singure, machiate
Cum ar spune Cosmin, Cosmin Prelipceanu, sau o piesă de teatru de la începutul interbelicului:
Î N C E P E M!
Blondele părăsiseră încăperea. Plecau spre nonstop. Îmbrăcate sumar și proaspăt epilate aveau multe atuu-ri. Cu puțină cremă de whisky, de proveniență incertă, erau sprintene și vesele ca niște căprițe.
Nu aveam deloc trecere. Ajunsesem într-o poziție extrem de incomodă, stăteam pe un scaun-fotoliu oarecum înalt, ziceai că-i d-ăla de bar, și, având picioarele scurte,‎ doar vârfurile îmi atingeau parchetul, drept urmare, m-am lăsat într-o rână, și, cu cotul pe brațul scaunului, am pus degetele la tâmplă. Era un pic mai bine. Păream doctor sau intelectual.
Ideea e că începuse să mi se facă rău.
Beam un nes rece, niște vin spumant de la Zarea, ca-n cântec, când ne tulburam cu Zarea, și fumam un Derby tras, urât de înecăcios. Nu era căldură, mi-era frig. Măcar de-ar fi fost vreun calorifer pe ulei, mai uscam țigările astea.
În fine, răul venea. Îmi amorțise gura, apoi degetele, după aia, picioarele reci. Bufeuri, călduri, inima la galop. Ce-i asta? Mie îmi spusese un bulgar, mănâncă puțină pâine cu un pic zahăr, apă cu înghițituri mici, trece, al dracului bulgar, și gândește-te la ceva frumos. La ce? La orice! În fața mea era o brunetă singură, machiată, avea o privire fixă, ziceai că-i machiată acum, proaspăt, se uita la mine sau prin mine, nu mai știu precis. Simțeam cum mă înnegresc. Pâine nu era, doar un colț uscat, să-l înmoi în apă? Noroc cu pliculețele de zahăr, și-am găsit și-o punguță de grisine. Perfect. Mestecam ușor, beam nes, mi-era frică să beau apă, apa asta de la robinet era numai clor, calcar și bacterii, sorbeam din spumantul ăla. Mergea foarte bine cu grisinele.
Mai târziu, am găsit și niște borcane de zacuscă Arovit, pâine ioc, cu o linguriță roz de copii, de plastic, guriță după guriță, încet, nu puteai să mănânci ca haplea fără pâine, ți se apleca.
Era spre miezul nopții, mă întremasem un pic, mă încălzisem, al dracului bulgar, cred că îmi zisese și de zacuscă, ia zacuscă, trece orice.
Au apărut și blondele, miroseau a iarnă și a corp cald. A pâine scoasă din cuptor. Simțeam nevoia asta: să-mi pun capul pe burta lor caldă.
La un dublu casetofon, Celelalte cuvinte, Roata, Jethro Tull.
‎N-aș putea spune când s-a machit toată lumea.
Tot n-am avut trecere. Era fum, scrum, „un sfârșit e un început”.
Dimineața, când am ieșit, mă clătinam puțin, am tras aer rece și proaspăt în piept, am mâncat un hotdog cu mult muștar și m-am dus să mă culc, urma să mă trezesc prima oară pe la două după-amiaza.
Aveam de citit ceva filosofie, pentru examene, cărți grele, dense, de care fugeam în fiecare zi.