Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

Anca Hirschpek

Spaţii goale

Strânsoarea alienată a tandreţilor
nerevendicate,
iată ceva blând şi trist care se formează
cu întârziere, ca o crustă;
teama de sângele deschis
în spaţii goale,
slujbaş al unui timp oarecare.
Inflexibilitatea rutinei,
oameni adânciţi în destine
ca în găoci care şi-au pierdut
lumina.
Dar eu eram frumoasă:
mai aveam mult până să arăt
într-un oarecare fel, sub marele val
al limbii care mătura
generaţii.
Mă potriveam în puncte diforme,
în subţirimi de chenar prin care scoteau capul
statisticile umede
ale unui spirit închipuit,
cerşeam minute în plus între două lumi
din care mă apelam
la nesfârşit,
tot gândindu-mă care este
adevăratul destinatar
şi cui se va adresa
ultimul ecou.

Reanimare

Nepământeana liniște a oamenilor fără organul iubirii,
copii ai universului, rătăciți
prin molozul răzuit degeaba.
Să ne depărtăm atât de subtil, ca și cum
ne-am reîndrăgosti
într-o pată de sînge
împroșcată din gelozie.
Cine mai așteaptă cu viteză în stații-fantomă?
Înger-răzgândacul meu,
acum,
în faptul serii
făr-un picior,
doar zâmbet cleios
dintr-un ecran în altul,
un colț ruginit de rai ce spintecă
sfinții trebăluind ursuzi,
o aiuritoare viață suptă,
scursă sub ușă ca un plic
de facturi urgente.
M-am aruncat în femeia ta, răbdând,
mi-am împins trupul în inutila haină
a lucidității,
am rămas un spectru, mă cerni
acolo unde vrei,
o formă angoasantă
a materiei rarefiate,
cu numele ca o supapă,
cu flori târzii între coapse,
cu nimicul pe care-l doream scrijelit pe-o piele de om
fără nimb.
Înger răzgândacul meu
șubred de dorința de-a fi în dodii,
fără doruri,
doar cu dureri și-o foame absurdă
care inundă, și-o sete
ca o sfântă care face de petrecanie
spectrelor,
înghit mai multă salivă și simt
cum în țevile orașului, ca în venele din reanimare
se făptuiește ceva important și totusi impropriu,
o cusătură anume prin care cei duși își vâră mai întâi
un deget, ca în chisea.

Jungle-Bless

Eva-darea de seamă a omului cenușiu:
clovni îndelung pictați pixelar,
orașe sublinguale plutind în derizoriu
promisiuni amânate spre neanturi trucate,
îndoctrinări în orb, orgii terifiate.
Fb dezacordat vibrează
în tomul
prăfuit al sărbătorilor
cu jungle bestii minimaliste.
Cerul şiroind o urgenţă feroce,
iarna plânsă din vârfurile prognozelor cu care
ne tragem de gene,
emoțiile
ţâşnind în disperări arteziene şi
jerbe online,
urări de bine
de la sinucigaşi,
votcă dublă, suflet driblând
jumătăţi de sfinţi,
lacrimi în derâdere
pe pagina maculată a indiferenţei,
Nu, nimeni nu te vrea
cât consumi oxigenul decadent al
planetei
cât încerci să demontezi eleganța ororii
în acel spațiu fără sațiu de prinți pestriți
cât te ferești de atâtea brute statornice
care-ncearcă să-ți vâre pe nas
truse de magii a îmbolnăvirilor precoce.
De ce nu te plimbi doar pe strada din vis,
unde totul e decent și proscris?
De ce nu crești în angoasa familiară
inutila-ți ordine stelară?
Doar când începi să colorezi
idilele dintre morți, doar când pășești
într-un final nemaivăzut
suspendat într-un vehicul emotiv ca un rebut,
straniul cordon ombilical se poate rupe
transformând în confeti și beteală beteagă
trucurile unei lumi învinse de șagă.

CITEȘTE ȘI

Závada Péter

Závada Péter (n. 1982, Budapesta) este poet, dramaturg, traducător literar, doctor în Filologie, cadru universitar la ELTE Budapesta, redactor al revistei Negyed și, totodată, membru al trioului de rap Akkezdet Phiai. A publicat volumele de poezie Ahol megszakad (Punctul de ruptură, 2012, 2017), Mész (Var, 2015),

Citește mai mult »

Moni Stănilă | Madrid – București – Chișinău 

Tocmai a început distracția. Vă rugăm să nu folosiți toaleta.

M-am uitat cu inima strânsă la el stingher
și fragil între uriașii de plastic îmbrăcați în folie
și cu lacătele puse. Cu o tristețe adâncă, accentuată
de oboseală și mahmureală, cu o tandrețe înfrântă l-am privit,
mic și albastru, și mi s-a părut așa dureros de fragil,

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: