Poeți Electroputere

Tu ai fost crescut de doi poeți îi spun lui Andrei cu care ies la plimbare
Are 15 ani vrea să revadă locurile pe unde ne plimbam lângă calea ferată
La 3-4 ani întâi în cărucior pe urmă pe jos în așteptarea trenurilor
Pe care le aștepta cu emoție parcă s-ar fi născut într-unul din miile de vagoane
Pe care le-a privit defilând în Lăpuș la marginea orașului.
Noi suntem marginali cu blazon și asta ne face foarte bine
Ne întâlneam în cartier cu Ionel Ciupureanu el avea trei băieți mari
Unul în Olanda altul la Paris și unul în București ultimii doi au murit tineri
Cel mare e în Argentina vânează în pampas umbrele lui Borges
Mergeam lângă fabrica lui Popeci pe un teren părăsit
Unde cetățeni responsabili își spălau mașinile sâmbăta și duminica
Noi nu aveam mașini vorbeam despre poezie literatură și râdeam
Sub privirile lui Andrei care se juca pe dale de ciment lângă noi
După ce băusem câteva halbe la terasa din apropiere care făcea și floricele
Bere slabă în apropierea fostei uzine unde lucrase Ionel Electroputere
Îi spuneam să aibă grijă de Andrei și mă duceam în mall-ul care se ridicase
Pe scheletul unde se făceau cândva locomotive grozave
Reveneam rapid cu câteva sticle reci de Stela Artois altă viață
Vara purta lumina fostei industrii peste capetele noastre neștiutoare
Ai fost crescut de doi poeți Electroputere – și Andrei m-a privit
Cum îl priveam noi când era mic și spuneam cuvinte care azi sunt pierdute.

Un pahar cu lapte

Nu poți intra în istoria crimei fără un cuțit bine dosit
Așa cum bucuria se ferește la timp de capete seci în muzee
În dosul ușilor aurite femeia de serviciu șterge lacrimile
Ultimului înger căzut îi promite o cană cu lapte în fiecare dimineață
În schimbul iertării că nu va fi judecată pentru păpușile mutilate
O dimineață în care ni se promite solemn că vom afla adevărul
Din mulțimea adusă la instrucție pe câmp doar unul este Poetul
Antipoetul cine se oferă să fie – tu nu eu nu noi nici atât
Va trebui să ghicesc fără ca unii să se prindă între timp
Că misiunea mea e să observ ceea ce este evident pentru toți
Suntem aici pentru poezie și moarte în aceeași carte dar cum
Să le deosebești când seamănă atât de bine în frumusețea lor
Născută anume din același loc prea complicat pentru viețile noastre
Obișnuite să separe la nesfârșit. Știi că finalul nu poate fi amânat.
Ultimul înger. Paharul cu lapte nu este încă disputat.

Roșu-închis

La balenele cu cocoașă din Pacificul de Sud se pare că
Doar masculii cântă un fel de cântece de la cântecul-sughiț
Până la cântecul roșu-închis dar pot intona și un cântec albastru
Depinde de grup de școala de muzică unde s-au pregătit
Poate de insulele pe lângă care trec în pelerinajul lor
Femelele tac și nimeni nu știe de ce tocmai ele nu ar cânta
Nu este nicio Callas printre ele nici măcar o Maria Tănase
Dar am stat și m-am gândit – dacă ele scriu textele poezia?
Sau sunt muzele pur și simplu cele pentru care bărbătușii cântă
Insula pe care ți-am oferit-o aseară iubito a devenit bază militară
Pentru una dintre cele mai puternice marine din lume
La noapte îți promit că o voi recuceri.
Roșu-închis? Albastru?

Noul film

În parcul Retiro la Madrid o țigancă locală mi-a ghicit în palmă
Contra 10 euro – tocmai comandasem o bere și o cafea –
Că voi fi în poezie ce este Clint Eastwood în cinematografie
Dar de unde să găsesc un pistol atât de mare un poncho
Și o privire în stare să înghețe răufăcătorii din întreaga lume?
Cred că aș putea să devin Clint atunci când trec în modul
Bătrânul singuratic care nu se sperie de scumpirea medicamentelor
Amintirea că viitorul este în urmă dacă întorci deodată capul
Viața dintre viețile inconștiente când puteai totul
Chiar morticica veselă cu alaiul de zorzoane și bocitoare
În clipa marii uimiri când pentru ultima oară citești corect
Vechile constelații pe cerul nopții – semne ale unei povești
În care lumea nu a început încă e o foială-n materie
Un sunet de flaut o pagină care se ridică singură
De nicio mână atinsă doar magneți și combinații de șah
Motor motor strig și rola se-nvârte noul film este mult așteptat
Regizez o nouă istorie chiar dacă toate cinematografele lumii
Se vor închide curînd. Să vină unii cândva și să scoată operatorul afară.

Puiul de salamandră

Dacă îmbrățișezi o cămașă albă a cuiva de mult plecat
Mânecile atârnă pierdute fără mâinile care altădată se ridicau
Să mângâie un chip făcut din amintiri un adăpost pentru gânduri
Mintea în ultimul ei sertar în timp ce caută o fotografie unde
O pată de sânge ne va convinge că trăim cu adevărat
Fumul care intră invizibil în cameră poate cineva fumează afară
Atrocitatea statelor combatante nu ajunge în miezul poemului
În timp ce lumea trece la o economie de mijloace strălucite
Cazemate de dinți sub care limba doarme întinsă un pui de salamandră
Abia ieșit din foc cu mâinile tale de aur pierdute vara trecută.
Eu când vorbesc de trecut văd prezentul cu brațele tăiate din umeri.

Miserere

Toate vor fi la capela unde vei fi depus în final e stabilit istoric
Sunt statistici clare și luminoase toate iubita nevasta amica
Eriniile și Hesperidele din viața ta de argonaut insolent
Vin de regulă în clipa despărțirii nu le este indiferentă ordinea
Importanța care li se acordă ținuta de gală ehei funebră
Rujul palid pe care nici tu nu îl știi altădată aveau
Buzele roșii ochi vii crupa de piatră sânii semeți mâini fine
Plăcute la mîngâiere ferme chiar pricepute în arta seducției
Biet scrib care diseci cuvintele pe hârtie pe telefon în neant
Pe iedera minții care acum se aruncă pe catafalc unde întins
Îți ții respirația momentul e prea solemn să te pufnească râsul
Te privești culcat cum ești un chip al unuia care puteai fi
Cineva dur fără melancolii de prisos mânuind bine stiletul
Arta de a face afaceri fără o cută pe inimă un wallstreet al minții
Doar pantofii negri mișcă imperceptibil degetul tău mic
Nu se poate abține și îi spune ceva celui mare
Nici tu nu auzi prea bine tu care ai sonorizat vocea unui înger
Care-ți cerea mai ieri un bănuț pentru un pahar cu tărie
Un șnaps domnule binecuvântată fie distileria asta de viață
I-ai dat – și uite ce frumos îți cântă acum miserere.