willowy

L-am trimis după maci
În mijlocul lui august
am ascultat povești sub răchită
până când somnul n-a mai depins de voință
să nu mă îndrept spre lucruri ce mă obosesc
să mă aplec în fiecare vară spre mângâiere

zilele nu au fost lungi

însă spațiile periferice rămâneau cu mine mult timp
după ce adaptarea trece
și doar respiratul odată cu pașii tăi
rezistă
ei ieșeau în fiecare seară și fumau
fumau mult și grețos până când norii
nu mai pluteau
până la cablurile de curent din cartier
care se opreau la noi
gara rămâne goală așa cum o știm
& dimineața nimeni nu pleacă spre casă

cea mai călduroasă vară

puterea de a detașa cadre frumoase alternative în consens cu
lipsa de principii din ultimele zile
ce băltește în noi e greutatea oaselor
tot ce-am îngropat dincolo de stratul descompunerii negarantate
în miezul-miezurilor
solid ritm intern din prima apă
//
m-au așezat pe veranda cu leandri de la bunici
înainte să car adolescenți în spate
în spațiul în care nu mă gândesc la scheletul ce-l port
umed sub fibre sub suprafața dureroasă
veranda cu leandri de la etajul cel mai înalt al copilăriei mele
rămâne suspendată în temperatura aerului complet
bunicii aleargă și se dau pe bicicletă în fața blocului
îi strig pe nume să vină la masă
timpul produce o rugăciune la care nu pot să particip

mereu vara

Credeam în capacitatea soarelui după o iarnă prea lungă
de a vindeca și reface conexiuni cognitive
afectiv, să micșoreze distanța aleasă aleatoriu
de când sunt în facultate
i-am pus în spate datoria de a-mi aduce prietenii înapoi
de a-i scoate din depresie când eu n-am putut
să transmită iubirea pe care aș vrea să o exprim
așa cum simți pentru prima dată
că e cald aerul și va rezista
îmi fac promisiunea că voi ajunge mai aproape
scenarii în care tu îmi pui întrebările potrivite
ți-aș spune atâta cât știu despre mine
Mi-a fost ușor să mă sincronizez cu anotimpul cald până acum
Dacă vara asta cu praful, diminețile și extremele ei nu-mi va arăta sensul, nu știu dacă tu vei putea

cea mai lungă zi din an se întinde lacomă peste mine
înregistrez cum a rămas lumina când am plecat
oricât de temporară,
cu atât mai multă,
Iubirea

așa cum văd eu – exercițiu

Sunt în stare să simt limita obiectelor să rotunjesc
piatra cubică din oraș sub tălpi să trec cu umerii goi
pe lângă boscheții ăia care înțeapă să-mi împing
articulațiile în direcția opusă să sparg paharul în mijlocul mulțimii
să rup din mine amintirea lipită de creier
un polip care doar apasă nu te omoară
dar nici nu poți trăi fără
aș dezlipi-o ca să o vezi și tu
mi-ar fi milă și aș iubi malformația
chisturile ălea care pot crește păr și ochi și dinți
așa sunt amintirile mele cu tine
dacă mi-aș stoarce acuma creierii și mi-aș vomita plămânii aș crede că pot să ajut
îmi pare rău că folosesc imagini scârboase când vorbesc despre cele mai frumoase sentimente pe care le-am avut în ultimul timp