Marija Stojanović (n. 1974, Belgrad). A absolvit departamentul de Dramaturgie al Facultății de Arte dramatice a Universității din Belgrad. Este autoarea mai multor piese de teatru, adaptări scenice și radio, numeroase traduceri de piese din engleză în sârbă și invers, un libret de operă, versuri pentru cântece, cartea pentru copii Eva și Flamingoul (Eva i Flamingo, 2018) și trei volume de poezie: Alt oraș (Drugi grad, 2004), Eu de n-aș fi eu (Ja da nisam ja, 2009) și Fermoarul metafizic (Metafizički rajsferšlus, 2019). Lucrează ca scenaristă, dramaturg și traducătoare freelance.

THE SOAP MACBETH BLUES

În micul nostru raiterz-rum pentru
Săraci, dacă te-am fi făcut așa,
Noi, doamnele de la cazan,
Bărboase în contralumina vulcanică,
Ne-am fi spus una alteia
Desăpunește-te, debutantă mizerabilă,
Nimeni nu există în halul ăsta
Pe Pământ, ne-o vor
Deduce din salariu și o să-i întrebăm

Dacă mai trebuie ceva. Dar totuși,
Când va veni vremea pentru-o
Discuție cu tine,

Inimile, plămânii și stomacurile noastre vor fierbe precum cobaltul,
Corzile vocale vor fi cenușă și-ntunecata
Materie pe fundul oceanului sau prin
Alte universuri – vom auzi
„Mă simt ca și cum aș fi
Trimisă să curăț Cernobilul.”

De la aluminiul
Orbitor, de la supraexpusul
Mercur lichid, tu oricum
Nu vei lua în seamă.

Neperturbat, vei mirosi
A aer și a sticlă.

VENIREA

Visez că stau întinsă pe o plajă la Palić
Și că Palić este în Norvegia
Și că în Norvegia este cald și nisipos
Ca în adevăratul Palić în iulie

Și că tu ne vii în vis
Și că toți îți zicem salut salut
Și că amica mea și amicul meu
Se apropie de tine și îți spun uite-l
Iar eu că te-am visat cu siguranță de două
Ori deși te-am în jur de o mie de
Și că tu dai din cap cu înțelegere
Și cu înțelegere oftezi jovial
Eh, de două ori nu e nimic, de câte ori
Te-am visat eu.

Ne îmbrățișăm diagonal, e ocazie festivă
Replici adecvate se rostesc
Cu voce tare și în ordine precisă
Se dă din cap cu mare băgare de seamă
Și cu o gamă mică de mișcări

Hainele ne cresc demn până la pământ
Polare placate cu greu mobile
Mai pietroase decât pânza
Cu dungi de pe șezlonguri.

HOSPITAL DRAMA

Din zona portocalie, aproape roșie
A urgenței
Un medic îmbrăcat în gri strigă către spectatorii
Care stau în picioare de-a lungul holului alb
Dați-vă la o parte nu puteți sta aici nu suntem la
Teatru

În timp ce ei o roiesc și trag cu ochiul ca să
Îi zărească pe ai lor,
Nemișcați, conectați,
După ușa glisantă care,
De culoarea nedefinită, dar explicită
A sticlei opace, pe ici
Pe colo se deschide fulgerător
Înainte să fie iarăși trasă brusc, ca

O cortină

NICI N-AM

Nici n-am auzit ce dar știu
Că ai rostit ceva
Și ca o adormită loială
O cinstită plantă de ghiveci
Întorc capul cu promptitudine
Spre fereastra despre care nici nu știu unde e
Spre cerul șters, albastru-hârtie

Nici n-am ținut creionul dar l-am
Lăsat jos atât de fără echivoc
Încât acest caiet în care nici n-am
Scris s-a-nchis singur hotărât,
Pe marginea mesei la care
Nici n-am șezut de fapt
Dar care acum știe cu certitudine
Că nici nu o voi face

Nici n-am fost desculță dar acum
Îmi strâng nasturii, șireturile, cataramele:
Mi-a crescut o valiză de carton
O fustă de tweed, șosete de lână
Părul ondulat și deodată brun

Pe banca de lemn de lângă calea ferată
Cu buzele strânse stau postbelic
Aștept trenul, frontul de aer
Prin câmpia cu trăsături arctice
Unde, ca niște lame în formă de stele
Zboară cuvinte absolut nule

traducere de Đura Miočinović