Robert Bringhurst (n. 1946) este un reputat poet, traducător, profesor și expert tipograf canadian. Născut la Los Angeles, a studiat arhitectură, lingvistică și fizică la MIT și literatură comparată și filosofie la Universitatea din Utah. A predat literatură, istoria artei și istoria tipografiei la mai multe universități. Începând cu 1972, a publicat numeroase volume de poezie, printre care Cadastre (1973), Eight Objects (1975), The Blue Roofs of Japan (1986), The Book of Silences (2001), Ursa Major (2003), Stopping By (2012), The Ridge (2023), iar antologia Selected Poems a apărut în Canada (2009), Marea Britanie (2010) și SUA (2012).
Aceste poeme, spuse ea
Aceste poeme, aceste poeme,
aceste poeme, spuse ea, sunt poeme
în care nu există iubire. Acestea sunt poemele unui bărbat
care și-ar părăsi soția și copilul pentru că
făceau zgomot în biroul lui. Acestea sunt poemele
unui bărbat care și-ar ucide mama pentru a-și revendica
moștenirea. Acestea sunt poemele unui bărbat
ca Platon, spuse ea, vrând să spună ceva ce nu
am înțeles, dar care totuși
m-a jignit. Acestea sunt poemele unui bărbat
care ar prefera să se culce cu sine însuși decât cu femeile,
spuse ea. Acestea sunt poemele unui bărbat
cu ochi ca o rindea, cu mâini ca mâinile unui hoț de buzunare,
țesute din apă și logică
și foame, fără niciun fir de iubire în ele. Aceste
poeme sunt la fel de lipsite de inimă ca trilul păsărilor, la fel de
neintenționate ca frunzele de ulm, care, dacă iubesc, iubesc doar
cerul larg și albastru și aerul și ideea
de frunze de ulm. Iubirea de sine este un sfârșit, spuse ea,
și nu un început. Iubirea înseamnă iubire
pentru lucrul cântat, nu pentru cântec sau pentru cântare.
Aceste poeme, spuse ea…
Tu ești, spuse el,
frumoasă.
Aceasta nu este iubire, spuse ea, și pe bună dreptate.
Moarte prin apă
Nu era chipul lui, nici vreun
alt chip pe care Narcis îl vedea
în apă. Era absența de acolo
a chipurilor. Era adâncul limpede
al bazinului albastru la care se întorcea
mereu și care se întorcea
mereu la el când mergea ]nspre el, plutind
deasupra lui, octombrie după octombrie
și în fiecare după-amiază,
ieșind din vara fără ieșire la mare,
ieșind din brațele propriului său glas,
ieșind din cuvintele sale.
Era ochiul lui, ai putea spune,
pe care îl vedea acolo, sau
rezonanța culorii lui.
Și mai bine spus, era ceea
ce asculta – șoapta joasă
a luminii de-a lungul apei, nu
zgomotul printre pietre.
Și Li Po la fel. Așa cum facem și noi – deși,
din dragostea de a ne auzi
vocile și din teama de a ne auzi
vorbirea în vocile altora întorcându-se
din pământ, vorbim în timp ce ascultăm și privim
în jos, în lungile bazine albastre de aer care vin spre noi și spun
că nu scot niciun sunet, că nu au
chipuri, că au ochii unii altora.
Gloria, Credo, Sanctus et Oreamnos Deorum
1
Cunoscând, nu posedând.
Laudă pentru ceea ce este,
nu pentru ceea ce ne lingușește
în simplă plăcere.
Pământ vorbind pământului,
cântând apă și aer,
auzibil pretutindeni
unde nu e nimeni să asculte.
2
Cunoscând, nu posedând:
a fi, nu a avea,
zdrențele și bășicile
cunoașterii pe care o avem:
atingând ceea ce este cunoscut
și fără a-l poseda. Ținând
și fiind ținuți de cunoscut,
și eliberați și eliberând,
devenind necunoscători.
Atingând și fiind
necunoscători și cunoscători,
cunoscuți și necunoscuți.
3
Ascuțind, șlefuind
fragmente de cunoaștere,
fragmente de pământ,
și dezgropând cunoașterea
și plantând cunoașterea
din nou. Întrebarea
și răspunsul împreună
locuiesc în pământ.
Aceasta este ofranda noastră:
foame, nu mânie,
uimire, nu teroare,
dorință, nu lăcomie.
Cunoscând, nu posedând
atingerea altuia,
ezitarea celuilalt,
tămâia fricii;
mirosul cailor
în întuneric, firul
poveștii, firul
firului poveștii;
vârf de săgeată, coardă de arc,
laț; respirația
care iese, respirația
care iese pe de-a-ntregul
și se întoarce pe jumătate
și așteaptă acolo, ascultând.
Da. Respirația
care este ridicată și purtată
și intrată și lăsată.
Prin pragul cărnii,
urmele aproape invizibile
ale aerului.
4
Ucigând și mâncând
zeii cu patru picioare
și pe cei înaripați și înrădăcinați,
pe cei fără picioare și cu un singur picior
zei: făcând carne
din carnea lor, gând
din gândul lor în forma
urmelor pe care le lasă,
cuvinte din vocile lor,
muzică și podoabe
din oasele lor,
vise din dansurile lor,
cerând iertare,
cerând continuitate,
cerând continuitate și iertare
de la pietre.
traducere de Toni Chira
