Galeriile de Artă din Constanța, închise din 2017, se redeschid în 13 martie 2026, cu o expoziție de artă contemporană – Sea Sisters. Povești la malul mării – ce reunește artiste emergente și consacrate. Expoziția este organizată de Art Safari și curatoriată de Ioana Ciocoiu, fiind conectată cu cea dedicată Reginei Maria, organizată la Cazinoul din Constanța – EA: Regina și Marea.
„Expoziția își propune să aducă în prezent și să continue simbolic ideea de patronaj artistic susținută de Regina Maria, evocând perioada Asociației Femeilor Pictore și Sculptore, una dintre cele mai importante inițiative dedicate afirmării artistelor din România în perioada interbelică. Asociația a fost înființată în anul 1916, la București, de artistele Cecilia Cuţescu-Storck și Olga Greceanu, cu susținerea Reginei Maria. Prin acest dialog între patrimoniu și creația contemporană, expoziția de la Galeriile de Artă din Constanța reafirmă rolul libertății în artă al femeilor, de-a lungul timpului”, a declarat Ioana Ciocan, Managing Partner Art Safari.
Artistele prezente în expoziție sunt Ana Bănică, Irina Dragomir, Mădălina Andronic, Nadina Stoica, Mimi Pleșoianu, Anca Benera, Iuliana Vîslan, Ecaterina Vrana, Ana Chiorean, Alina Aldea, Ana TN Bănică, Magda Pelmuș, Roxana Benea, Flavia Lupu, Alexandra Tudosia, Carmen Marin, Adriana Hodorcă și Alexandra Grigore.
Galeriile de Artă din Constanța au trecut printr-un proces de reamenajare, iar spațiul a fost predat recent spre administrare societății Patrimoniu Constanța Litoral, aceeași entitate care administrează și Cazinoul din Constanța. Expoziția organizată în parteneriat cu Art Safari este prima care va avea loc în acest spațiu și își propune să aducă în atenția publicului constănțean artiști și artiste contemporane relevante, cu accent pe expunerea talentului local.
Mai multe detalii despre acces și programul de vizitare al Galeriilor de Artă vor fi disponibile în curând pe website-ul oficial al Cazinoului din Constanța, www.cazinoul.com și pe www.artsafari.ro.






