Anja Grmovšek Drab (n. 1993) este redactoare a platformei europene de poezie Versopolis și a site-ului cultural AirBeletrina. A obținut diploma de master în poezie contemporană slovenă la Facultatea de Arte a Universității din Ljubljana. Volumul ei de debut, Prepovedani položaj (Ofsaid), a fost publicat la editura LUD Literatura în 2024.
tărâmul făgăduinței
de ani buni mă întorc în acest loc
de ani buni nimic nu s-a schimbat
aici trăiesc doar localnicii
pământul aspru li se pare turiștilor prea depărtat
și prea puțin interesant
ca să arunce pe el
plastic strivit
vase de toaletă murdare
sâmburi de caisă printre pietre
pe acest pământ liniștea e diferită
în fiecare an identică și străvezie
domnii în vârstă stau în fața caselor
vorbesc despre trecut
și uită pe parcurs cuvintele
cred că odinioară era mai bine
aici pământul e roșu
lipsit de roșii cherry
trotinete electrice și flori pestrițe
casele-s rare ca părul meu
doar ici-colo câte-o biserică
și clopotele ei tăcute
credința
se poate păstra fără zgomot
poem
citesc cincizeci de cărți pe an
majoritatea le uit
șapte le împrumut cunoscuților
iar acestea nu-și găsesc nicicând drumul înapoi
volumele de poezie nu le pun la socoteală
deoarece sunt ceva mai mult decât cărți
uneori e destul un poem
ca să-ți schimbi felul de-a vorbi
sau obiceiurile alimentare
dacă un poem
e cu adevărat bun
chiar îl memorez câteodată
însă multe dintre ele doar trec pe lângă
ca trenul de dimineață pe lângă bariere
scriu puține poeme pe an
unele le resping
și chiar mai puține păstrez pentru discuție
când scriu
scriu mereu acelorași oameni
nuca
când scriu
reflectez la înaintași
și la lupta lor cu singurătatea
pe lângă a lor a mea pare o nucă mică
ce a căzut pe curtea de beton
crăpată de rădăcinile copacilor
reflectez la cuvintele încă nescrise
și semnificațiile lor
pe care încă nimeni nu le-a descoperit și expus
pe care încă nimeni nu le-a înțeles altfel decât mine
când scriu
reflectez adesea la imposibil
la cum să-mi întemeiez o familie
sau să scriu poemul perfect
reflectez la greșelile
pe care le-am făcut sau uitat
în vreme ce căutam o scuză
sau un imbold pentru ceva mai înalt
când scriu
am gâtul uscat
simt o durere-n piept
și sunt pierdută
înaintașii mei ar râde de asta
vremea angoasei și a piepturilor dureroase
e vremea generației mele
care-a renunțat la cuvintele familie și greșeli
deoarece nu le poate supraviețui
când voi scrie poemul perfect
toate nucile căzute vor fi probabil deja prea mari
pentru găurile din betonul crăpat
psihiatrul meu vrea să știe cum mă simt
după primul meci fără tine
și fără figo
se vorbește că și zidane
va pleca
iar de asta mă tem
ca de gările pustii
cum să iubești în continuare fotbalul
dacă doar cei mai buni pleacă
cum să-ți iubești în continuare părinții
dacă părăsesc
dezamăgesc
uită
la urmă va rămâne
doar gazonul artificial
iar linia ferată va aștepta
o altă singurătate
nu știu cum altfel să spun
dar mă simt ca un suporter
rămas singur pe stadion
cu ecoul său
ca un călător ce așteaptă într-o gară
din care trenurile doar pleacă
traducere de Leo Ciocan
