Teatrul de Stat Constanța a lansat astăzi un apel pentru o rezidență de dramaturgie dedicată tinerilor creatori cu vârste de până în 30 de ani, invitați să propună idei pentru redactarea unor texte ce vor sta la baza spectacolelor pentru adolescenți, jucate în liceele constănțene. Demersul Teatrului de Stat Constanța de a aduce teatrul mai aproape de publicul tânăr, dar și de a susține apariția unor noi voci în dramaturgia românească se înscrie în programul „Teatru în clasă”.
Înscrierile sunt deschise până la 6 aprilie 2026 și se realizează prin completarea formularului online disponibil AICI.
Candidații trebuie să trimită un CV narativ, un sinopsis detaliat al piesei propuse (maximum două pagini) și un portofoliu de texte dramatice, care poate include fragmente, scene, monologuri sau piese integrale scrise anterior, indiferent dacă au fost sau nu publicate ori montate.
Sunt încurajate propunerile care abordează teme actuale și relevante pentru experiența elevilor de liceu, raportându-se la relațiile, tensiunile și transformările specifice mediului educațional sau vârstei, dar și la contexte sociale care influențează formarea identității tinerilor.
Sinopsisul trebuie să ofere o imagine clară asupra acțiunii, a conflictelor și a convenției estetice propuse, indicând totodată potențialul textului de a genera dialog și reflecție în rândul publicului adolescent. Autorii pot imagina universuri ficționale cu mai multe personaje, având însă în vedere necesitatea unor construcții dramaturgice flexibile, adaptate montării în săli de clasă și lucrului cu distribuții restrânse.
În urma selecției vor fi aleși doi dramaturgi / două dramaturge, care vor participa la o rezidență de creație în cadrul căreia vor avea la dispoziție între trei și patru săptămâni pentru dezvoltarea pieselor, gândite pentru spectacole cu o durată estimată de 30–35 de minute.
Textele vor fi dezvoltate în colaborare cu regizorii Edda Coza și Dan Coza și vor fi montate cu actori din trupa teatrului sau colaboratori ai Teatrului de Stat Constanța, precum și cu studenți ai Facultății de Arte din cadrul Universității Ovidius.
Cele două producții vor fi realizate în cursul anului 2026 și vor intra într-un turneu în liceele din Constanța. Spectacolele se vor juca în sălile de clasă și vor fi urmate de discuții cu elevii, menite să stimuleze dialogul și reflecția asupra temelor abordate.





