Eduard Sanahuja Yll (n. 1953, Barcelona) este un poet catalan, fost profesor la Departamentul de Didactica Limbii și Literaturii de la Universitatea din Barcelona, actualmente onorific. A publicat, începând cu anii ’80, douăsprezece volume de poezie.  Volumul Teories del no (Teorii despre nu, 1984, 2016) a fost distins cu prestigiosul Premiu Jocurile Florale, patronat de Primăria orașului Barcelona. În 1989 a fost unul dintre fondatorii Aulei de Poezie de pe lângă Universitatea din Barcelona, cu obiectivul de a contribui la difuzarea poeziei. În 2024 a publicat El temps dorm sol. Poesia 1981-2022 (Timpul doarme singur. Poezie 1981-2022), o antologie din creația sa, volumul Mal menor (Rău mai mic) și 51 poemes de Catul, traducere din opera admiratului poet latin, distinsă cu Premiul Pare Colom. Își împarte viața între Barcelona și Mallorca.

Mantre de pat

Toate paturile au formă de mormânt.
Când te-ntinzi în ele te antrenezi pentru moarte.
Toate paturile tezaurizează o culpă:
memoria patului e nemiloasă.
Cineva care te-a iubit spală cearșafurile.
Cineva taie nopțile care-l stingheresc.
Cineva plantează o iubire de crizanteme.
Sunt ultraexperte paturile în prefăcătorie.
Știi că în pat scuza devine adultă?
Știi că patul nu doarme când cineva în el plânge?
Dă-mi un pat
                și-ți spun
                       cine în el a suferit.
Îmi place patul, căci deprinde bine totul.

Linguriță

Navighez cu vaporul
în ceașca de cafea.
Atârnă de tavan
ghirlandele ofilite
ale uitării.
Și-n cea mai mică mare
își are sălaș naufragiul.
Se scufundă-n ea
ca un cub de zahăr
speranța.
În cea mai mică mare
numele marinarilor
se scriu cu literă mică
și cafeaua e mai amară
decât fierea timpului.
Tot ce-am iubit
ia cu ea o linguriță
și ajunge-ntr-o gură
care n-a învățat să sărute.

Ființele cărți

A few crackpots with verses in their heads
can’t touch them.
Ray Bradbury

Nu există armă împotriva timpului.
O știe cartea, care, îngălbenită, se destramă
roasă de bale de gângănii.
Cine, de carte, își amintește?
În oglinda veacurilor
grafiile zămislesc ochi de larvă,
un mare festin de pagini
prin care trece neperceput gustul cernelii.
În oglinda timpului
zboară mierlele
care înghit gângăniile foaie cu foaie.
Vin apoi lupii și ereții
ca o umbră de sânge pe rafturi.
În oglinda veacurilor
este lipsă de timp.
N-avem nici scuturi să apărăm
vechile coduri de onoare ale cititului.
În oglinda zilei
trăiește noaptea.
Poate ne va rămâne un gest, să alegem,
ex librisul granitului,
parfumul lespezii,
dacă citim din afară sau dinăuntru,
dacă vrem să murim în vers sau în proză.
Să facem din viață o lecție de estetică.

Ziua de ieri

Ziua de ieri,
captivă și dezarmată armată a vieții,
trupele morții
și-au atins ultimele obiective.
Războiul s-a încheiat.

Învinșii păstrează putregaiul
unor gesturi îmbibate de depărtare
în saci de-amestecuri și clorofilă.
Privesc pulberea, cocoloașe de neam rău,
mergând la braț cu deșeurile.
E ceasul călcării
pe pământul ce se pretinde pântec.

Măslin

Ai mistuit toate cerurile Mediteranei.
Știu c-o să te răsucești ca să-ți scuipi inima
în sâmburele timpului.
De-ar trebui să iubesc un pom,
te-aș iubi pe tine.
Dar n-am să te iubesc:
iubirea nu se poate sigila în butoniera unui poem
din zile numărate, mereu puține.
Prefer să-ți invidiez
tonurile de verde de eterni zori,
destinul de cruce perforând orizontul,
forma cu care disprețuiești carnea sub lună,
certitudinea absolută c-o să mori în picioare
fără să cunoști patul în care se-nfige parul.
Nu-ți invidiez viața.
Îți invidiez speranța.

traducere de Jana Balacciu Matei