Revista Tomis

Echezonachukwu Nduka (n. 1989) este un pianist și scriitor nigerian, autor al volumelor de poezie Chrysanthemums for Wide-eyed Ghosts (2018) și Waterman (2020). Compozitor și etnomuzicolog, a studiat la Nsukka și la Londra și trăiește în Philadelphia.

Traducere de Mihai Marian

Conservator

Muzica lui Beethoven se scurge din camera ta
ca apa pe sub un pod.
Vorbim despre străini care schimbă-ntre ei aceleași melodii
& le aduc omagii osemintelor geniale.
Vrei să vorbim de note muzicale, de un nefericit titlu de cântec,
& de o cadenza alergând de-a lungul partiturilor ca visul unui pictor —
dar cineva moare în camera ta & asta nu-i muzică.

Eu spun că rugăciunile nu înseamnă nimic în absența unor urechi care să le audă.
Îndrăgostiții îngenuncheați n-au mereu inima albastră. Unii au fața purpurie,
Se dau cu miere & fac o nouă listă de uleiuri pentru îngrijirea pielii.
Nu pot transforma o sonată în loțiuni pentru ten uscat
ca al meu. Muzica de pian trezește morții doar în sălile de concert.

Îmi exersez următoarea viață ca pian:
un pian de concert de 3 metri pe scenă cu un nume
atât de lung încât pianistul ar avea nevoie de degete în plus.

Frizerie

Cât aștept să-mi încep ritualul bisăptămânal, observ iar tablouri cu idei de tunsori
atârnând de-o parte și de alta a peretelui. Ludacris & 50 Cent, zei
ai microfonului & frizeriilor, pozând proaspăt tunși – privirile aspre & pătrunzătoare
de parcă le-aș datora bani.
Mașina de tuns zumzăie-n tandem cu noul trapper de succes
care dansează pe ecran la bustul gol într-un bar pustiu, cu reflectoarele urmărindu-i pașii în zig-zag.
În celălalt capăt al rândului, un frizer râde la propriile glume. Cu mașina de tuns în mână,
se uită la părul clientului, apoi se uită surprins în oglindă.
Deplâng conturul părului acelui tânăr, dar nu-mi dau lacrimile.
Ar trebui să deplâng și mașina de tuns a frizerului meu. Nu-mi dau seama dacă bâzâie sau urlă.
Orice i-ar face părului meu, mă transformă într-un om nou doar pentru două săptămâni.
Intră un bărbat cu o geantă plină cu pălării & șepci & povești.
Face 20 de parai & se așază la rând.
Vocea lui e cea mai puternică acum, concurând cu mașinile de tuns zumzăitoare & și cu un alt frizer
zicând ți-am spus io, ți-am spus io – & vocile lui Jay Z & Beyonce îmbătându-se de iubire
la televizor. Pe cine ar trebui să ascultăm acum?
Înainte ca podeaua să se înnegrească cu părul căzut, apare un băiețaș cu o suflantă.
Unde se duc toate firele de păr moarte? Cine le judecă pentru experiențele prin care au trecut?
Frizerul îmi aranjează părul cu grijă. Cât de mult mi-aș dori să-mi controlez viața și iubirile ei
aşa cum controlează el mașina de tuns.

Studiindu-mi din nou cicatricile

Falsele predici golesc stranele & nasc inimi
care joacă Pokémon în loc să se căiască.
Noul pastor nu va renunța ușor.
A sunat pentru a noua oară în ultimele două zile,
spunând că-i sigur că am unele răni care trebuie controlate din nou.
Adevărul e că i-am trimis o felicitare de bun-venit când a sosit aici pentru prima oară.
Poate că a văzut, cu ochi profetici, lipsuri, umbre nestatornice –
un suspin în tonul scrisului meu.
Dar păstorirea lui nu va începe cu cazul meu.
De fapt, pata neagră de pe ochiul stâng e numai un semn din naștere.
Ce altceva pe trupul meu poartă pecetea rănilor?
Mi-am miruit cicatricile în semn de-mpăciuire.
Ele nu mai blestemă cuiul ruginit pentru cea dintâi vătămare,
și nici nu se leapădă de lama chirurgului pentru cea de-a doua.
Cu ani în urmă, eram un copil care creștea odată cu biserica
în care slujea tata.
Mai târziu, am învățat să trec de la blestem spre pace făcând repetiții la un teatru, alături de personaje-ngenuncheate.
N-a mai rămas nimic în cicatrici, doar ritmuri dispărând și întorcându-se de-a lungu-ntregii zile –
chiar și atunci când spectacolul primește puține aplauze.

Arabesque

Îmbrobodit în poncho-uri zdrențuite & fulare ca să se țină
la fereală de frigul sâcâitor, tre’ să existe vreun cântec, un fluierat chiar,
despre dredurile care-ncapsulează ce-a mai rămas
din sufletului lui chinuit. Toate ceasurile nopții îl găsesc înfofolit
sub corturi improvizate pe la colțuri pustii de străzi — treaz cu șobolanii și becurile de pe stâlpi.
Se zice că-i nebun, și totuși el stă de pază lângă arta sa.

Forfota zilei îl găsește împroșcând culori pe pânză,
făcând portrete care nu împodobesc nicio galerie, adunând ghem în jurul lui mulțimi de oameni
cu povești ca firele de lână strânse-mpreună pentru farmece. Personaje pe pereții desenați cu graffiti
clipesc pentru a marca sunetele pașilor lui. Acestea simt mirosul geniului.
Shakespeare al cartierului părăginit, el e și dramaturg
& actor când se ridică cortina — stând într-un picior, brațele întinse
ca niște aripi la vederea camerelor pregătite să filmeze. Toată strada
e scena lui, cu recuzită numai bună pentru-a obține efectul dorit.
Se zice că-i nebun, și totuși el stă de pază lângă arta sa.

Apoi vine un pastor aducând vești pentru artistul singuratic care-i atât de iubit
& detestat. Dacă vei avea credință, proclamă pastorul, vei fi salvat.
Artistul, nezdruncinat în alegerea sa, își înălță brațele & jură
să-și salveze arta de unul singur.

Scurtă însemnare privitoare la teoriile despărțirii

Unica modalitate de-a trece peste despărțire e să zici la revedere & să rămâi acolo.
Spune pe curând, dar stai nemișcat. Nu vor exista năluci în
camera mea, nici sincope în șirul gândurilor sculptate ca
vârful nasului tău, nici pauze de la jocurile nintendo & de la cafeaua
atât de amară de-mi vine să urlu după frișcă, niciun Pavarotti cântând ode
pastelor și brânzei italiene. Am uitat să-ntreb dac-a avut vreodată un animal de companie
care știa și să cânte. Ce au (sau nu) în comun doi bărbați care cântă la saxofon
pe un deal din apropiere? Unul este chel și cântă staccato. Celălalt are un păr des &
cântă legato. Cum se agață un cântec de corpul
celor ce-l cântă? Melodiile cântate la instrumente de suflat au vreo consecință asupra schimbărilor climatice?
Armoniile sanctifică trupurile. Armoniile nu încetează după un rămas-bun
& o strângere de mână, după ce buzele se desprind de pe muștiucuri ca un amin de o rugăciune.
A lupta împotriva absenței folosindu-te de rezonanță e una din legile nescrise ale sunetului. La fel și eu,
voi rezona cu corpul meu în absența ta.

Mai multe texte
Citește și