Ana Istarú (n, 1960, San José) este o poetă, actriță și dramaturgă costa-ricană ce a debutat în 1975 cu volumul de poezie Palabra nueva (Cuvânt nou), urmat de Poemas para un día cualquiera (Poeme pentru orice zi, 1977), Poemas abiertos y otros amaneceres (Poeme deschise și alte răsărituri, 1980), La estación de fiebre (Sezonul de febră, 1983), Verbo madre (Verbul mamă, 1995), precum și numeroase texte teatrale și scenarii.
Traducere de Irina-Marina Borțoi

Noaptea de grafit

O femeie
simte ecoul pământului în măruntaiele ei.
Își scutură tamburina, cupola de carne.
E strigată pe nume.
Sirene baroce îi bântuie camera,
o articulație invizibilă,
un berbec care împinge și vrea să atingă aerul,
să iasă ca s-o privească, să muște verbul mamă,
să-i asalteze sânii,
să fie o pasăre colibri.

O femeie
se aruncă în noapte,
călătorește pe o șină de argint,
nu-i pasă de ploaie, nici de vacarmul tăcerii.
Inima o înțeapă ca un verb de neîmblânzit.
Își amintește de fermentul soțului pe care l-a băut,
cele nouă luni languroase.

O femeie
a traversat aura unui oraș care doarme,
noaptea de grafit.
Îi desface pântecul, îi pătrunde în măruntaie.
Nu mai așteaptă.
Nu se mai întoarce.

Emite cântecul albastru al balenelor.
Îi jură iubire
unui străin.

O femeie
sărbătorește
o cununie de foc
cu viața.

***

Acum că dragostea
e un obicei ciudat,
specie dispărută
despre care se vorbește
în documente vechi,
și e cenzurată meseria învechită
a capitulării;
acum că pântecul
a uitat să mai dea naștere
și glezna și-a uitat harul
și sfârcul promisiunea sa fericită
de miere și esență;
acum când carnea se înnoadă
și se dezbracă,
umblă și dă târcoale
peste carnea bună
fără să lase parfum, sămânță,
bătălii victorioase,
și culegând în schimb
rotunde recolte;
acum că e interzisă tandrețea,
forma pierdută a bunicilor,
care a rătăcit mângâierea
ovăzul său generos;
acum că pielea
pereților se simt
bărbat și femeie
fără să ajungă la mirt,
la jarul tremurând,
eu ard pur și simplu,
gravidă și amețită.
Salvez cuvântul întâi
al uterului,
și clasică și extravagantă
îmi asum sarcina
de a mă dezbrăca.
Și iubesc.

***

În patul nostru a venit luna să eșueze.
A lăsat acest pieptene, acest sidef, acest nectar.
A pus o mătase strălucitoare pe asprimea ta.
A pus un cristal parfumat pe fiecare cearșaf
pe care-l găsea și nu găsea
decât tuberozele înaripate ale spatelui tău.
Călduța, hoața, neașteptata
a venit să bea scânteile adormite de pe fruntea ta,
firimiturile acestei iubiri pe care am comis-o.
În patul nostru a venit luna să eșueze,
această ceapă de argint, această versiune
felină a zăpezii, această lingură.
Înfricoșătoarea, nelegiuita
a venit să-ți fure pâinea,
sexul tău proaspăt și auriu
care iese din cuptorul meu
mai bun. Neașteptata, călduța, hoața!
Pumn de azalee.
Nelegiuita.

Bolero irepetabil

Bărbați pe care i-am iubit,
bărbații splendizi din cinematografele întunecate,
tumultuoși sau plăcuți,
demonii eleganți,
cei cu coame splendide,
arhanghelii tăcuți
care veghează noaptea,
care se apropie ca un vis de corpul meu umezit,
bărbați blânzi, cumpliți,
minunați, lași,
bărbați caști (i-am avut și pe ei)
ce își apărau focul de pasiunea mea lipsită de control,
bărbații slabi, înalți, foarte înalți,
cei care aveau gust de alune
pe umeri,
bărbații urâți
pe care am vrut atât să-i iubesc
la fel ca pe cei mai frumoși,
căutându-le porțiunea caldă din dosul genunchilor,
unghiul rafinat al gleznei
și împrejurimile sale,
iubiri decolorate,
iubiri elocvente,
luptând exaltate la fel ca Sfântul Gheorghe,
îmblânzind-o pe mama mea,
balaurul ce trosnește.
Unde s-au dus.
Și unde s-a dus mama mea.
Bărbați pe care i-am iubit
cu credință, cu sete, cu nedreptate,
cu luciditate,
ca un ciclon care eșuează și e doar nesăbuință,
bărbați pe care i-am iubit ca niciodată,
și cea care sunt și am fost
și nu voi mai fi niciodată
dansează acum
rătăcită într-un bolero irepetabil,
încărcată cu mușcate,
cu săruturi care nu se mai întorc
ca linia dură a unui astru care se sparge.
Asta a fost dragoste. Semnez
cu saliva și pumnul meu
într-un pahar de oțel cu care ciocnesc.
Există o elevă, undeva,
care dansează până la epuizare.