Mosab Abu Toha (n. 1993) este un poet, prozator și eseist Palestinian din Gaza, autorul volumului Things You May Find Hidden in My Ear: Poems from Gaza (Lucrurile pe care s-ar putea să mi le găsești în ureche: Poeme din Gaza, 2022). Toha este fondatorul Bibliotecii Edward Said, iar între 2019 și 2020 a fost visiting poet și bibliotecar în rezidență la Harvard.

Ce înseamnă acasă?

Ce înseamnă acasă:
Este umbra pomilor în drum spre școală
înainte să ne fie smulși din rădăcini.
E fotografia alb-negru de nuntă a bunicilor
înainte ca zidurile să se fi prăbușit.
E covorul de rugăciune al unchiului, unde zeci de furnici
dormeau în nopțile de iarnă, până să-i fie furat și
pus într-un muzeu.
E cuptorul unde cocea mama pâine și pui,
după ce-a căzut bomba, casa-i cenușă.
Este cafeneaua unde-am văzut meciuri de fotbal
unde jucam –

Copilul meu mă oprește: Poate un cuvânt din cinci litere
să cuprindă toate acestea?

bunicul și casa

i

bunicul număra pe degete zilele până la întoarcere
pe urmă a folosit pietre la numărat
n-au fost destule
și-a apelat la nori păsări oameni

absența s-a dovedit prea lungă
treizeci și șase de ani pân-a murit
pentru noi acum s-au făcut peste șaptezeci de ani

bunicul și-a pierdut memoria
a uitat numerele oamenii
și-a uitat casa

ii

aș dori să fi fost împreună bunicule
aș fi învățat să-ți scriu
poezii volume întregi ți-aș fi pictat casa
ți-aș fi țesut din pământ
haine împodobite cu plantele
și pomii crescuți de tine
ți-aș fi făcut
parfum din portocale
și săpun din lacrimi celeste de bucurie
cum mai pur nu există

iii

mă duc la cimitir în fiecare zi
îți caut în zadar mormântul
e sigur că te-au înmormântat
ori te-ai preschimbat în pom
sau ai zburat cu o pasăre spre nicăieri

iv

îți pun fotografia într-o glastră de lut
o ud lunea și joia la apus
mi-au spus că tu posteai în zilele acelea
de ramadan pun apă zilnic
treizeci de zile
mai mult sau mai puțin

v

cât vrei să fie casa ta de mare
pot să scriu mai departe poezii până ești mulțumit
dacă vrei adaug o planetă sau două din apropiere

vi

la casa asta n-am să pun hotar
nici semne de punctuație

Lucrurile pe care s-ar putea să mi le găsești în ureche

Aliciei M. Quesnel, doctor

i

Când îmi deschizi urechea, atinge-o
delicat.
Undeva înăuntru zăbovește glasul mamei.
Ecoul vocii ei mă ajută să-mi țin echilibrul
când amețesc de atâta atenție.

Vei găsi poate și incantații arabe,
poeme pe care mi le recit în engleză,
sau un cântec pe care-l îngân păsărilor ciripind în grădină.

Când suturezi tăietura, nu uita să-mi pui toate astea la loc în auz.
Să le așezi în ordine cum se-nșiră cărțile pe raft.

ii

Zumzetul dronei,
vuietul de F-16,
urletul bombelor căzând peste case,
peste câmpuri și corpuri,
sunetul razant al rachetelor –
astea toate rade-le din canalul mic al urechii.

Așterne mireasma surâsului tău pe incizie.
Injectează-mi cântare în vene să mă trezesc.
Bate ușor în timpan pentru ca sufletul să-mi danseze cu al tău,
doctore, zi și noapte.

Lăsând copilăria în urmă

Când am plecat, mi-am lăsat copilăria în sertar
și pe masa din bucătărie. Mi-am pus căluțul de jucărie
într-o pungă de plastic.
Am plecat fără să mă uit la ceas.
Am uitat dacă era amiază ori seară.

Calul nostru a rămas noaptea singur
fără apă, fără grăunțe.
O fi crezut că am plecat să pregătim masa
pentru oaspeți întârziați, ori să facem prăjituri
pentru ziua de zece ani a surorii mele.

Mergeam cu sora mea pe drumul nesfârșit.
Cântam urarea de aniversare.
Avioane de război treceau cu ecou pe cer.
Obosiți, părinții veneau în urma noastră,
tata strângea la piept cheile casei și grajdului.

Am sosit la centrul de salvare. La radio
se dădeau la maximum știri cu atacurile aeriene.
Uram moartea, dar uram și viața
cum pășeam spre moartea cu încetinitorul
recitându-ne oda fără sfârșit.

traducere de Ioana Ieronim