Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

Daniil IFTIME

Nedreptățirile memoriei traumatice trebuie rezolvate până când nu e prea târziu.

Istoricul e oripilat de acest popor steril.
N-ar fi trebuit să-l idealizăm. Oamenii muncii
nu-și dau seama că din acel moment vor sta acolo mii de ani.
Naturalismul radical
devine tema legitimă pentru orice tânăr care se apropie de Kant, de Hegel, de Marx sau de bătrânii ciufuliți din viitor E tragic
să vezi cum reapropierea subiectivă strivește edificiul vast cultural,
civilizator –
o perversiune funcțională.
Oricum
Nu merită să cădem în puseuri viscerale. Legile proprii, ale memoriei,
devoalează cuvinte izvorâte din obscenitatea candidă a poemelor sterile. Poeți maturi. O închisoare
a construit varietatea experiențelor umane. Și nu numai atât. Nedreptățirile memoriei
traumatice
trebuie rezolvate până când nu e prea târziu.
Ăla ești tu.

Prea multe avem de făcut

Nu simfonia mortului speculată îndestul de muzica postmodernă,
ci
unele particule ale sonorității, unele alăturări de sunete,
unele ecouri rezonante
ne pasionează arareori.
Trecând în revistă
toată instalația pentru a o arăta chirurgilor,
acea zi fusese o catastrofă. Un început,
Pentru familiștii convinși și echilibrați. Echilibru se face praf de îndată ce
vorbesc.
Sunt prea tăcuți. Să vină cei tineri exuberanți, să dispară. Sau să rămână așa.
Cei încruntați își plimbă cățeii în parc.
Bătrâna fecioară întoarsă la tăcere trimite rapoarte de o solidă onorabilitate.
Propriile compoziții
reiau ecouri monotone și tărăgănate. Rămâi dezcumpănit.
Ni le dorim. Certitudinile aduc descompuneri în lanț.
Nu mai e nicio cale de ieșire.
Prea multe avem de făcut.

Numai tăcerea resemnată mai poate să ne convingă

La suprafață, solemnitatea, masca aderentă a tuturor lucrurilor,
nu putea părăsi generoasa și destoinica societate.
Abis sumbru în caverne pe asfalt,
E vorba de ei,
de boturile acestor victime permanente. Se expun.
Suprafețe largi în jur,
cruzimea inconștientă când pronunțăm corect lucrurile cunoscute.
Obstacolele scumpilor dezmoșteniți,
reabilitate prin gesturile drăguțe de cei maturi.
Frica, teama trebuie atacate frontal. Poezia e periculoasă.
Povestea fictivă, o îndărătnicire surdă,
Aportul moștenirii,
acel nou aluziv din viața comună, proba devotamentului nebănuit.
Numai tăcerea resemnată mai poate să ne convingă.

Carnea roșie mult mai înverșunată decât ne-am dori

La amiază fantomele zilei părăsesc orașul.
Bestiile. Sunt prea tânăr. Fug.
Râul subteran își face loc. E râu. E comun.
E timpul.
Printre dărâmăturile omenești,
Soarele atacă. Pierdem teren. Oameni, obiecte, întuneric insuportabil, infim.
Ochiul macină bezna constrângător.
De mulți ani
Revolta e într-o fază de pionierat. Dificil.
În zonele obscure ale conștiinței
La fel. Carnea roșie mult mai înverșunată decât ne-am dori.
Secretele se suportă. Marile câștiguri, pierderile se resorb.
Niciun dușman.
Ușor
străbat căile mari ale nopții credincioase.
Utilizăm îndoielile ca să ne identificăm.

Poate-n miezul mării acolo-i o mlaștină-nghețată bocnă

Când singurătatea mă va copleși voi vorbi convingător rațiunii,
O ligușeală cruntă.
Sunt gata să amân.
Înfățișarea oamenilor maturi,
Mulțimi, evenimente, sensuri care apar când ajung la emoții,
Acel om de un metru șaptezeci, mediu,
Obiecte în sine adunate în praf,
Obiecte spălate pe dinăuntru privite atent –
Se simt atât de bine unde sunt.
Mă trădează fața.
Stau nemișcat.
Încotro s-o apuc?
Poate-n miezul mării,
Acolo-i o mlaștină-nghețată bocnă.

CITEȘTE ȘI

Camelia Iuliana RADU

te pot ajunge doar cu gândul uneori visez cum ajungîn iarba de sub etajul camerei taleși arunc pietricele în geam sper ca sunetul repetat să te trezeascăsă mormăi ceva să deschizi fereastramăcar în visul meu pe sub betonul rece al blocului tăuaș zâmbimi s-ar vedea strungăreațami-ar fi teamă că vei închide fereastrasă nu intre țânțarii mai încerc o datăși încă

Citește mai mult »

Florin STROE

Lipsca O gârlă nesperată, dar limpede pefund, în care bach odată s-ar fi scăldatimund și care la perucă peștii râd? Tu,fată cu lacrimi de piatră, uite cum sedilată câmpia defrișată și Verdede paris care suferă stoic un turn denedescris peste acoperișuri datateistorist și-un stand de înghețată napoleonictrist,părea că plictiseala agață lacentură unica aventură și singurăpe tură. Totuși, să știi că

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: