Revista Tomis

revistă de cultură

Cătălina BĂLAN

Facebook
Twitter
WhatsApp

***

de mică mă uit la filme despre război cu tot felulul de orori
la seriale cu detectivi și crime
mă uit și îmi zic
în caz de ceva, sunt pregătită
știu ce e de făcut
am nervii tari
nimic nu mă poate lua prin surprindere
stăm acasă de multe zile
am băut jumătate din proviziile de cola
și am mâncat toată pâinea
ne rămân 8 pachete de unt în frigider
și rezervele din debara

***

am în loc de stomac o plantă carnivoră care se închide peste o muscă
exact ca cea din cabinetul de biologie al buncii
unde vara elevii și profesoara erau chemați să dea podeaua cu vopsea
și să ude plantele exotice pe care urmau să le folosească apoi la ore
și care, până la urmă,
au rămas acolo și după ce bunica s-a pensionat

***

dar oasele mele sunt ale mele doar temporar
și câtă bătaie de cap
că vor trebui puse la păstrare
alături de alte oase
mai vechi și mai îndreptățite
să se odihnească

***

o fetiță de şase ani
va deveni o adolescentă superbă
și infățişarea ei
nu va fi cu nimic diferită față de cea a unei femei
însă un corp de 16 ani = un corp de 26 de ani dar ≠ self control şi experiență

visele de atunci vor rămâne vise
și nimic mai mult
poate doar niste amintiri
într-un borcan de pe vremea când totul părea posibil
chiar și iubirea platonică
relația aparent inofensivă
cu un bărbat foarte deştept și foarte interesant
care până la urma
a dispărut

***

familia mea n-a făcut niciodată risipă de resurse neregenerabile ale planetei
am purtat toate hainele până s-au ros
am preluat bluzele din tinerețe ale mamei
ba chiar și prima ei rochie de mireasă
pe care era cât pe ce să o port într-o piesă de teatru a școlii
în rolul Electrei, jucată în franceză
țin minte că repetam acasă și mama chiar
a început să plângă
deși nu cred că ce spuneam eu acolo era atât de emoționant
n-am făcut așadar risipă de nimic
am preluat cu stoicism toate obiectele neînsemnate ale unchilor și mătușilor
care au murit rând pe rând
și n-au avut altceva să ne lase decât niște obiecte cărora
doar familia mea
dintre atâtea familii
ar fi putut să le aprecieze valoarea inestimabilă
cum e de exemplu clasorul super vechi de timbre super vechi de la nenea Denisel
sau mai știu eu ce carte sau ce disc sau ce vază
așa am preluat și o mătușă. Tanti Nadia pe care n-am cunoscut-o niciodată
ba chiar, săraca, a murit cu 7 ani înainte să aflu de ea
dar iată că cele câteva perechi de cercei
le-am purtat zi de zi
și încă le mai port
de ani buni o includ în rugăciunile mele pentru morți
atunci când aprind lumânări în locul special de aprins lumânări
mai întâi pentru vii și apoi pentru morți
că asta e ordinea în care trebuie să aprindem lumânările
deși mă gândesc
poate că morții au nevoie mai mult
acolo, în fața cerculețelor mici de tablă care susțin lumânările
mă simt cel mai aproape de neamurile care au plecat
și pe care mi-ar fi plăcut mult să le cunosc
mai mult ca sigur ar fi avut atâtea lucruri interesante de spus
și mai ales
atâtea povești de familie
ăsta e un subiect care mă preocupă
că timpul oricum nu înseamnă nimic
am 27 de ani și m-am simțit bătrână încă de pe la 7 când
toți copiii au mers să îl vadă pe Moș Crăciun
dar eu o așteptam pe mama
care n-a putut să vină fix atunci
și n-avea cine să vină să mă ia
și am zis că nu-mi trebuie mie Moș Crăciun
la o adică știam că e doar o barbă artificială
și cred că atunci mi-am dat seama de fapt
deși îmi era frică
deși eram complet singură
că eu nu prea am de ales
și nu mă gândesc prea mult la ceilalți copii
la bomboanele de la Moș Crăciun
pe care până la urmă le-am primit, într-o cutie frumoasă
sunt 20 ani de când nu m-am mai privit decât printr-un filtru foarte exigent
iar derapajele au fost minime
ca atunci când m-ai trimis la magazin să iau unt
și m-am întors cu înghețată plombir de vanilie

DE ACELAȘI AUTOR
citește și
RUBRICI: