Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

Hinemoana Baker

Hinemoana Baker (n. 1968, Christchurch) este o poetă, muziciană și dramaturgă neo-zeelandeză. Părinții ei au rădăcini maori și pakehā, lucru care i-a influențat scrisul și muzica. Baker a obținut o licență și un master de la Universitatea Victoria, unde a fost și scriitor în rezidență în 2014. A crescut în Whakatane și Nelson și a debutat în 2004 cu volumul de poezie mātuhi | needle, urmat de kōiwi kōiwi | bone bone (2010), waha | mouth (2014) și funkhaus (2020). Locuiește la Berlin.

foto: Ashley Clark
traducere de Marian Mihai

O plimbare cu tatăl tău

Înainte să faci orice altceva, verifică-ți plămânii.
Sunt ei mărimea potrivită pentru tine, ești tu mărimea potrivită pentru ei?
Sunt ei bine și confortabil așezați lângă coaste și coloana vertebrală?
Nu te îngrijora dacă sunt puțintel prea mari pentru tine,
vei crește pe măsura lor.
Aceștia trebuie să fie plini, oricum; nu-i vrei goi.
Ai drum lung de făcut.
Pune-ți mâinile în gură și asigură-te
că totul este la locul său, verifică dacă toate țevile și furtunurile
ce duc de la plămâni la gură sunt la locul lor și în formă.
Nu-ți dorești scurgeri sau explozii subite,
noi aici despre aerul tău vorbim.
Fixează gura bine în jurul acestui sistem.
Apoi cântărește-te. Dacă ești prea grea
sau prea ușoară nu vei ajunge nicăieri. Apropo,
nu e nevoie să iei cu tine lucruri ce nu-ți sunt neapărat necesare.
Unii oameni poartă cuțite scumpe prinse pe coapsă
și mănuși protectoare.
Cu adevărat, nu e de nimic nevoie din toate acestea – un cuțit
obișnuit de bucătărie e de-ajuns. Și mâinile tale goale.
S-ar putea să ai nevoie de ele ca să vă faceți semne unul altuia.
Acum acordă puțină atenție pielii tale.
Ar trebui să te simți în siguranță și călduț în ea,
dar să îți ofere suficient spațiu încât să te miști liber.
Există o mulțime de culori disponibile în zilele noastre –
și toate fac cam același lucru.
Picioarele tale au aceeași mărime a tălpii?
Dacă sunt prea mari, vei obosi repede,
dacă sunt prea mici, vei rămâne în urmă.
Acum probabil îți privești tălpile
cam de aceeași mărime cu ale lui.
Ochii tăi – scuipă în ei.
Păstrează totul clar.
Pasul pe care ești pe cale să îl faci
va trebui să fie mai larg decât ești obișnuită.
Nu uita să te miști înainte, nu înapoi.
Ține mâna în gură ca totul să rămână la locul său
când vei ieși la suprafață.
Mihi lui Tangaroa. Mihi* Hinemoanei.
Acum vino în adânc,
scufundă-te.
Fă-o acum, du-te.
El va fi imediat în urma ta.

mihi = laudă, bun-venit

Ficat

Pun rufele la uscat

noaptea. 

Fiecare cârlig se-așează fix la locul său 

cu un scârțâit. 

Tu, în lumina bucătăriei, 

încălzind-mi spinarea. 

~

Mă îngrijorez din nou 

din cauza ficatului tău

de parcă asta te-ar ajuta cu ceva. 

Mă simt de jur împrejurul 

tău – ce parte e

aceasta? Cât e de mare? 

~

Ai coșmaruri 

și mă lovești în somn. 

Uneori 

te lovesc înapoi.

Fosilele

Mă simt,
spuse femeia din autobuz,
de parcă am înghițit o ramură.
O fi o nouă gripă?
a răspuns șoferul de autobuz.
Eu mă simt ca și când
am înghițit o grabă.
Ei bine, eu,
zise managerul magazinului de materiale de construcție,
mă simt de parcă am înghițit
o cărămidă mare și albă de locuință socială.
Cărămida nu e reală,
e un fel de material izolator.
Într-un colț
se construiește un cuib de păianjeni.
Noi, acţionarii,
au spus acţionarii,
ne simțim de parcă am înghițit un autobuz – nu
mai multe autobuze, troleibuze
sau tramvaie care depind de electricitate
pentru determinarea lor și pentru valul de scântei
al antenelor, sus la firele groase,
și care străbat orașul nostru
făcând fiecare suburbie
și loc de interes accesibile,
fara a se recurge
la arhaicele tehnologii ale unui motor cu ardere internă
de pe un automobil.
Suntem o ramură,
spun fosilele,
a familiei tale.

Ultima născută

Eu sunt ultima născută.
Mă deplasez prin mulțime cu mașina mea roșie, strălucitoare.
Aduc cu mine animale mari și țepi în flăcări, în cuști.
Eu sunt ultima născută și știu pentru cine vreau să votez.
Cunosc identitatea siluetei în negru.
Prețurile mici sunt scrise pe întreg chipul meu.
Eu sunt ultima născută și am o comunitate numeroasă.
Totul și toți sunt străbunii mei.
Mă deplasez printre rude în frunzele mele verzi.
Mănânc pirogi și beau golfulețe.
Am barbă și un crab mic și gras în scoica mea.
Eu sunt ultima născută, pōtiki, teina*.
Totul se căznește pentru mine, dar există
multe căi să construiești de la zero, și în ciuda faptului
că fiecare al patrulea colț al pământului a fost călcat,
eu fac totul să fie pregătit, fiind ultimul născut
sunt dorită la toate evenimentele, să așez pe jos
pielea de vacă, să îndrum oamenii spre așezământul
demonilor, al diavolilor din asfalt.
Noi toți mușcăm din ceva pentru a ne duce traiul.
Știu că nu trebuie să mă agit și să strig când ajung în aceste locuri.
Aduc copii cu mine, numărul exact
de dovleci și cânt total fals
cumpărând tot pământul din jur cu norocoșii mei dolari
de nisip.

pōtiki = mezin; teina = învățăcel

CITEȘTE ȘI

Silviu GONGONEA

Când mă întorc acasă

Ne-am mutat și cerul are altă culoare
ne-am găsit o casă un loc ne-am regăsit
finețurile gesturilor domestice
șlefuite în ani
Fetița noastră a crescut și ochii ei
au rămas albaștri
Poți iubi poți dărui fără să ceri nimic înapoi
poți trăi fericit
O coțofană dojenește câinele de sus de pe gard
în soarele oblic
ochii lui i se par strălucitori
lătratul lui se aude în tot cartierul de case
Noaptea e întuneric beznă la noi
când mă întorc acasă
aprind lanterna telefonului.

Citește mai mult »

Paul MIHALACHE

Istoria lui FDP

(fragment)

Iulian Ghervas este regizor de film documentar. A cochetat o vreme cu proza scurtă, dar nu a publicat niciodată. Florin mi-a spus că este unul dintre prietenii lui vechi, printre puținii care îl cunosc foarte bine, și că ar trebui neapărat să discut cu el, m-ar ajuta pentru carte. I-am scris pe Facebook și am stabilit să ne vedem miercuri seară,

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: