Katja Gorečan (n. 1989, Celje) a obținut diploma de licență în literatură comparată și diploma de master în dramaturgie și artă scenică la Ljubljana. A publicat trei volume de poezie (printre care Trpljenje mlade Hane / Suferințele tinerei Hana, 2012) și două texte dramatice. În anul 2022 a publicat primul său roman, Materinska knjižica (Carnetul gravidei). A lucrat cu pacienți suferind de demență și cu tineri cu diverse handicapuri mentale, a ținut cursuri de creative writing pentru femei refugiate și copiii lor.

traducere de Leonard Ciocan

Hana

hana e poetă.
adică vrea să devină.
adică trebuie s-aștepte confirmarea din partea celorlalți.
își caută propria voce.
desigur, cine nu și-o caută.
hana-și caută propria voce trimițându-și
poemele tuturor poeților (în genere) îngâmfați.
hana, desigur, le trimite și la concursuri,
deși-n fiecare an
iar și
iar
uită de ea.
ei încă-i place să scrie, deși habar n-are
ce va face cu viața ei în următorii ani.
dar știe
că nu vreau
o casă de familie spațioasă,
un bărbat perfect, nici o slujbă
stabilă pe care poate odată va trebui s-o aibă.

hanei, deși are douăzeci și unu de ani,
încă i se mai cere-n fiecare magazin
să prezinte cartea de identitate
când își ia țigări.
fără țigări nu poate trece peste zi.
unghiile și le roade până la carne,
astfel că pe mâini sunt vizibile
pete sângerii. nu pare defel
agitată, dar e într-o continuă așteptare,
deși nu știe ce sau pe cine anume așteaptă.
să trecem mai departe.

Hana și lumea

în clipa-n care iese din casă, hanei îi vine să plângă.
și i se face foarte rău.
hana știe că nu poate fi vorba de grețurile matinale,
de vreme ce n-a mai făcut sex de doi ani,
de când s-a hotărât să practice abstinența.
hana știe că tocmai am spus o minciună.
la urma urmei, noi nu suntem nici părinții,
nici bunica
și nici bunicul ei
ca s-o judecăm dacă ne va spune
că ultima oară a făcut sex ieri,
iar când s-a trezit dimineața,
habar n-avea cine zăcea lângă ea.
însă, pentru ca cititorul să se simtă mai bine,
mai degrabă voi scrie că hana a făcut sex acum doi ani
sau, și mai bine, că-i virgină
și intenționează să se retragă la mănăstire,
așa cum și-au dorit părinții ei dintotdeauna.
așadar, hanei nu-i place lumea.
îi place sexul cu necunoscuți, deoarece necunoscuții
nu provoacă durere.
pe de altă parte, tocmai și-a dat seama-n timp ce scria
că-și dorește durere, de vreme ce durerea duce la ceva
frumos, iar ceea ce-i frumos nu poate dăuna vieții.
urăște zilele când se trezește fără țigări,
fiindcă atunci trebuie să meargă de dimineață la magazin
în loc să-și bea mai întâi cafeaua
și abia apoi să-și ducă lupta cu restul oamenilor.
aceștia pot fi dificili, de vreme ce hana
adesea cântă în timp ce merge,
ba chiar preferă să converseze cu ea însăși.
oamenii se uită ciudat la ea,
de vreme ce doar nebunii, narcomanii și boschetarii
mai conversează cu ei înșiși.
sau poate bărbații singuri,
despre care crezi că discută cu ei înșiși,
dar de fapt i se adresează hanei.
de aceea a început hana să urască ziua de azi așa de devreme,
deoarece ieri a fumat din greșeală ultima țigară,
din moment ce era agitată și unghiile-i erau deja roase.
îmbrăcată într-un trening, merge cu pași mărunți spre magazinul
aflat la zece metri distanță de apartamentul său,
îngrijorată c-ar putea da nas în nas cu vecinul
cu care a făcut sex acum trei luni și care a rănit-o foarte tare.
dar de ce l-ar învinovăți pe el,
mai bine se învinovățește, pentru că așa-i cel mai simplu.
trei luni și niciun răspuns de la el.
dar cum mai poate hana noastră să supraviețuiască
unui astfel de chin lăuntric?
a devenit o fumătoare înrăită.
însă, în ciuda faptului că-și hrănește cancerul cu pasiune,
încă-i mai este dor de el, deși va nega asta în fața noastră,
fiindcă pur și simplu o doare prea tare
ori de câte ori
își amintește de el și nu vrea să devină patetică,
deoarece nimeni nu vrea,
nu iubește
și n-are nevoie de
o poetă emotivă.

Hana și poezia (Hana nu mai e dispusă)

cât despre poezie, hana ar prefera să rămână tăcută,
însă nu pot

a început să-și ascundă și îngroape-n pământ poemele
în speranța că poate vor fi descoperite odată.

cât despre poezia noastră, hana ar prefera să urle.
ceea ce iubești ajunge să te dezguste în țara noastră.

hana nu-și va spune niciodată părerea,
căci asta-i va pune capăt carierei poetice.

hana are o părere, însă nu va recunoaște.

hana vrea să-și citească poemele,
hana vrea să publice o carte,
însă hanei nu-i va reuși niciodată, fiindcă
hana nu e un exemplu tipic de poetă
(cine-i un exemplu tipic, hana nu știe, dar știe că ea nu-i)
și cel mai important—hana nu are relații.

hana s-a săturat.
nu mai e dispusă să se lupte cu poeții.
de ce ar trebui să se lupte pentru propria poezie?

hanei îi place să observe autointitulatele staruri poetice,
croite toate pe același calapod.
în fiecare an scot câte-un volum de poezie,
în fiecare an au mii de prestații
unde filozofează și simulează iubirea.
în fiecare an tot aceiași iau premii
sau poate cam o dată la doi ani?
peste tot vede aceleași fețe care-i zic:
iar tu femeie-copil ce cauți aici nu ești binevenită
doar noi suntem vârful dăinuitorului Parnas
și până murim tu rămâi o nulitate
(sau cum civilizația și-a pierdut credința)

apoi se îmbată și devin agresivi,
dezlănțuindu-și puterea masculină
pe care hana n-o va avea niciodată,
de aceea poate să se ducă acolo de unde a venit.
se gândea să îngenuncheze-n fața lor
și să-i roage
vă rog să-mi citiți poemele nu sunt proaste chiar nu sunt,
dar azi e încă prea obosită și insuficient de puternică.
odată vei avea poeme bune, dar niciodată la fel de bune ca ale mele.

hana nu va renunța la scris,
dar va deveni pur și simplu apatică la toate ieșirile și loviturile.
chiar asta vrem.
de aceea mereu prefer să lovesc acolo unde doare cel mai tare.

și chiar în acest punct hana desparte poeții-n două categorii:
poeții care rămân oameni
și poeții care devin fiare.