Alexandru Funieru a debutat de curând cu volumul de poezie candelabre în valul artificial la Casa de Editură Max Blecher. Dincolo de titlul care dezvăluie o prețiozitate tratată ironic, volumul încântă prin sintaxa poetică, prin tăietura versului, prin aspectul de neprelucrat cu debușeu în cotidian à la Alexandru Mușina.

Deși este un debut matur, se remarcă o adevărată constelație de vârste în întreg imaginarul discursiv: de la plovărul de mohair cu Nirvana croșetat în copilărie la încurajările de patruzeci și doi: „nu mai mergem bă nicăieri avem familie/ unde să lași copiii joi seara/ bă sigur da bă sigur sigur luăm taxi/ te lăsăm întâi pe tine cu fata”. Versurile au o oralitate accentuată, care vine din mai multe direcții: geometria (morfosintaxa, dinamica așezării în pagină, spațiile) și temele marcate de spontaneitate, detabuizări comportamentale și impulsii senzoriale. Amintește de forța exploziei verbale, de libertatea expresiei din poezia lui Dumitru Fanfarov: „să pice totul verde la ficat ca rucola/ încolțită sub pat/ și-atunci când bate ora să ieșim/ Să cerem artificierului-șef/ un ultim bis un ultim bis la noi/ pe balconul închis/ să punem petarde în fleici pe grătare/ doar ceasornicarul urmează lung/ cu degetul pe carte/ doar ceasornicarul urmează mierla-n/ zborul ei pe marte.”

O tehnică ce devine marcă a lui Funieru este modul în care contemplația diverselor imagini este una pieptișă. Autoreferențiale, dar aproape întotdeauna polifonice, poeziile sunt mai degrabă secvențe dialogate, adresări ironice sau candide preluate și prelucrate din existența mireană: „Doctore, să trăiești!/ M-ai chinuit ca pe hoții de cai/ M-ai păcălit cu anestezia și a doua zi/ La pansat râdeai de mine când ți-am zis/ Că am plâns cică dacă nu îți făceam anestezie/ Fugeai în iugoslavia – asta cred și eu”.

Grafic, Funieru jonglează între poezii scurte, percutante ca niște obuze și versuri vaporoase așezate-n răspăr, de la pattern-ul lumii hiperdigitalizate Q&A la imagini telegrafice înșirate fără complexe: „Crazy enough să urmărești/ cum urcă și coboară cele două scări/ rulante de la unirea shopping center/ care a decăzut/ îți spun, e un fel de non-stop sătesc/ cu chinezi vioi care la nivelul doi/ îți vând chiloți 5XL pentru puțe mini europene/ și șlapi, ventuze ruj de buze și casetofoane”.

La nivel panoramic, poemele nu par a fi închegate suficient într-o temă atotcuprinzătoare în ciuda celor trei categorii în care candelabre în valul artificial este organizată, ci mai degrabă sunt secvențiale, asemenea unor notații cinematice ce surprind diverse evenimente ocazionale, structuri-glimpse de amintire, reflexie, analiză: „Pe lume sunt băieți care știu poiana/ și fete care fac poiana/ eram sută la sută siguri și eu și toni/ cum ne țineam în bărbie de bara de covoare/ după ce ne-a ieșit prima tracțiune/ și acuma de sus putem/ trece pe abstract a ști & a face/ luăm biletul special pe mașina de poiană/ la mulți ani disco/ favorit și tu capra nera 2000”.

Versurile sunt destăinuiri la microfon în fața vechilor prieteni, oscilând între ironii acceptate, măști neaoșe, forțe exuberante și frumuseți originare. „93” e o mică paradă de repere încapsulate franc în obștea familiară: a fi sau a nu fi cioban-inginer în răvașul din scovergile făcute de mămuca; câinii lui Zucă alergând după oi și clopotul de la 12 noaptea. Duce cu gândul la poemul blagian despre copilărie: „Când toropit priveam prin gene/ cum boii se mișcau prin flori de sânziene/ pe sub sălcii,/ mă miram că ei nu văd/ cu vârful coarnelor ca melcii,/ și boii – boii rumegau căldura pe sub sălcii.” Limpede este și această afinitate față de un nivel umil, neprelucrat de tipul Marin Sorescu și ciclul epopeic La lilieci, unde zecile de personaje alcătuiesc o frescă în versuri a satului oltenesc în care mama îi scapă pe copii de albeață, tatăl e ziua mânios, iar seara se uită la stele și scrie poezii pe căpița de fân. E spațiul satului, al nostalgiei unei dimensiuni ancestral-libertare pe care doar copilăria ți-o poate oferi în felul acesta. Sunt teme din ce în ce mai explorate de astăzi, fie că sunt însoțite de ipostaze conexe, cum e cea a migrației, a desacralizării ori a muzeificării excesive. Pe lângă imagini bășcălios interiorizate, există poezii în care frumusețea și simplitatea se năpustesc ca Excalibur.

  Este în poezia lui Alexandru Funieru un melanj cuceritor de secvențe lingvistice Yahoo Messenger reînviat în 2023, în care dormitul în livadă, mersul la mall și produsele bio se topesc și formează un mare slogan personal a cappella.