Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

Angels in Romania

Raport către Walt Whitman este cel mai recent volum de poezie semnat de Răzvan Andrei, după debutul cu Jazz pentru iguane (2018, 2019), dar și una dintre cele mai relevante cărți de până acum de legitimare a coerenței discursului LGBT+ din câmpul literar românesc.

Cred că o bună modalitate de a ne apropia de acest volum este printr-un demers de înțelegere cvasisociologică, pentru că vorbim despre o poezie definită printr-un limbaj ce se află într-o continuă interferență cu la rumeur, zvonul lumii. Scriitorul elvețian Jérôme Meizoz vorbește în Postures littéraires. Mises en scène modernes de l’auteur (2007) despre ceea ce înseamnă „postura” unui scriitor, adică „ocuparea unei poziții în câmp” prin imaginea pe care acesta și-o construiește despre sine în era tuturor spectacolelor posibile. Când vorbim despre etosul cultural al comunităților LGBT+, pare îndreptățit să includem atât dimensiunea retorică, textuală, dar și pe cea acțională, contextuală. Asta și pentru că, așa cum remarca Emanuel Lupașcu în revista Poesis Internațional, devin din ce în ce mai vizibile și recuperatoare cărțile queer (și) la noi. Deci, postura e un mod de a asuma un text (în text și în afara lui), de a lua cuvântul, iar în cazul lui Răzvan Andrei construcția sinelui este una dezvrăjită, în care eul civil ori biografic se leagă de cel gramatical, construit – simbioză vitală pentru travaliul volumului.

Poezia din Raport către Walt Whitman este o descriere relațională între identitatea limitrofă și alteritatea găunoasă a conduitelor sociale: ce înseamnă să fii homosexual în intimitate, în societate, în fond, într-o țară est-europeană care se definește cel mai bine prin categoriile sale negative, prin ecart-ul traumatico-moralizator din exterior și reziduurile ceaușiste. Structura volumului este relativ inegală: prima parte cuprinde poeme autonome, disparate, care pregătesc zona forte – acest raport către Walt Whitman într-un poem-fluviu (chiar dacă aranjarea numerală ne păcălește) autentic.

În prima secțiune, poetul scrutează cu dârzenie în parte secvențe intime, în parte ipostaze comunitar-politice peste care așază și marca propriei ironii, uneori spirituale, alteori cinice: „Totul pe sub ceruri e haos,/ Iar treaba asta-i excelentă!/ Ai zice că n-ai despre ce scrie -/ Bombe atomice încă există, așa-i,/ Dar numai pentru a constrânge America și Coreea/ de Nord/ Să ia micul dejun împreună.”; „răzvan știe că adevăru-i în tăcerile lui moise într-ale/ lui ieremia într-ale lui isaia/ condiția asta democratică știința voioasă a supraomului/ pus cu fundul pe colac”. 

Ceea ce face Răzvan Andrei este să transpună în poezia sa acest concret tributar unui limbaj tranzitiv, decodificat, gata să-ți tranșeze în fața ochilor o lume a deteritorializării și, în final, a acceptării identităților descompuse. Retorica scatologică, așa cum apare, de exemplu, în poemul „Paprika TV” poate părea ostentativ-excesivă, dar ea vine să accentueze fatalitatea ipostazelor corporale, dincolo de mecanismul devorator al „publicului” pentru că „Asta-i mărturisirea de credință, depoziția, adevărul.”

Cea de-a doua secțiune a volumului amintește, nu doar tematic, ci și stilistic de poemul fondator ginsbergian, „Howl”: forma concepută prin tehnica catalogului sau a listei în care sunt înșiruite pe un ton variabil amintiri, corpuri românești, dezamăgiri, molozuri civice etc., toate într-o declarație de proclamare a autonomiei exilatului. Poezia își asumă două funcții, dialogică și polifonică, specifice tradiției romanescului. Se apropie de epic nu doar prin limbaj, ci și prin dimensiunile sale de reprezentare și de comunicare, cum își propusese Walt Whitman în secolul al XIX-lea pentru poezia americană, ce trebuia să fie a mulțimilor, declamatică, pletorică. Pentru Whitman nu existau teme mari sau mici în poezie. În Aisbergul poeziei moderne, Gheorghe Crăciun îl numea pe bună dreptate pe bardul american un mistic al concretului în viață

În volumul de față, R. Andrei creează un soi de frescă în versuri, nu e America lui Ginsberg, nici cea a lui Tony Kushner, ci o Românie campioană a dezmierdărilor-invectivă: „România, nu vreau să-ți pui cravată & să dai bine în poze & în rapoarte,/ Vreau să-ți sufleci mâinile și să te bagi în mocirlă să-ți scoți copiii de acolo,/ Vreau să rupi de la gura ta ca să-ți hrănești săracii, vreau să fii un pelican,/ Vreau să nu lași pe nimeni în urmă,/”; „Mărinimea noastră, a celor care săpăm cerul cu hârlețul,/ Mărinimia noastră, a celor care plibim mintea de gândurile negre,/ Mărinimea noastră, a celor care cântăm la traveculele din PiA Mater ca la xilofon”. Contrar altor păreri, Raport către Walt Whitman are nevoie de o lectură fără hiatusuri, dintr-o suflare, ca să nu-i fie anulată intervenția libertar-demonstrativă. Say it, say it hot, cum spunea D.H. Lawrence. Poezia lui Răzvan Andrei nu e doar o vulgata personală, ci și un discurs legitimator pentru tinerii poeți queer de astăzi, pentru tot ce înseamnă funcții solare în cloaca normelor hieratic-conservatoare.

CITEȘTE ȘI

Altfel de meditații în imponderabil

Volumul care a încheiat anul 2023 cu mult optimism pentru poezia bucureșteană este semnat de Ligia Keșișian, care publică Anul tigrului de apă la Casa de Editură Max Blecher după Miss Houdini (2019) și debutul său din 2017, Mici cutremure, ambele apărute la editura Charmides.

Într-o fotografie la minut,

Citește mai mult »

O Margaret Cavendish contemporană

Publicat pentru prima dată în 2014 și tradus recent în românește, romanul lui Siri Hustvedt, Lumea în flăcări (Polirom, 2022, în traducerea Veronicăi D. Niculescu) este o scriere-halou pentru îndreptățirea vocilor feminine în falocratica lume a artelor din Statele Unite ale Americii. Ca orice legitimare creatoare într-o societate cu viziuni convenabile, ea se impune printr-un tour de force în fața stereotipiilor de gen de care nici lumea artelor nu scapă chiar ușor.

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: