Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

Un magnetism sălbatic, de neexplicat

Numele lui Tudor Ganea nu mai este o noutate în literatura română contemporană. Din momentul debutului (cu romanul Cazemata în 2016) și până acum (după alte romane – Miere, Porci, 8) acesta dovedindu-se un prolific și extrem de înzestrat autor de proză pentru care Constanța este toposul absolut la care se întoarce, obsedant, de fiecare dată. Această obsesie se justifică autobiografic, pentru că, fiind constănțean prin adopție și formându-se aici, Tudor Ganea a ajuns să reviziteze Constanța permanent, să o insereze în toate pliurile textelor sale ca pe o redută ce trebuie apărată de timp, ca pe o consistentă mărturie a memoriei involuntare, suave, inocente, dar și sălbatice, în același timp. Constanța este supra-personajul care veghează peste toate celelalte personaje, în majoritatea textelor semnate de Ganea.

Romanul pe care cel în discuție l-a publicat în 2021 la Editura Polirom, Cântecul păsării de plajă, a apărut în pandemie și pare să nu fi avut vizibilitatea meritată din cauza lipsei promovării. Chiar și așa o mențiune este imperativă, mai ales, că parcurgerea lui poate provoca o serie de lecturi de identificare, la niveluri diferite de percepție, evident, pentru mulți constănțeni și nu numai.

Continuând pe ideea lecturii de identificare, pe cea a căutării biograficului în ficțiune și a  ficțiunii în real, acest roman mi-a adus aminte de Constanța mea, de Constanța copilăriei mele, de străduțele știute cu ochii închiși din Faleză Nord sau din Delfinariu, de catacombe și cazemate, de casele dărăpănate din Piața Ovidiu care ascund istorii nebănuite, de mirosul greu al scoicilor putrezite, de oameni de pretutindeni. Nu este o Constanță idilică! Nu este pentru sezoniștii (așa îi numeam în copilărie pe turiști și îi studiam ca pe o nouă specie, cum se duc și vin către mare încărcați cu lopățele, colaci de plajă și senvișuri cu roșii și brânză)!

Constanța lui Tudor Ganea este una sălbatică, aflată încă în epoca  „descălecării” când domnitorii zilei își apropriază teritoriile și stabilesc zonele de influență.  Cântecul păsării de plajă descrie o epopee a binelui și a răului, derulată halucinant pe zgomot de valuri și miresme grele de alge.  Aș îndrăzni să prorocesc faptul că oricine ar citi acest roman, nu ar mai putea vedea marea cu aceiași ochi, nici chiar sezoniștii cu senivișurile lor. Marea și bucata de pământ care o mărginește în Faleză Nord ni se oferă prin ochii personajelor din roman, prin prisma istoriilor lor, ochi care, straniu, devin ai noștri. Lectura romanului impune o transformare ireversibilă. Nimeni nu va mai putea să fie același, iar marea va purta cu ea acea sălbăticie neîmblânzită care fascinează și sperie în același timp.

Istoria principală este cea a lui Ainur, un tătar orfan de mamă, care se mută din Murfatlar (un sat de lângă Constanța) în nou construitul cartier Faleză Nord. El ajunge un soi de legendă a locului, prin puterea pumnului dictată de lipsa fricii și a empatiei, specifică celor crescuți precum buruienile sălbatice, fără afecțiunea maternă care ar fi putut să-i îndulcească. Povestea micului tătar se împletește cu povestea lui Doagă, a lui Bajdavela, a lui Ciprian Ecosal, a Bărăcanilor sau a Șocaricilor. Frunzărind o prezentare mai veche a romanului, am dat peste o foarte inspirată sintagmă care ar putea să rezume conținutul poveștilor din volum :„ gangs of Constanța” (o calchiere la titlului romanului Gangs of New York, semnat de Herbert Asbury și transformat în film de succes în 2002, cum de altfel ar putea să se întâmple și cu romanul lui Ganea). O altă asociere care se poate face ar fi cu Împăratul muștelor al lui William Golding unde aflăm, cu strângere de inimă, că răul absolut se ascunde mârșav și în inimi de copii.

Și în Faleză răul este hrănit de un fundal anume, de o istorie oarecum dramatică a celor ce au găsit o casă aici, de migrația părinților preocupați să-și facă un rost nou pe acest țărm vântos de mare, de coloritul etnic, de șantierul permanent al anilor 80 – 90, la final de eră comunistă,  în care copiii se joacă mocirliți prin gropi de gunoi, de amețitoarea tranziție către democrație, de toate încercările de a fi, a demonstra, a deține controlul, de atracția hiptonică și cumva malefică a mării. Toate aceste istorii în mic fascinează, la fel cum un ucigaș în serie ne fascinează pentru că nu-l putem înțelege.

Faptele, însă, au haina lor de carne, fără de care nu ar putea să se arate în lume. Întreg romanul mustește de pasaje descriptive, unele dure, de o ferocitate extremă, altele candide, comice până la absurd cum ar fi cele referitoare la strădaniile noilor orășeni de la trăi ca la țară, pentru că acolo de unde vin oamenii aveau bătătură, adică un petic de curte care indica posesia, locul lor în lume. În Faleză, oamenii pun stăpânire pe bucățile de pământ din jurul blocurilor, cultivă legume, sau cresc păsări, sau instalează garaje în buza mării, în care improvizează ateliere auto și dau petreceri cu vecinii. Este o lume tragi-comică, incapabilă să se desprindă de rădăcinile ei rurale, însă și o lume competitivă, avidă de bunăstare, o lume a buticurilor cu gumă Tipitip sau cu primele sticle de Cola de 1 litru și jumătate, o lume capitalistă de o manieră grotescă, o lume pe care mi-o amintesc cu nostalgie, dar și cu umor și compasiune, lumea de la mijlocul anilor 90 : „Pe timpul verii toate ușile de tablă erau larg deschise, dezvăluind nenumărate feluri în care bărbați de toate vârstele își pierdeau vremea prin acele interioare pătate de benzină și ulei de motor. Pe pereți erau lipite calendare bisericești și calendare cu femei în costume de baie ce făceau reclame la drujbe Husqvarna, iar prin colțuri erau vrăjuite lădițe de plastic pline cu ceapă și usturoi încolțit… În fața porților larg deschise, se făceau uneori grătare și, în timpul campionatelor de fotbal, unii își aduceau televizoarele și le postau direct pe jos, pe șapele unsuroase”.

 O atare imagine ar putea funcționa ca simbol pentru întreaga Românie postdecembristă, în căutarea capitalismului, însă agora aceasta improvizată din romanul lui Ganea, respiră aer sărat de mare, ceea ce o califică din start drept specială.

Și pentru lumea micilor pușlamale de cartier, tranziția e o apăsare, o fojgăială nesfârșită având ca scop descoperirea propriei identități și căutarea fericirii, chiar dacă intuitiv, inconștient. Mai există, în contrabalans, în romanul lui Ganea (care pornește de la o realitate istorică pe care mi-o amintesc și eu) o lume subterană, cea a aurolacilor, a oamenilor fără adăpost care își găsiseră locul prin cazematele abandonate din cel de-al doilea război mondial sau prin blocuri încă neterminate. Unele scene care se referă la această umanitate aparent pierdută, capătă uimitoare valențe biblice în care deposedații, cei goi și vulnerabili și fără apărare, se luptă să supraviețuiască și să învingă răul pur, gratuit.

Prin urmare, lectura romanului Cântecul păsării de plajă devine obligatorie pentru constănțeni și o sugestie fermă pentru toți ceilalți rătăcitori pentru care marea și tot ceea ce se află în apropierea ei trebuie să fi declanșat, măcar o dată, un magnetism sălbatic, de neexplicat!

CITEȘTE ȘI

Una isola muy hermosa…

Insula este un centru spiritual primordial în toate culturile așa cum notează chiar Homer despre Siria al cărei nume are aceeași rădăcină cu numele sanscrit al soarelui. O percepție similară aflăm în spații culturale diferite precum China și țările nordice, menționează autorii „Dicționarului de simboluri”, Jean Chevalier și Alain Gheerbrant. 

Mai mult, raiul este reprezentat ca o insulă în imaginarul

Citește mai mult »

De neuitat! La Silistra, pe mal de Dunăre

În 1994, Lucian Pintilie regiza o nouă capodoperă, adăugând la lista peliculelor deja consacrate precum Reconstiturea, Balanța sau De ce bat clopotele, Mitică?.  Filmul O vară de neuitat este ecranizarea unui capitol, Salata  (putând fi considerat și nuvelă separată), din romanul lui Petru Dumitriu, Cronică de familie. Producția a fost distinsă cu anumite premii, însă nu s-a bucurat de aprecierea

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: