Revista Tomis

Debut – Irina PAPACOSTEA

Facebook
Twitter
WhatsApp

Irina are 15 ani și este elevă în clasa a -VIII-a a Școlii Generale nr. 38 „Dimitrie Cantemir”. În această primăvară, în urma prestației convingătoare la etapa județeană a Olimpiadei de limba și literatura română, s-a calificat la faza națională a competiției consumată în luna aprilie la Arad. Irina este o cititoare asiduă, amatoare de literatură clasică, pe care o combină cu pasiunea pentru universul anime. Textul pe care l-am ales pentru debutul Irinei în revista Tomis este o improvizație cu tema „portret”, propusă de doamna profesoară de literatură la una din orele de curs.

Dacă mă întrebați cum am ajuns să mă împrietenesc cu acest om, vă pot da un singur răspuns: nu știu. Dar o să vă povestesc un lucru, două, ca să trageți voi singuri concluziile. 

Ne-am întâlnit după ce am scăpat de sub tirania părinților mei. Încă simțeam setea disperată de cunoaștere, de a întâlni oameni noi, oameni reali, nu măști putrede și jalnice, mă săturasem de acelea. Prima dată când l-am văzut, l-am socotit prefăcut, așa cum sunt majoritatea oamenilor. Am făcut ce știam eu mai bine să fac pentru a scăpa rapid de prezența sa sâcâitoare, mi-am bătut joc de el. Mai exact de numele lui, Shilox. Nu mă întrebați de unde provine, nu e nume rusesc și nu m-am gândit niciodată la originea lui. Metoda mea funcționase perfect până în acel moment, însă el, în loc să se supere, a rămas cu aceeași expresie senină pe chip. Nici măcar o urmă de surprindere sau de furie nu i-am văzut în ochii adânci, doar s-a aplecat ușor și m-a întrebat cum mă numesc. Am rămas înmărmurit, marginile gurii mi s-au ridicat ușor, schițând pe chipul meu un zâmbet urât. Expresia de pe fața lui avea în ea un mister, un hău negru pe care nu-l puteam concepe, darămite înțelege. M-a speriat teribil, dar în același timp a trezit în mine o curiozitate arzătoare. Doream să îl cunosc, să aflu tot ce ascundea în spatele acelei priviri pătrunzătoare și atente. Cred că sentimentul a fost reciproc, căci ne-am pus de acord să ne întâlnim a doua zi pentru a ne continua conversația. În urma acesteia, el mi-a aflat trecutul, iar eu am avut timp să-i mai studiez chipul. Amândoi am obținut ce doream, iar prietenia noastră a început să prindă contur. 

La prima vedere, Shilox este un om cât se poate de obișnuit. Nu atrage atenția prea mult, poate doar faptul ca e înalt îl face să iasă în evidență. E mai înalt chiar și decât mine. Este, într-un fel, opusul meu. Eu tot timpul atrag atenția prin răbufnirile mele teatrale și sunt recunoscut instantaneu ca membru al familiei Semenov din cauza ochilor mei. Toata lumea se îngrozește când mă recunoaște, se pare că mi-am făcut o reputație proastă, dar nu este deloc de mirare și nici nu putea să mă afecteze mai puțin. 

Shilox este scriitor. Se aseamănă impresionant de mult cu scrierile sale. Straturi și straturi, nimic impresionant la început, fără cuvinte pompoase, dar odată ce le dai atenția cuvenită, începi sa înțelegi cât de complexe sunt, la fel cum fiecare mișcare și privire a lui Shilox este fascinantă. Este grațios și atent, dar îi place să se ascundă, parcă te invită să-l descoperi tu însuți. 

După cum spuneam, Shilox este foarte înalt. Are un metru și nouăzeci și doi de centimetri. Are picioare lungi și poartă haine ce-i conturează frumos corpul, pantaloni cu talie înalta și cămăși largi, atent aranjate, băgate pe sub cureaua lată. Are tot timpul o cravată lungă la gât și poartă adesea un palton fumuriu pe umeri. Părul său este de un maroniu închis, frumos aranjat. În ciuda eforturilor sale de a-l îmblânzi, câteva șuvițe rebele apar mereu pe ici-colo. La spate are o porțiune mai lungă de păr pe care o ține prinsă în coadă cu un elastic subțire, nu știu cum se numește această tunsoare, dar cred că își are originea în țările din estul Asiei. 

Pe fața lui apar rareori expresii exagerate, în general nu i se pot citi emoțiile. Atunci când vorbești cu el, îți oferă un zâmbet șters, dar reconfortant. Cunoscându-l la un nivel personal, i-am văzut și expresiile sincere, în momentele de extaz, când fața i se contorsionează într-un rânjet oribil și ochii îi sclipesc, este minunat!

Că tot veni vorba despre ochi, ochii lui Shilox sunt verzi-fumurii, confundabili cu cei ai unei ființe marine, cufundați în apă, lipsiți de lumină, cu irisul mat. Sunt frumos încadrați de genele-i dese, îndreptate ușor în jos. Sprâncenele lui au o arcuire delicată care îl face să pară relaxat tot timpul. 

Shilox are fața subțire și nasul drept, iar pielea lui este deschisă la culoare, dar totuși mai închisă decât a mea. Pe obraji are pistrui ce arată aproape pictați, iar de-a lungul obrajilor și peste nas se întinde o cicatrice abia vizibilă. Nu știu cum a obținut-o, dar nici nu l-am întrebat. Îmi va spune când va veni momentul.

Deși încă există multe secrete între noi, iar povestea vieții prietenului meu nu îmi este pe deplin cunoscută, știu in linii mari cum a decurs copilăria lui. Când era mic, Shilox nu avea prieteni, deoarece făcea întotdeauna ceva supărător fără să-și dea seama. Copiii se fereau de el, căci pur și simplu nu înțelegea când ceva este bine si când este rău, aceste concepte îi erau străine, el bazându-se doar pe propria judecată, care pare-se era mereu greșită. Deși nu o ducea bine cu ceilalți copii, Shilox nu era afectat, prefera să își petreacă timpul în pădurea de lângă casă. Era și încă este tare blând cu animalele, asta mă face să cred că există într-adevăr în el un suflet bun. Revenind, încetul cu încetul, Shilox a început să înțeleagă ce trebuie să facă pentru a le fi pe plac celorlalți copii. A învățat pe de rost cum să se comporte ca să poată obține ce își dorește, anume să fie în rând cu ceilalți, iar aceștia au început să îl accepte. Fiind mai inteligent decât restul, Shilox găsea mereu căi de a-și asigura confortul, cu ajutorul involuntar al celorlalți.  Prin darul persuasiunii, el avea toți copiii la degetul mic. Fie că era vorba despre o jucărie pe care și-o dorea, fie că era vorba despre un dulce pe care îl poftea, Shilox convingea pe oricine să i-l ofere fără nimic în schimb. 

De mic, Shilox a avut mintea ascuțită și talent la scris, era felicitat de profesori pentru compunerile pe care le făcea. Sincer să fiu, era bun cam la orice: matematică, limbi străine, toate îi erau la îndemână. Și în momentul de față, Shilox cunoaște multe limbi: rusa, franceza, engleza, germana, poloneza, de asemenea puțină suedeză și română. Aceste talente au trecut nelăudate de tatăl său. Din câte am înțeles de la dragul meu prieten, mama sa murise devreme, lucru care a agravat problema cu alcoolul pe care o avea tatăl. Poate că de aceea, prietenul meu a preferat dintotdeauna să rămână tăcut, la locul lui și pur și simplu să se rezume la privit. Din cauza acestei atitudini, adulții îi spuneau că este foarte matur pentru vârsta lui, comentariu care, din punctul meu de vedere, nu își are locul în nicio situație. Un copil ar trebui să fie încurajat să se comporte ca un copil, și nu scăldat în laude din cauza unei interpretări greșite. Ei credeau că acele cuvinte îl bucură pe Shilox, dar de fapt el vedea ironia lor și le respingea în sinea lui.

Copilăria sa nu pare să-i fi afectat prea mult viața din prezent. Deși bem împreună alcool uneori, el nu a căzut în capcana adicției și are o alimentație potrivită, spre deosebire de mine. Acum are aproape treizeci de ani și cunoaște foarte multe lucruri. Este o adevărată plăcere să porți discuții cu el, mai ales pentru cei interesați de literatură, căci, după cum am mai spus, el este scriitor. Ai putea să te întrebi ce fel de cărți scrie un om ca el, lipsit de empatie, care nu iubește. Însă el iubește nu mai mult, dar mai adânc decât restul. Operele sale descriu emoții brute, dar învăluite în cuvinte frumoase. 

Știți voi, Shilox și cu mine suntem precum cele doua fețe ale unei monede. Complet diferiți și totuși asemănători la origine. Poate că această asemănare este motivul pentru care prietenia noastră a fost posibilă. Mai apoi, diferențele orbitoare dintre noi ne-au legat unul de altul. Perspectiva lui a deschis-o pe a mea și viceversa. Această subtilă interdependență ce s-a format între noi nu contenește să mă uimească. 

DE ACELAȘI AUTOR
citește și
RUBRICI: