David Zimmerman (n. 1993) este un poet și critic literar suedez, născut în orașul Norrköping. A publicat două volume de poezie: Mal (Molie, 2017) și Ljus och strålning (Lumină radiantă, 2019), cel din urmă la cunoscuta editură Albert Bonniers. Lucrează ca redactor la revista de poezie „Lyrikvännen”. A participat la ediția din 2022 a atelierului organizat de ICR Stockholm cu începere din 2008, unul dintre rezultate fiind traducerea în românește a unei selecții din poemele sale. Trăiește în Malmö.
Traducere de Alexandra Pârvan
Zile la Roma
Mijim ochii. O scară în lumină intensă
domuri, câteva turnuri – prea cald – cum pot
să strălucească încă? De parcă nimic nu poate
înceta vreodată complet. De-asta chiar „viitorul”
pare ambiguu aici
Lumina. Greu
și concentrat, între stâlpi și mici FIAT-uri
zgomotul de combustibil ars, oarecum sacru.
Ce simplu e
să privești lucrurile. Dar cum se leagă acel deal
cu ploaia? Patru stâlpi cu fața de piatră a unui zeu?
Steagurile de acolo? Ce este în mijloc? Lumina
se mută –
și vedem: O scară în ploaie. Ploaie caldă și îmbucurătoare. Jos, în
grilajele de stradă fasciste. Da, o clipă verde înainte de a ne întoarce
de unde am plecat. Suntem extenuați.
/
Trăim într-un garaj
Suntem fericiți acolo
Bărbații cu trupuri drepte
și goale, lucind de ulei au început brusc
să construiască ceva afară dar
s-au oprit la fel de brusc
lăsându-ne încă o ruină
în care să trăim. Zi de zi
în căldura ce urcă spre prânz un om masiv cu voce dogită hârâie
BENITO
în fața garajului nostru
poate către un câine.
/
După ploaia de dimineață
Bărbații
fumează, lângă mașinile lor, învăluiți în soare și fum
Părelnic –
zeul, stivuit, îmi închipui, după
următoarea aplecare. Întâi
de toate
Ce înseamnă „Allora”
Dincolo de rădăcina neagră
a următorului stâlp, acolo – depozitul
de timp, de neajuns
Nu înseamnă Nimic
/
Nimic, admite
Emiliano. „O vorbă aruncată în gol”
Îmi spune. Pare iritat –
„Vor veni câteva zile calde acum.” Dar ce
înseamnă de fapt viitorul aici? Într-un oraș în care timpul
își face lucrarea mult
dincolo de timpul normal. Un câine se oprește sub
un smochin. Ce înseamnă
„timpul normal”? Câinele se așază pe un capac de canalizare
cu inscripția
„S.P.Q.R.”
/
Un câine latră, în pătratul curții limbajul lui
al nimicului contra
nimic. Nici măcar soarele
nu e etern cum demonstrează Lucretius.
Asta are un efect asupra „viitorului”.
S-ar putea, spune el, ca la marginea
vizibilului, praf cald să se adune într-un loc:
O placă se întinde accelerând căldura în densitate
într-un soare nou, zi de zi.
Nu ne putem încrede în niciun nucleu niciun lucru
O posibilă revoltă ascunsă
în fiecare piatră banală. Acum
de fapt vorbește câinele.
/
Ploaie grea
cade, de Nicăieri
Apa acoperă podeaua de piatră
cărțile trebuie mutate repede
Avem acum enorme daune provocate de apă
Îl sunăm pe Emiliano. E deprimat și nu poate face nimic
Cerul se luminează și câinii își reiau limbajul lor
Am citit că turiștii în Veneția
trebuie să înoate, în timp ce domuri aurite în Indonezia se prăbușesc.
Gunoiul electronic lucește sub apele verzi.
Toată acea arhitectură
de aur
apărând pe nimeni.
/
Ploaie caldă peste sticle
verzi și
frunze căzute. Ce îl mai
preocupă pe Lucretius: este târziu
Este devreme
Cât de mult a trecut
și de ce se simt
atât de ciudat plămânii. Obiectele plutesc
frig în jurul picioarelor
scufundate. Încercăm
să obținem ordine
Deodată ordinea nu mai e posibilă datorită
Enormului Gol.
