Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

Wole SOYINKA

Noapte

Mâna ta este grea, noapte, pe fruntea mea. 

Nu port o inimă de mercur precum norii, ca să mă-ncumet.

Exacerbare-n urma plugului tău subtil.

Femeie precum o scoică, pe semiluna mării.

Ți-am zărit privirea bănuitoare domolind fluorescența 

Mării, dansând pe pulsul neostenit 

Al undelor. Și am stat, istovit

supus precum nisipurile, sângele și apa sărată

prelingându-mă spre rădăcini. Noapte, ai strecurat

Umbre crestate prin frunze umede

Până când, scăldat în răsuflarea caldă a celulelor tale pătate

Senzațiile mă mâhneau, fără chipuri, tăcute ca hoții de noapte. 

Ascunde-mă acum, când copiii nopții bântuie pământul

Nu trebuie să îi aud! Aceste celule tulburi mă vor 

Dezintegra; gol, nedorit, la nașterea mută a Nopții.

Cred că plouă 

Cred că plouă

Că limbile s-ar putea desprinde din cauza setei

Ar desface acoperișurile 

Gurii, ar atârna

Greoaie de atâta cunoaștere.

Am privit-o ridicând

Pâcla neașteptată, din cenușă.

Domolindu-se

S-au adunat într-un cerc 

Cenușiu; înlăuntru,

Spiritul ce umblă împrejur. 

O, trebuie să plouă

Aceste izolări ale minții, orbindu-ne

În deznădejdi bizare, predicând despre

Candoarea amărăciunii.

Cum bate

Transparențe încolăcite pe aripile

Dorințelor noastre, tânjiri mistuitoare ascunse

În botezuri chinuitoare.

Trestii de ploaie, obișnuite cu

Grația renunțării, dar neaplecate

Din depărtare, aceasta, îmbinarea ta cu pământul meu

Dezvăluie pietrele ghemuite.

Dedicație de la Moremi

Pământul nu va împărtăși invidia pontonierului; podele de bălegar

Crapă, nu pielea fragilă a geko-ului, ci căderea sa

Gustă din pământul acesta pentru moarte și scotocește adânc după viață.

Precum această ignamă, cuprinsă de pământ, ce-i încă un tubercul viu

În căldura apelor, șerpuiesc pe sub pământ precum izvoarele

Precum rădăcinile de baobab, precum vatra.

Aerul nu te va renega. Ca un coronament

Să te  rostogolești în miezul furtunii, căci sapa 

Care dă naștere pădurilor deschide calea veverițelor.

Fii nemuritor ca turba-ntunecată, dar numai degetele acelei 

Ploi, nu tălpile oamenilor, să se reverse peste tine.

Poartă îndelung umbra soarelui; umblă gol în noapte.

Ardei verzi și roșii – copile – bolta limbii tale

Ca o coadă de scorpion, scuipă direct revine la amenințările pericolului

Dar gângurește cu porumbelul cafeniu, roua lujerului printre buzele tale.

Să te protejez precum carnea din palme, canini în cuib de spini

Înălțați-n văzduh, pecetluiți precum miezul în sâmbure – 

Carnea unei femei este ulei – copile, ulei de palmier pe limba ta

Este maleabilitatea vieții, și licoarea acestei tigve

De la aceeași curgere nesfârșită a pârâiașelor ca rezervă 

A pruncilor tăi, copile, dezobișnuiți de tine acceptăm 

Laptele dulce ca mierea al pământului, licoare a singurei coaste.

Răsucește-ți limba în miere până ce obrajii-ți devin

Faguri de miere ademenitori – lumea ta are nevoie de dulceață, copile.

Lemn de santal înconjoară inima, calcar pentru roiul

De pete – ai văzut? se crapă de ziuă! antimoniu la 

Subsuori ca o zeiță, și păstrează-ți gustul acesta 

Vreme lungă pe buze, de sare, pentru a nu-l căuta 

În lacrimi. Aceasta, apa de ploaie, este darul 

Zeilor – gustă din puritatea ei, dă rod când va veni vremea.

Fructele vor fi apoi pe buzele tale: grăbește-te să răscumperi

Datoria venirii pe lume. Retrage-ți valurile umane precum marea

Și refluxul, lăsând în urmă un sens în nisipurile fosilizate.

Wole Soyinka (Akinwande Oluwole Babatunde Soyinka, n. 13.07.1934) este un poet, dramaturg, romancier și eseist nigerian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1986. După studii în Marea Britanie și în Nigeria, Wole Soyinka predă la universități de prestigiu precum Universitatea Obafemi Awolowo, la Cornell University, Emory University, University of Nevada, Cambridge, Oxford, Harvard și Yale, construindu-și universul literar în jurul unor elemente definitorii din cultura și viața continentului african.

Traducere de Roxana Ilie


CITEȘTE ȘI

Alex HIGYED

vederi parțiale (1)

problemele vin și se surpă de sub picioare unde nestrămutați
se pocnesc și se pupă copii flori și încearcă să zboare mici bucăți
de sticlă rămase stinse și conectate la intensitatea cerebrală
când mintea mai puțin vocală își reîncearcă ultimele stări de bine

tata zicea că în casa noastră nu se corelează binele cu proprietatea și
ceea ce nu ne susține

Citește mai mult »

Carla BOBOC

mind mapping my own destruction

cât simț al maternității încape într-un om fără copii
a cărui blândețe dispare la primul gând
despre coordonarea vieții după valori abstracte
puterea adultului devine pură imaginație într-un moment de vulnerabilitate
biet creier neajutorat într-un corp lipsit de vitamine
vitalitate creatoare înscrisă în sânge și pierdută prin experiența cu oameni

I’m mind mapping my own destruction

ierarhia principiilor nu creează

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: