Unde sunt.
De ce parte a luptei mă aflu.
Peste tot ani prăbușiți.
Acolo pământul nu mă va lăsa singur.
Aici, cerul nu va coborî drapelul victoriei pentru mine,
nici nu va întinde un laț de zăpadă.
–
Câmpul de luptă,
pe care în ultima clipă
câteva armate vrăjmașe trec unele pe lângă altele –
câmpul acesta noroios sunt eu.
Călcați în picioare cât mai mult din mine,
ca să vă abateți din drum.
–
Și noaptea asta
mă bâlbâiam nestăpânit,
și din gura mea se vărsau
aceleași silabe nedeslușite:
„Vreau să-mi trăiesc propria viața“.
Tocmai asta voiam să zic.
Și apoi am mâncat pe ascuns în spatele coșului de gunoi
o mâncare pe care o aruncasem, o afundasem, o uitasem
în adâncimea coșului…
Pieptul
Poate o căldură gingașă de săpun,
pete de moarte și gropi vinete,
poate că schimbări de relief intense,
pășuni înzăpezite cu vârsta, umeri tot mai lasați.
După sex deschei cămașa imaginară,
mă asigur că respirația pieptului celei de lângă mine e bună,
tânjesc, după sex povestesc în gând femeilor despre tine,
fiindcă vreau să vorbesc despre îngeri.
Oriunde
Au ucis toate celelalte animale de felul lui
ca să ridice prețul
singurătății sale.
Lupta pentru tine
Încă ești lapte
și e prea devreme ca să-ți dai seama că
că lupta pentru ordine e pierdută demult.
Și oricât ai mătura toamna sub vitrină,
frumusețea aurie și roșie va continua să cadă în tine,
să te saboteze.
***
În fiecare zi
împărtășesc câte un secret al meu
cu cineva necunoscut sau cu vreun prieten
(numai așa dezarmez și oameni, și secrete) –
în fiecare zi scad din mine
câteva grame de moarte…
Îmbătrânesc
și vreau să adun puterea
unor semne omise,
omise din tristețe și neatenție.
Omise.
Oameni cutezători
Inima
zdrobită de
loviturile bătrâneții primite de toți cei pe care îi iubesc.
Și priveliștea neașteptată către sfârșit.
Respirația nu se transformă în vorbire, nici în plâns –
doar spală peisajele nelămurite
fără să le șteargă aspectul sfâșietor.
În limba asta știu numai cum se spune mulțumesc
și e întru totul de-ajuns.
Mi-a luat prea mult ca să înțeleg
că mulțumesc e sinonimul tuturor cuvintelor din toate limbile,
care pur și simplu nu are antonim.
Marin Bodakov (1971-2021) a fost un poet, critic și profesor bulgar, specializat în istoria criticii literare din țara sa. Autor a șapte volume de poezie, printre care Artă naivă, pentru care a primit în 2011 Premiul „Ivan Nikolov”. Editor al prestigioasei publicații „Kultura” și cofondator al Editurii Tocița, Bodakov a publicat un volum de interviuri cu cei mai importanți traducători bulgari contemporani și a predat Jurnalism la Universitatea din Sofia.
Traducere de Lora Nenkovska
