Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

Marin BODAKOV

Unde sunt.

De ce parte a luptei mă aflu.

Peste tot ani prăbușiți.

Acolo pământul nu mă va lăsa singur.

Aici, cerul nu va coborî drapelul victoriei pentru mine,

nici nu va întinde un laț de zăpadă.

Câmpul de luptă,

pe care în ultima clipă 

câteva armate vrăjmașe trec unele pe lângă altele –

câmpul acesta noroios sunt eu.

Călcați în picioare cât mai mult din mine,

ca să vă abateți din drum.

Și noaptea asta 

mă bâlbâiam nestăpânit,

și din gura mea se vărsau

aceleași silabe nedeslușite:

„Vreau să-mi trăiesc propria viața“.

Tocmai asta voiam să zic.

Și apoi am mâncat pe ascuns în spatele coșului de gunoi

o mâncare pe care o aruncasem, o afundasem, o uitasem

în adâncimea coșului…

Pieptul 

Poate o căldură gingașă de săpun, 

pete de moarte și gropi vinete, 

poate că schimbări de relief intense, 

pășuni înzăpezite cu vârsta, umeri tot mai lasați. 

După sex deschei cămașa imaginară,

mă asigur că respirația pieptului celei de lângă mine e bună, 

tânjesc, după sex povestesc în gând femeilor despre tine, 

fiindcă vreau să vorbesc despre îngeri.

Oriunde

Au ucis toate celelalte animale de felul lui

ca să ridice prețul  

singurătății sale. 

Lupta pentru tine

Încă ești lapte

și e prea devreme ca să-ți dai seama că

că lupta pentru ordine e pierdută demult.

Și oricât ai mătura toamna sub vitrină,

frumusețea aurie și roșie va continua să cadă în tine,

să te saboteze. 

***

În fiecare zi

împărtășesc câte un secret al meu 

cu cineva necunoscut sau cu vreun prieten

(numai așa dezarmez și oameni, și secrete) –

în fiecare zi scad din mine

câteva grame de moarte…

Îmbătrânesc

și vreau să adun puterea

unor semne omise,

omise din tristețe și neatenție.

Omise.

Oameni cutezători

Inima

zdrobită de

loviturile bătrâneții primite de toți cei pe care îi iubesc.

Și priveliștea neașteptată către sfârșit. 

Respirația nu se transformă în vorbire, nici în plâns – 

doar spală peisajele nelămurite

fără să le șteargă aspectul sfâșietor.

În limba asta știu numai cum se spune mulțumesc

și e întru totul de-ajuns.

Mi-a luat prea mult ca să înțeleg 

mulțumesc e sinonimul tuturor cuvintelor din toate limbile,

care pur și simplu nu are antonim.

Marin Bodakov (1971-2021) a fost un poet, critic și profesor bulgar, specializat în istoria criticii literare din țara sa. Autor a șapte volume de poezie, printre care Artă naivă, pentru care a primit în 2011 Premiul „Ivan Nikolov”. Editor al prestigioasei publicații „Kultura” și cofondator al Editurii Tocița, Bodakov a publicat un volum de interviuri cu cei mai importanți traducători bulgari contemporani și a predat Jurnalism la Universitatea din Sofia.

Traducere de Lora Nenkovska

CITEȘTE ȘI

Silviu GONGONEA

Când mă întorc acasă

Ne-am mutat și cerul are altă culoare
ne-am găsit o casă un loc ne-am regăsit
finețurile gesturilor domestice
șlefuite în ani
Fetița noastră a crescut și ochii ei
au rămas albaștri
Poți iubi poți dărui fără să ceri nimic înapoi
poți trăi fericit
O coțofană dojenește câinele de sus de pe gard
în soarele oblic
ochii lui i se par strălucitori
lătratul lui se aude în tot cartierul de case
Noaptea e întuneric beznă la noi
când mă întorc acasă
aprind lanterna telefonului.

Citește mai mult »

Paul MIHALACHE

Istoria lui FDP

(fragment)

Iulian Ghervas este regizor de film documentar. A cochetat o vreme cu proza scurtă, dar nu a publicat niciodată. Florin mi-a spus că este unul dintre prietenii lui vechi, printre puținii care îl cunosc foarte bine, și că ar trebui neapărat să discut cu el, m-ar ajuta pentru carte. I-am scris pe Facebook și am stabilit să ne vedem miercuri seară,

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: