Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

Marko Pogačar

Metamorfoze

Unde ești? ți-am simțit umbra sub picioare,
zile întregi doar umbra. la nord,
pe ringul de dans, prin încăperi goale și umbroase, în întunericul portocalelor
în fiecare pumn, în fiecare oală, în fiecare spam folder doar umbra, aceeași umbră:
nicăieri tu.

apoi cu felinarul lumii aprins pășesc
acasă să torn totul într-o limbă noduroasă. dar limba
este rapidă: trece prin intersecții, depășește noaptea;
amintirile precum toporiștile șuieră pe cerbice, iar traficul este pentru moment blocat,
intervine procesul frânării, și limba taie calea ca vulpea.

și cât de ușor e acum, la pomana acestei limbi
limbi renegate și tăcute să șoptești umbrei tale:
și dacă eu te iubesc tocmai pe tine, iar noaptea este dezolantă,
cablurile optice au fost retezate, operatorii de telefonie mobilă în grevă,
iar eu nu știu ce să fac cu o astfel de veste.

Voință & reprezentare

Pentru fiecare pasăre înghițită de foc, pentru fiecare minereu, mână
pădure întinsă sub burta zăpezii supusă
legii pământului, pentru fiecare coloană vertebrală care e pod
carne, fermă în fața larvelor, pentru fiecare clanță
ruginită a sângelui; pentru fiecare oraș, lift imens, oraș, pastilă ce se topește,
pentru fiecare apartament, birou, fiecare cutie poștală, tramvai
ud de transpirația brutăreselor, văzut de ochii mamei,
pentru acea oră pustie și strălucitoare
când se stinge și ultimul afterparty, și doar voința pură stă
între lumea lumii și lumea visului fortificat –
pentru frumusețea simplă
și împotriva regulilor.

Rana III (pe fugă, pe pânza unui cinematograf de la periferie)

La unu noaptea ultimele tramvaie
duc rana la Remiză, ca s-o ascundă de mine.
iarna își scrâșnea dinții, în gheață se oglindeau mugurii
precoce de migdal, seduși de zilele mai calde.
era prin două mii zece. poezia slujea politica,
păstorii oaselor se revărsau din beciurile catedralelor.
rana fugea de mine neștiind că nici ea nu există
fără tribul ei. rana-ștafeta trecea
din mână în mână ca zestre, ca o boală ereditară.
lirele tramvaielor rupeau din cer un adagio de aripi și stropi.
automatele de bilete de la stații se lăudau, prin dăngănitul nebunesc,
cu prada lor de prune și cireșe.
iar când au dat buzna controlorii cu cruste în loc de legitimații
rana pe fugă, arhi-rana, rana-matca s-a contopit cu scara
prefăcându-se că e picătura de sânge din sacoșa cu mâncare de sărbătoare.
era început de martie și ea a promis că va reveni:
a depus un ou în inima mea,
a lăsat un păduche în părul meu.

Câteodată lumile se întâlnesc

Câteodată lumile se întâlnesc.
talpa găsește papucul,
pielea se zbârlește,
cheia alunecă în broască.
fiara albă a iubirii se prăbușește
în fața visului care ne desparte de morți.
uneori soarele cuprinde
ochii tăi precum o cataractă
și lumina, prea puternică, asemenea
celei din poveștile care trebuie uitate,
îți coboară în gât lațul limbii
în care momești porumbeii.
uneori te deschei,
rar de tot și mult prea rar,
te deschizi și privești în interiorul tău.
dinăuntru sare motanul,
primar de comună demult decedat
și dumnezeu devine murdar și infailibil.
câteodată de trezești noaptea.
rătăcești prin hol luminat de nemuritorul
program de vânzări TV,
te poticnești de măsuță și durerea urcă fulgerătoare pe șira spinării;
așa înveți diferența
între teoreme și practică universală a întrevederilor.
câteodată, totuși, lumile se întâlnesc.
unii înjură, alții se îneacă, cineva scoate dopul.
ceva se luminează,
și totul se întâmplă.

Marko Pogačar (n. 1984, Split) este probabil cel mai titrat și mai tradus poet croat al ultimelor două decenii, autorul a cincisprezece cărți de poezie, proză și eseuri. Editor al revistelor Quorum și Zarez, a fost toboșar într-o trupă post-punk intitulată Death Disco. În România i-a apărut Ținutul negru (2015), iar poemele care urmează fac parte dintr-un volum în pregătire la Casa de Editură Max Blecher.

traducere de Adrian Oproiu și Goran Čolakhodžić

CITEȘTE ȘI

Silviu GONGONEA

Când mă întorc acasă

Ne-am mutat și cerul are altă culoare
ne-am găsit o casă un loc ne-am regăsit
finețurile gesturilor domestice
șlefuite în ani
Fetița noastră a crescut și ochii ei
au rămas albaștri
Poți iubi poți dărui fără să ceri nimic înapoi
poți trăi fericit
O coțofană dojenește câinele de sus de pe gard
în soarele oblic
ochii lui i se par strălucitori
lătratul lui se aude în tot cartierul de case
Noaptea e întuneric beznă la noi
când mă întorc acasă
aprind lanterna telefonului.

Citește mai mult »

Paul MIHALACHE

Istoria lui FDP

(fragment)

Iulian Ghervas este regizor de film documentar. A cochetat o vreme cu proza scurtă, dar nu a publicat niciodată. Florin mi-a spus că este unul dintre prietenii lui vechi, printre puținii care îl cunosc foarte bine, și că ar trebui neapărat să discut cu el, m-ar ajuta pentru carte. I-am scris pe Facebook și am stabilit să ne vedem miercuri seară,

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: