Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

Rune F. Hjemås

Rune F. Hjemås (n. 26 martie 1982, Trondheim) este un scriitor, editor și traducător norvegian. A debutat în 2008 cu volumul de proză scurtă Eg er ikk redd, eg er ikk redd (Nu mi-e frică, nu mi-e frică), iar în 2012 i-a apărut primul volum de poezie, Det er ikke vår, det er global oppvarming (Nu e primăvară, e încălzirea globală), publicând ulterior alte cărți de poezie și proză (printre care romanul Aurora, în 2018) și fiind editorul mai multor antologii.

Traducere de Ioana Miron

23.14 (Oriunde în lume)

fotografii ale pământului
de deasupra: rețele de străzi și râuri, pete de câmpuri
grupuri de case, dune măturate de soare
și zone de munte, aeroporturi; un glob
care găzduieşte toate acestea,
o privire care planează peste oceanele lumii,
orașe de milioane, păduri de zgârie-nori –
există o mișcare în trup
care stă nemișcată, un dor
care nu știe la ce tânjește,
și scriu numele propriei mele străzi
care înconjoară blocul, fereastra
apartamentului, gândindu-mă: pot să mă regăsesc
dacă măresc suficient de aproape –
formele neclare, un sos de pixeli
fotografii cu fotografii
cu mine în fața unui ecran
care conține toate astea ?
Încerc să-mi adun gândurile
urmărind privirea care alunecă mai departe
spre un punct aflat la capătul dorului,
în centrul gândului: un loc în care să fii
o viață în care să trăiești.

Zăpada din afara casei lui Georg Sverdrup

Annei Politkovskaja (1958-2006)

Şi în această seară noi straturi de zăpadă au căzut încet afară
peste piața din faţa bibliotecii universității
pe măsură ce secundele continuă să reziste una cu cealaltă,
la fel de ușor precum se stinge o lumânare
pe un tort de aniversare dintr-un punct gol–
patru ani mai târziu, spunem că timpul a stat în loc
chiar dacă există urma unor carcase goale
pe unde a trecut timpul
dar nicio pagină nu s-a pierdut
din cărţile care sunt încă pe rafturi
și nicio literă nu s-a mișcat

Nori (dragoste în anii 00)

un oraș printre orașe
zile printre ore, minut
pentru minute
și de la mână la gând:
o scurtătură de fibră optică
în jurul realității,
unde paşii mergeau înaintea noastră
și timpul mers la somn –
un motor de căutare agitat în piept
apoi ochii se adaptează distanței.
Am văzut o față în nori;
un singur cer pentru toate orașele,
care s-a întunecat, literele s-au luminat
până când orașele au crescut împreună
și nici măcar dorul
nu a fost mai mult decât un semn
printre semne

Groenlanda

temperatura trebuie să fi crescut cu câteva grade
aerul părea mai greu respirabil când am coborât din metrou
de parcă am fi ajuns într-o țară nouă
cu o altă limbă, pentru că am bâjbâit după cuvinte
m-am poticnit, de unde a venit acest sentiment
a fost ceva cu traficul, cu intervenţiile rutiere
sau apropierea cu care ea îl îmbrățișase
a creat o distanță între noi?
pentru că distanța poate afecta orice apropiere
iar în afara moscheii erau câţiva
care au strigat ceva la noi, ceva ce numai el a înțeles…
părea atât de mic pe harta mare a Europei
când a ridicat paharul la servisul auto din Oslo
și a murmurat că iubirea este singura hartă
care poate găzdui asemenea distanţe
dar nu ca atunci când fiecare hartă ar fi o reprezentare inexactă,
aș fi putut să mă gândesc și toate gândurile sunt legate
la fel cum sunt conectate orașele,
o rețea de amintiri, de străzi aglomerate

CITEȘTE ȘI
Mai multe texte
RUBRICI: