Laur-Mihai Amanolesei (n. 1997, Iași) este absolvent al Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Relații Internaționale și Studii Europene, a Universității ,,Alexandru Ioan Cuza” și al unui masterat la București. Locuiește și studiază în Mainz.

Alejandro

sunt atomul opac obscen care se mișcă prin cosmos
visam cândva la Berlin
acum l-am trăit prin tine
prin briza apusului sud-american
cu jocurile de putere inofensive, quizuri despre Marx, țigări rulate imprecis
rutina lui Chopin ni s-a părut plictisitoare
ți-aș fi smuls jacheta dacă aș fi crezut în mine
rutina iubirii mele e frica de la 5 dimineața
anxietatea de la prânz și atacul de panică de la miezul nopții
nu mai știu în ce parte a sufletului sunt simțite îndoielile
pentru tine a te separa de mine înseamnă a-mi lua urma
și cred ca mai avem mult de explorat senzația de noi
de mâine te iau în mine
îți absorb zâmbetul și-l înrămez în plânsetul fericirii mele din acea vineri
la Tempelhof
Godspeed

____________________________________

la apus pe Karl-Marx-Straße ți se pare că lumea are o singură clasă
și detești că trec prin fața noastră capitalisme cu parfumul colonial de duminică

curry cu năut și mentă

astăzi ți-am gătit curry cu năut și mentă
orice fac lângă tine e mai bine
dorm
fut
visez
mint
binele ăsta redundant e enervant
golește răutatea din mine
frunzele de mentă îți alină frenetic carnea de pe oase
te lasă să-mi vezi pielea zbârcită înecându-se în laptele de cocos condensat
iar după ce le înghiți, te întrebi dacă există un fel de rațiune adevărată precum buzele mele
mereu îți voi găti curry cu năut și mentă

cineva s-a tăiat în Berlin (1)

simt o dezamăgire profundă față de tot pentru că orice efort e cumva răsplătit
în parcul Maurer se cântă karaoke prin bărbi sculptate
malete mulate
vene care explodează din piele
pot crede când văd ochii latini, limbile orientale, pomeți hedoniști est-europeni
pași largi
calcă pe gunoaiele unei clase uitate la intrarea în parc
lichidele țipă în sticlele maronii cu bere
cineva transferă arsenic în sticle
30% intention 70% mercy
în opt ore brațele lor largi pot ține alte brațe largi
sunt un ciob al sticlei de bere pe care am spart-o în văzul tuturor
din păcate cineva s-a tăiat

hola

m-am întors
nu știu cum
de ce
când
de unde

privesc timpul ca un eșec al extincției mele dorite
îmi văd încercările ca pe zile, ani, decenii
inutile
futile
le-aș ucide
să știu că nu mai există
că nu mai pot încerca vreodată
orice
oricând
cu oricine

în substraturile talamusului plămadit de cinism
văd doar reflecții decalate ale unor istorii pierdute
aruncate-n aerul poluat
infectat cu virusuri mortale
care-mi mutilează sunetul vocii soft

acordurile din Dos Gardenias
se mută-n tunelurile cartierului natal ieșean
mâine-n Kienhorststraße
poposesc
definitiv
întins
desprins de umeri și de cap
adormit în ironie
ofilit în mijlocul paradei anuale
scrijelit pe-o piatră
sau aruncat în apă
descompus
demult apus