
Încă o donație importantă pentru Muzeul de Artă Constanța
Patrimoniul Muzeului de Artă Constanța s-a îmbogățit, din nou, cu alte patru lucrări de pictură, donate în ianuarie, de pictorul Dimitrie Grigoraș, membru al Uniunii
Patrimoniul Muzeului de Artă Constanța s-a îmbogățit, din nou, cu alte patru lucrări de pictură, donate în ianuarie, de pictorul Dimitrie Grigoraș, membru al Uniunii
La început de an, Muzeul de Artă Constanța invită publicul să-i treacă pragul, până pe 28 februarie, pentru a descoperi pe simeze, în premieră, 40
Instituțiile de cultură din Constanța au sărbătorit și, anul acesta, Ziua Culturii Naționale, pe 15 ianuarie, data de naștere a poetului Mihai Eminescu printr-o serie
În noiembrie, o lună cu semnificație pentru dobrogeni, la Muzeul de Artă Constanța a fost lansat catalogul unei expoziții virtuale care aduce în prim-plan farmecul
În această toamnă, Muzeul de Artă Constanța și-a îmbogățit patrimoniul cu 80 de lucrări – 20 de picturi și 60 de desene -, semnate de