Patrimoniul Muzeului de Artă Constanța s-a îmbogățit, din nou, cu alte patru lucrări de pictură, donate în ianuarie, de pictorul Dimitrie Grigoraș, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala București, din anul 1963.
Cele patru lucrări în ulei pe pânză: „Peisaj din Constanța cu Vila Suțu II” (1992), „Portret de bărbat cu barbă” (1994), „Plajă la Marea Neagră” (2009) și „Vizita II” (2012) au fost expuse pentru prima dată la Muzeul de Artă Constanța, pe 10 martie, în prezența autorului, care va împlini, pe 15 septembrie, 89 de ani.
Cu acest prilej a fost lansat și albumul monografic „Dimitrie Grigoraş. Ordinea clasică a privirii”, semnat de istoricul și criticul de artă dr. Eduard Andrei, apărut în anul 2021 la editura bucureșteană Paideia.
În cadrul evenimentului a fost prezentat și un moment artistic, „Mișcare și culoare”, gândit de coregrafa Stela Cocârlea și susținut de studenți de la Facultatea de Arte din cadrul Universității „Ovidius”, specializarea Artele Spectacolului – Actorie și Coregrafie, anul I: Alina Ștefania Mocanu, Evelin-Andreea Ruga, Andreea Steoleacă, Andreea Bureschi, Nicolae Chiriac, alături de artistul instrumentist Marian Gănescu.
Cele patru lucrări donate de pictorul Dimitrie Grigoraș se adaugă altei donației importante, de dată recentă: 80 de lucrări de pictură și grafică, semnate de regretatul Cezar Atodiresei (1954-2022), care au intrat în patrimoniul muzeului constănțean în noiembrie 2022, prin mijlocirea fratelui acestui, Gelu Atodiresei.