Mara-Daria Cojocaru s-a născut în 1980, la Hamburg. Este scriitoare și profesoară de filozofie în Anglia. În afară cărților ei de versuri, Näherungsweise (Aproximativ, 2008), Anstelle einer Unterwerfung (În locul unei supuneri, 2016), Alle Register (Toate registrele, 2020) și Buch der Bestimmungen (Cartea clasificărilor, 2021), a scris despre imaginea corectă a ceea ce se numește un „oraș ideal“ (2012) și a mai publicat o „pledoarie pentru o etică pasională“, intitulată Menschen und andere Tiere (Oameni și alte animale, 2021).

Reguli de comportament în caz de urgență: contactul cu o vacă dificilă

Păstrați-vă calmul. Vaca este obișnuită cu oamenii
Dacă vaca a fugit de undeva, arătați-i drumul
Dacă vaca e beată, cântați-i până adoarme
(Sugestie: vacilor le place Leonard Cohen)

Anunțați problema. Nu vedeți nicio problemă
Unde s-a întâmplat? Ce s-a întâmplat?
Dacă nu vi se răspunde, înapoi la punctul de plecare
Așteptați întrebările! Deci asta-i problema

Căutați refugiu. Cântăriți problema și
Plătiți taxa de bagaj suplimentar. Luați cu dumneavoastră
Viței în pericol. Utilizați căile de evacuare semnalizate
(Formați YVONNE/986663). Sunteți în drum
Spre locul de muncă, dar angajatorul acceptă
Numai câini? Învățați vaca să răspundă la comanda „șezi“. O să
Vedeți. Nu folosiți ascensorul

Hominid: fața B 5

Afară zăpadă. Înăuntru
Un tricopter lunecă spre centrul
Camerei copiilor, unde stau iar întinsă după aproape
patruzeci de ani. Încă stau întinsă? Da, tricopterul
nu s-a oprit din căutat. Compasiunea mi se pare
Un scâncet. Dar ce rost are zăpada

Mă holbez la koala din cameră
Se holbează și ea la mine: Who are you? What have you become
Întrebarea îngheață o problemă

Fiecare gând o jumulește mai departe: ce-i complicat
La capacitățile noastre
E faptul că ne prefacem prea mult și ne închipuim
Prea puțin

Mă simt
Răstălmăcită de algoritmul meu

Mama consideră o minune
Chestia asta cu tricopterul
Chestie care, ca toate minunile, o să se clarifice de la sine

Eu nu mai cred în minuni
Doar în greutatea tricopterului din poem

Între timp, gândul luase foc complet, și de fapt n-a mai rămas decât izolarea lui.

Eutanasie

Te întreb cât e ceasul
Zici 12:43
Moartea e programată la ora unu

De-acum înainte s-ar putea număra suflările
Încerc să mă număr și eu printre ele
Să preiau ritmul, melodia
Din sufletul ei care ne-a dat așa de mult
Vreau să fiu infinită cu ea
Și nimeni să nu sufere-atât după mine

Între toate zilele și suflările numărate
Încap tot atâtea și încă o dată
Pe-atâtea și încă o dată
Sunt ca iubirea noastră: nelimitate

Împărțim amintirea primei priviri
La ultima și ies
Mii, milioane, un bilion, nu, un
Noniliard, untrigintilion, nu
Un ducentiliard, ah

Pur și simplu o puzderie de imagini, urmare
A-ncâlcelilor noastre

Tu la picioarele noastre
Noi la ale tale, mult mai mici decât înainte
Și roz
Glasul tău, surprinzător de răgușit
Și sforăitul tău
Când începi să auzi
Pântecul tău, moale ca un cuib de pasăre
Cântatul tău, la început de tot
Felul tău de-a te arunca pe burtă
Și de-a acoperi
Ce poate fi acoperit
Cu micul tău corp. Acum ți-l acoperim noi
Lipsa ta de-nțelegere pentru seriozitate și reguli
Așteptările tale clare de la viață
Pe care ți le-ndeplinim. Toate tresăririle
Ființei tale dăruite ce ne-mplinește pe noi
Așa trebuie să trăiești
Așa o gură trebuie să ai
Așa un nas

Cum stai la soare și ești soarele nostru
Cum ți se face dor de noi
După doar trei minute. Cum ni se face

Capul tău, acest mugur adorabil
Labele tale neobosite
Hărțile comorilor din blana ta
Expresia ta când chițăie jucăria
Cum numai jocul tău o face să chițăie
Înghiți fără să mesteci
Sari fără să șovăi
Înoți, înoți
Înoți, geamandura roz, labele-nsângerate

Când ai învățat comportamentul social, să te joci
Cu alt câine (doar cu unul)
Epuizarea de care te-ai scuturat
Când n-ai mai fost singur

Nimeni nu mai plânge singur de azi înainte
E o regulă
Nu se poate nu există
A fost a ta

Cum ne-ai învățat să fim atenți
La felul cum vorbesc corpurile, cum crește iarba
Cum se rup bețele
Unde se ascund veverițele
Că se poate înota iarna
Și că valurile pot fi nu doar călărite, ci și
Gonite. Gândurile mele
Ce să zic

Toate astea ar putea să continue la nesfârșit
Lângă orice suflare numărată
Încap atâtea și-atâtea imagini, ceea ce e numai rațional
Dar zilele date ție de la natură sunt numărate acum
Să mai respirăm o dată. Am fost, suntem și vom fi
Una și respirăm

A trecut o oră
Moartea a venit cu mare-ntârziere, stă cu noi
În cameră și scotocește prin geantă
Noi respirăm
Ca-n basm o dată, de două ori
Și înc-o dată
Acum doctorița are dificultăți
În a stabili
Foarte precis, între toate zvâcnirile mușchilor tăi
Momentul morții

Mi-amintesc teoria
Despre infinit și continuum

Faptul că moartea continuă la infinit
Și că totuși nimic nu contează

E ceva ce n-am înțeles niciodată

traducere de Andrei Anastasescu