Coproducție americano-mexicană regizată de chilianul Sebastián Silva, Rotting in the Sun (2023) este o comedie neagră plină de conținut sexual explicit, filmată în stil verité, în care observăm cum viața reală trece aproape cu totul în online, cum se creează și se postează non-stop conținut stupid, în timp ce lucruri rele se pot încă întâmpla în mod neașteptat, dar nu pare să le mai observe nimeni sau să mai conteze în vreun fel.

 În această farsă inteligentă, personajele interpretează variante exagerate ale lor din viața reală, linia de demarcație dintre realitate și ficțiune se estompează, în timp ce printre cele două se strecoară prin orice mijloc posibil absurdul vieții.

În prima parte a filmului îl descoperim pe Sebastián, un regizor homosexual lipsit de inspirație, fără bani, dependent de ketamină, care nu a  mai făcut un film de patru ani, iar acum se află în depresie și caută o metodă simplă și ușoară de a se sinucide. Îl surprindem cum citește anxios din Despre neajunsul de a te fi născut a lui Emil Cioran, scrolând în neștire printre video-uri derizorii și căutându-și numele pe Google, dar și cum să te sinucizi în Mexic, iar rezultatele căutării îi indică PENTOBARBITAL, un medicament care este folosit de doctorii veterinari la eutanasierea câinilor, timp în care propriul său câine mănâncă din excrementele unui boschetar.

Pentru a se deconecta de la emoțiile negative merge la Zicatela, pe o plajă cunoscută printre homosexuali, unde aceștia stau la soare, se plimbă goi și fac sex într-un paradis lasciv. Deși pe această plajă se întrețin la liber orgii, Sebastián refuză să ia parte la ele.

Când intră în apă, vede pe cineva cum face semne că se îneacă, așa că încearcă să-l salveze, dar e cât pe ce ca el să moară înecat, însă e salvat la timp, pentru ca după aceea să îl cunoască pe influencerul Jordan Firstman, care îi propune o colaborare.

A doua parte a filmului are parte de un twist, transformându-se dintr-o satiră socială într-un thriller detectivist cu note tragicomice, în care Jordan Firstman, un clovn lubric și lipsit de umor devenit celebritate pe social media, ajunge la studioul prietenului său, unde află cu stupoare și resentiment că acesta nu e acolo. Începe să o suspecteze pe Vero, menajera acestuia, care știe de dispariția subită și care încearcă cu disperare să nu se afle, nelăsând până la final nicio emoție să i se citească pe chipul obosit de atâta muncă.

Actele sexuale din film nu sunt simulate, contrazicând modul în care personajele simulează de fapt viața, nu o trăiesc cu adevărat, sunt goale pe dinăuntru, încercând prin nenumărate distracții facile să-și anestezieze orice posibilă urmă de gând negativ. În mediul online trebuie să te prostești ca să aduni câți mai mulți followeri, căci nu e deloc în favoarea ta să arăți sensibilitate, să te intereseze profunzimea lucrurilor, să contempli moartea. E prea grav, îi enervează și îi indispune pe cei care te urmăresc. În zilele noastre, narcisismul învinge cu mare lejeritate nihilismul, creând tot mai mult spațiu pentru depozitele de superficialitate care zbiară după un feedback rapid. 

Filmul e o critică de tot râsu-plânsu la viața devenită un meme infinit, o comedie a erorilor într-un ritm extrem de rapid de mici postere ce ți se lipesc și dezlipesc încontinuu de retină, în care lucrurile esențiale se pierd într-o enormă, insipidă și tâmpită orgie: de la orgia sexuală la orgia de conținut, de la orgia de gândire pozitivă la orgia de platitudini.