American Fiction, filmul de anul trecut regizat de Cord Jefferson după Erasure, romanul din 2001 al lui  Percival Everett, este o satiră inteligentă la adresa elitei albe care își dorește cărți mai „negre” despre viața plină de nenorociri și nefericiri a oamenilor de culoare din Statele Unite. Jefferson, aflat la debut, tratează cu originalitate, cu mult sarcasm și cu o oarecare blândețe probleme legate de rasă, de mass media, de orientare sexuală, revelând modul extrem de simplist în care sunt portretizați oamenii de culoare, astfel că reprezentarea culturii afro-americane ajunge să fie redusă la doar câteva clișee.

Thelonious Ellison (interpretat magistral de Jeffrey Wright), căruia toată lumea îi spune Monk, este un scriitor mizantrop genial, angajat ca profesor de literatură engleză la universitate, care se află într-un impas cu privirea la publicarea noului său roman. Mai mult de atât, în urma unei izbucniri nervoase pe considerentele tot mai des întâlnite de corectitudine politică, este forțat să-și ia concediu, iar cu ocazia asta se decide să se întoarcă pentru o vreme acasă, la vechea casă de pe plajă din Boston, ca să-și viziteze familia cu care nu se află în relații prea apropiate.

Într-o seară, aflat la el în birou, sub influența alcoolului, își varsă în scris frustrările într-o scenă care descrie arhetipul experienței afro-americane, pe care o trimite editorului său în semn de glumă crasă, ca imediat după asta editurile să-și arate interesul extrem de crescut pentru acest extraordinar de important și plin de înțeles manuscris, My Pafology.

Dintr-o dată, Monk descoperă că s-a transformat fără voia sa în Stagg R. Leigh, pseudonimul autorului debutant sub care a semnat cartea, totodată creându-și din mers un alter-ego, dându-se drept un fost infractor, care se ascunde de lege și din cauza aceasta nu dorește să-și arate fața și nici să-și releve adevărata identitate, reușind să păcălească nu numai întreaga industrie de carte, ci și poliția, care pornește în căutarea sa.

Monk este de-a dreptul stupefiat că piața editorială e în stare să se bată pentru o astfel de carte, care nu numai că nu e reală, ci este scrisă într-un stil jignitor, lipsit de profunzime, literalmente prost, asemănător unei alte cărți de succes publicată de curând de o tânără scriitoare afro-americană, pe nume Sintara Golden (Issa Rae), din care el citește iritat câteva fragmente. 

Ironia capătă noi dimensiuni odată cu publicarea cărții lui Monk și intrarea acestei cărți în competiție pentru câștigarea „Premiului Literar” (un titlu care își bate joc în mod evident de lipsa de subtilitate a criticii), el fiind invitat să facă parte din juriu și votând fără nicio reținere împotriva ei, nemulțumit că o astfel de carte ar putea să primească orice fel de premiu.

Această situație complicată în care se găsește dintr-odată îi dă multă bătaie de cap, trezindu-se amenințat cu un succes de proporții, un succes care îl poate anula atât ca om, cât și ca scriitor, riscând să devină acel cineva pe care-l disprețuiește din toată inima – un autor de literatură de duzină. Speră că o să pună capăt acestui delir tipic american reintitulându-și cartea Fuck, dar nu reușește nici așa să stăvilească avalanșa de entuziasm venită din partea industriei de entertainment. Romanul său mizerabil despre mizeria vieții negrilor se pare că are toate ingredientele necesare ale unui bestseller, ceea ce îl aduce pe radarul unui regizor de la Hollywood, care își dorește să facă un film după ea, oferta de bani fiind de ordinul milioanelor de dolari. Face totuși acest compromis nu pentru a-și oferi lui un viitor mai confortabil, ci pentru a putea să aibă grijă de mama sa care suferă de Alzheimer, căci viața adevărată e făcută până la urmă din suferință adevărată care se întâmplă zi de zi.

Astfel, criza sa de identitate începe să conteze din ce în ce mai puțin comparativ cu problemele serioase cu care este nevoit să se confrunte, încercând totodată să negocieze și începutul unei povești de dragoste înfiripate între Monk  și vecina sa, un lucru foarte dificil pentru o persoană care are carențe mari la capitolul încă nescris al empatiei. 

Filmul pune în discuție mai multe teme complexe: de la identitatea veritabilă a unei culturi la păstrarea autenticității în literatură, de la lupta grea cu stereotipurile de rasă la poveștile care satisfac publicul larg. Iar aceste teme vin mixate toate într-o rolă de film care e și satiră socială, și comedie romantică, și dramă de familie.