Love lies bleeding, regizat de Rose Glass, e un film neo-noir romance cu accente suprarealiste despre dorința obsedantă de putere care se manifestă prin acte explozive de violență, o dorință care ajunge să răscumpere răul făcut și ascuns în canioanele adânci ale pământului și ființei.

 În 1989, într-un orășel fără chip din deșert, măcinat de abuzuri și plin de oameni dispăruți, undeva în New Mexico, Lou (Kristen Stewart joacă sublim) lucrează ca manager la o sală de forță dominată de corpuri bărbătești, când Jackie (Katy O’Brian), o străină ingenuă și musculoasă, dă buzna în viața ei singuratică și, fără niciun preludiu, o face să se îndrăgostească de ea, schimbându-i complet traseul existențial. Pe pereții sălii de forță putem vedea acele postere cu mesaje motivaționale clasice: Pain Is Weakness Leaving the Body, No pain no gain, Only losers quit, dar aceste mesaje vor ajuge să însemne mai mult de atât în evoluția electrizantă a celor două personaje. 

Comparativ cu Lou, care e blocată în acest mediu ostil, inocenta Jackie are un vis intens, acela de-a câștiga concursul național de bodybuilding din Las Vegas, înscriindu-se la sală doar ca să se pregătească în acest scop. Lou preia acest vis și se angajează să o ajute cum poate mai bine. O primește în inima și în casa ei, îi face injecții speciale, dar ilegale, pentru creșterea masei musculare, îi oferă tandrețe și încearcă să o îmblânzească. Lou e anxioasă, fumând non-stop, dar exultă o vulnerabilitate aparte care se simte încă de la primele scene, încercând să navigheze cu mare atenție tensiunile și umbrele din trecutul ei. Cele două tinere femei suferă de o lipsă acută de iubire, sunt înfometate de această lipsă groaznică, iar atunci când se întâlnesc își iau fără reținere doză după doză după doză de iubire, până când ajung la supradoză. 

Însă, în urma unui așa-zis incident, liniștea căminului lor le este amenințată de prezența malefică a tatălui lui Lou (jucat impecabil de Ed Harris). El e capul criminalității acestui orășel pierdut și scos în afara legii, un monstru sinistru care colecționează gândaci exotici și care are o relație distantă cu fiica sa, o relație care o ține totuși captivă, iar Jackie ajunge de voie, de nevoie să lucreze tocmai pentru el.

Filmul descrie un patriarhat virulent, în care haosul este produs și controlat doar de către bărbați, femeile jucând de cele mai multe rolul dramatic de victime ale violenței domestice, trăind cu frică și disperare, întreținând în mod inconștient legături traumatice (trauma bonding). În puținele dăți în care nu sunt victime, se transformă la rândul lor în agresori, creând probleme altor femei, dar și lor însele, probleme care le pot costa propria viață. 

Pericolul nu e reprezentat doar de firea agresivă a bărbaților din orășel sau de firea pasiv-agresivă a unor femei rănite în orgoliu, ci și de posibilitatea agresivității care rezidă înăuntrul celor două eroine înamorate asupra cărora se exercită tot mai multă presiune, trezind în ele o forță internă nebănuită până atunci. Ca să rupă această menghină de carne, oase și gloanțe, femeia trebuie să găsească curajul și nebunia de-a se transforma în cineva cu mult mai mare, cu mult mai puternic și cu mult mai neiertător. Răzbunarea poate fi un drog la fel de tare precum cel al iubirii. 

În acest spațiu dezolant și dăunător nu există timp, răbdare și înțelegere pentru rezolvarea traumelor reprimate, iar conflictele pot deveni cu mare ușurință niște cadavre uitate în măruntaiele unei nopți de comă. Aici nu pare să fie nicio ieșire, nicio salvare, nicio izbăvire. Orășelul este în sine un personaj dominant, unul de nisip, întuneric și sânge, o amplificare la scară mai mare a unei familii măcinate de ură și suferință. 

Deși filmul este despre iubirea dintre două femei și incredibila putere feminină care poate schimba destine, acesta nu pune în discuție emanciparea femeii, cât lupta acerbă a acesteia pentru a se elibera de sub brutalitatea masculină, și astfel nu devine doar un film feminist, rămânând până la final un thriller autentic. De abia la cel de al doilea film al ei, după Saint Maud, regizoarea îndrăznește construcția cu stil a unui delir mitic, în care sunt depășite limitele umanului, dar reușește să rămână în control asupra sensului mai profund al poveștii, fără să devieze absurd în extremismul unui body horror. 

Rose Glass spune o poveste de iubire modernă, exprimată într-un mod fantastic, fierbinte și furibund, care se transformă pe alocuri într-o aventură halucinogenă pe steroizi, unde singurul răspuns realizabil la violență e însăși violența de care ești în stare în momente cruciale.