Andrei Codrescu (n. 1946, Sibiu) este un poet, prozator, eseist și documentarist american de origine română, emigrat în Statele Unite ale Americii în 1966. Autor a peste cincizeci de cărți, Codrescu a fondat și editat influenta revistă Exquisite Corpse, printre volumele sale traduse în românește numărându-se Gaura din steag, Contesa sângeroasă, Mesi@, Casanova în Boemia, Scrisori din New Orleans, Prof pe drum, Lecția de poezie, Ghid dada pentru postumani, Arta uitării. O nouă antologie din opera sa poetică, întinsă pe mai bine de o jumătate de secol, de la debutul cu Licence to Carry a Gun (1970) până la Too Late for Nightmares (2022), va apărea în toamnă la editura Cartier.

toate războaiele sunt sfinte

ce mi s-a întâmplat.
nu-i doar războiul din vietnam.
e războiul din sângele meu,
micile războaie din laboratoare imaculate,
războiul copiilor în carnea assabei,
războaiele din cosmos, peste capetele filozofilor.
moarte, vid magnetic al echilibrului meu,
preaiubită a sănătății mele mintale,
pantofii tăi de mătase-s moi în visele fraților mei.
îți termini laptele din paharul
soțului răzvrătit
și-i dăruiești somnul tovarășului său măcinat de durere.
nu mă atinge,
sunt gura ta sfântă

tâlc

america e sănătoasă. eu sunt sănătos
în trupul lui hrist.
căderea metalelor topite îmi construiește
sufletul sferic.
pornesc primul.
trupul îmi zace întins
pe masa de aramă
bătut până a devenit o foiță subțire
pentru a primi profeția.
șase găuri au fost date în trupul meu.
comerțul cu acest nou instrument
se află acum în mâinile lui pan.
sunt sănătos. îmi doresc
să fi avut o mie de astfel de instrumente

&

urăsc
tot ce se mișcă mai rapid decât corpul meu fiindcă
tot ce se mișcă mai rapid decât corpul meu
o face folosindu-se de un truc ieftin

Despre organizare

A câștigat cineva vreodată respectul nisipului?
Da, cimentul.
Tot ceea ce poate fi organizat poate fi făcut
să-l respecte pe organizator.
Organizarea este procesul prin care organizatorul
îl mănâncă pe cel organizat.
Oricine cu un stomac suficient de mare poate fi organizator.
Numai ceea ce e nedigerabil este neorganizabil.
Fă-te, prin urmare, oribil la gust ca spanacul
fiert!

o gramatică

am fost mort și am vrut pace.
apoi am fost împăcat și nu tocmai mort
apoi am fost în hainele mele
și mi le-am dat jos și apoi
a fost prea multă lumină
și s-a lăsat noaptea
apoi am vrut să vorbesc cu cineva
și am vorbit extatic
și mi s-a răspuns la timp în fiecare limbă
într-un fel minunat
dar m-am simțit neiubit și toată lumea
a venit să mă iubească
totuși e ceva care aleargă
și eu nu îl pot prinde
sunt mereu în urmă

istorie

în 1946 iat-o pe mama înlăuntrul căreia
încă mă ascundeam.
în 1953 eram îndeajuns de mic
pentru a mă ascunde în spatele unei roți
în timp ce trecea bărbatul acela cu un cuțit.
tot în 1953 m-am simțit confortabil sub masă
în timp ce toată lumea plângea fiindcă murise stalin.
în 1965 m-am ascuns în capul meu
și culorile erau formidabile.
și chiar acum la sfârșitul lui 1971
m-aș fi putut ascunde în gaura primitoare a telefonului
dar nu am putut găsi intrarea

poștă

Plicuri sosesc de peste tot și sunt pline cu pământ. La început am suspectat că ar fi un soi de pământ sfânt care, deținut în mari cantități, mi-ar permite să îngenunchez pe el și să plantez câteva legume. Nu e altceva decât nisip. Arată ca pământul fertil, dar după câteva zile se transformă-n nisip. Toate sertarele și dulapurile sunt pline cu nisip. Ce mă deconcertează e noaptea care aduce cu ea sunetul mării ca și cum marile ape ar fi în căutarea unei plaje pierdute. Dorm în hainele mele.

tapetul domnului r.k.

Tavanul iadului era prins în cuie groase de aur. Dedesubt se afla pământul. Iadul e tot numai fântâni, mari, luminoase și-ntortocheate. Pământul are o mică pantă: un lan de grâu neted cosit și un mic cer din coji de ceapă, prin care trece o cavalcadă de pitici nebuni. De fiecare parte e câte o pădure de pini și una de aloe. Iar acum dumneavoastră, Domnișoară Suzanne, vă prezentați înaintea unei curți revoluționare, după ce veți fi găsit un fir de păr alb printre multele fire negre.

călugărul

Am văzut o descriere fantastică a chiliei unui călugăr. Călugărul acesta făcea vin, iar butoaiele și sticlele erau aliniate de-a lungul unui perete, în timp ce alt perete susținea un raft mare cu cărți. În mijloc era o masă de stejar masiv pe care se găseau o lampă și diverse hârtii. Chilia se afla în pădure, iar pădurea în munți, pe un povârniș domol orientat înspre Est. Tot ce scria, călugărul le citea copacilor, iar toamna, când făcea vinul, turna puțin din ulcioarele mari de lut la rădăcina lor. Ori de câte ori sunt deprimat, mă gândesc la acest călugăr și la faptul că, atâta timp cât există copaci, pot să fiu exact ca el, iar atunci nimic nu mă mai poate deprima.

piesa centrală

Nu mă pot gândi la un bărbat sau la o femeie fără să gândesc și „bietul de el!”, „biata de ea!”. Acest „biet” e o cutie pe care am creat-o de-a lungul anilor. În ea nu se află nimic și exact de asta e creația mea preferată. Până și pereții acestei cutii sunt făcuți din nimic. Îmi place să contemplu, la căderea nopții, cutia aceasta alcătuită din absolut nimic, cu nimic înăuntrul ei, stând așa, acolo, în mijlocul sinelui meu înconjurat de atâtea lucruri și de atâta anxietate. E mereu liniște când devin conștient de ea și, dacă n-ar exista chestiunea muritorului meu trup, aș lărgi-o cât să cuprindă întregul univers.

traducere de Claudiu Komartin