José Marrero y Castro (n. 1959, Santa Cruz de Tenerife) este poet și promotor al mai multor proiecte editoriale (Cuadernos Insulares de Poesía, Narrativas Insulares, Documentos Alternativos, Poesía Mínima). A publicat, de-a lungul anilor, Prefacio (1980), La transmisión del silencio (1982), Poemas para lo descompuesto (carte-obiect, 1982), Anuario (2011), Las edades (2013), Las Lunas (2014), El sueño interrumpido (2018), Sobre el geranio con pose de deshielo (2018), La línea del horizonte (2022).
În textele lui José Marrero y Castro, distingem soarele african, intensitatea clipelor și strălucirea valurilor oceanului care îndepărtează umbrele inerente ale fiecărei zile. Poezia sa poartă pecetea unei seninătăți aparente, dense, autentice.
traducere și prezentare de Irina-Roxana Georgescu
Lecție de dragoste și de viață
Ce-i trebuie vieții să o îmbrățișez
un zâmbet indispensabil
gol
să fiu senin în orice împrejurare,
până și acolo unde umbra își neagă rațiunea
și picură
în cele mai strălucitoare bolți cerești
o iluzie
în timp ce aroma dulce se așază pe pielea noastră
care freamătă de calmul arzător al iubirii
și al sexului
pentru că
sunt momente când tristețea nu ar trebui să fie
prezentă în niciun plan care înseamnă căldură
sinceritate
afecțiune
privește în jurul tău și vei vedea atât de mulți oameni
încât vei ști precis că singura persoană care te poate răni
cu adevărat
ești doar
tu
singura la care ar trebui să fii atent și să râzi în hohote
cu prima ocazie
în timp ce sari ca o broască într-o baltă de limonadă
și cireșe
dar amintește-ți că adevărata cale de a te dezbrăca
este să-ți deschizi larg brațele către alte brațe
gura către o altă gură
simțurile tale către lipsa de simț, până la nebunie
fiindcă nu va fi iubire, ci nebunie
și să te gândești și iar să te gândești fără să treci dincolo
de locul unde se spune că e înțelepciunea iubirii
mai mult decât marea demență a existenței
deschide-ți complet ochii
astfel încât să moară prudența care se ascunde
în felul tău sensibil
echilibrat
matur
poate mai mort decât pare
deși uneori mirosul de parfum de fiecare zi
emanat de pielea ta încearcă să te convingă
de exact opusul
adică,
de nicăieri
prin urmare,
sari ca broasca aceea de care am amintit
dansează ca un titirez
și vei fi arcul ceasului
și nu mecanismul care dictează
rutina modelul clipa zi de zi
până când mișcarea
se încheie
trebuie apoi să te gândești cine a făcut mecanismul
și tangoul orelor în care dansează minutele și orele
într-o lume atât de repetitivă
spune-ți pe dos povestea în minte
și gândește-te la îndrăzneala dorințelor tale
la intensitatea instinctului
să iubești
să iubești nebunește scrâșnind din dinți
o liniște care vine și pleacă în raiul dulce al gurii
sărutul
pauza necesară pentru a începe din nou
pe panta fântânii dorinței
oboseala
nimic mai mult decât o fantezie în care ne ascundem
că altfel vom ajunge
borcane cu miere niciodată gustate
așa că a-ți lua la revedere înseamnă a păzi ieșirea
și nu destinația
a limita din nou orice instinct și a amâna încă o dată
sosirea tărâmului peren al lunii
care crește și crește
încărcată de lumină din noapte până în zori
și mâini
ce mângâie
un trup cautând goliciunea
condamnat să fie iubit
și să cuprindă cu privirea limpede
transparentă
orice indiferență

Când norii se răsfiră
Când norii își vor părăsi
locul din ceruri
corpul tău va deveni obișnuința mea
și fiecare colțișor
fiecare ascunziș
privirea calmă
va fi bucurie și visare
va fi pacea luminii pe care o vom respira.
Profil mitic
Suntem cei care nu simt și nu suferă
și ieșim învingători
cu orice preț
de aceea
rămânem
cu adevărat imperturbabili
citim calendarele invers
începem nopțile cu zilele
pentru a potoli cu zgomot această tăcere
care însoțește
lipsa de conștiință
în weekend-uri
traversăm luna
pe calul sălbatic al unei petreceri
bem flori uscate
vândute în tranșe la baruri
noi nu citim
nu vedem
nu ascultăm
ne înșelăm mereu
și ieșim învingători
din orice situație…
un genocid, o fraudă, o moarte întunecată
o escrocherie bancară pentru lipsiții de avere
vreo fraudă legală extravagantă…
să nu aștepte nimeni de la noi
vreo firimitură de eroism
nici cea mai mică dovadă de empatie
nu încercăm nimic dubios
pentru că nu ne credem periculoși
fiindcă trăim viața zi de zi
fără a gândi.



