Sara Baartman
Tu, fiică de neam Khoikhoi, „oamenii oamenilor”,
cum vă numiți în limba voastră sortită pieirii,
născută pe pășunile întinse ale Capului (așa-zisei) Bunei Speranțe,
în 1789, la mai bine de-un secol de când olandezii
au venit să răspândească moartea printre voi.
Cu o mamă moartă, un tată mort, un bărbat și un copil morți și ei,
nu ai avut de ales și te-ai dus servitoare la o fermă de albi.
Sara Baartman, la 19 ani, fratele stăpânului tău a venit
și s-a izbit de șoldurile tale cărnoase
și a văzut monedele curgând din ele.
Te-a pus să semnezi un contract promițându-ți faimă
în continentul alb și comori cu care să te întorci acasă.
Și tu ai semnat, Sara, că ce puteai să faci, niște foi pe care nici nu le puteai citi.
După trei luni pe ape, cât mai departe de țara-mamă,
(de ai fi știut că nu ai s-o mai vezi vreodată), ai ajuns în Anglia.
Ai fost dusă la Picadilly, Sara, măreția coapselor tale
era răsfățul și invidia ochilor la „Parada Ciudaților”.
S-a scris în ziar despre tine, „Venus cea Neagră”,
ce putea fi văzută între unu și cinci
și lumea se aduna să bălească la nurii tăi.
Un jurnalist a povestit despre tine, Sara,
cum stăteai în cușca de pe scenă și cum, când ai refuzat să ieși,
s-a tras cortina și s-a văzut o umbră, o mână ridicată amenințător asupra ta.
Apoi ai ieșit și ai ascultat comenzile.
Erai pusă să dansezi, Sara, iar într-o zi, bolnavă, ai arătat spre genunchii tăi
și spre gâtul tău și ai plâns. Și ți-au chemat dresorul la tribunal.
Ai fost întrebată dacă ești tratată bine
și tu, Sara, învățaseși să spui că ești fericită,
că nu vrei să te întorci acasă fiindcă îți place țara lor.
Sau poate că nu știai care sclavie e mai puțin rea.
Cazul a fost închis și la câteva zile ai dispărut.
Ai apărut după un an la Manchester, unde te-au botezat întru numele lui Isus cel alb.
După trei ani, ai fost dusă în Franța, la Palatul Regal, și vândută unui dresor de animale.
De la 11 la 21, pentru trei franci, oricine se putea zgâi la tine.
S-au făcut vodeviluri și caricaturi cu tine,
s-a scris și că îți plăceau dulciurile și că le primeai ca să dansezi,
că îți schimbai starea întruna, că erai încăpățânată ca orice altă femeie,
că plângeai degeaba, că te enervai degeaba.
Naturaliștii te-au căutat și au consemnat grația și agilitatea ta
și te-au așezat undeva între oameni și primate.
Ai murit la 25 de ani și te-au păstrat în muzee.
Nu s-au interesat de cauza morții tale, dar s-au grăbit să te disece.
Ți-au pus creierul într-un borcan cu formol. La fel și părțile femeiești,
bucuroși că în sfârșit se puteau holba la ele, că le puteau măsura,
că nu ți le mai țineai ascunse firav de mărgele și de piei de animale
pe care nu le dădeai la o parte, oricât s-ar fi rugat de tine și te-ar fi plătit.
Ți-au expus scheletul și mulajul trupului tău
cu forme nemaiîntâlnite la care să caște gura snobii vreme de 174 de ani.
Sara, tu, femeia femeilor,
la 213 ani, după multe negocieri, ai ajuns acasă
să te odihnești, în sfârșit, printre morții tăi.
Inunngitsoq, qaammaq takunngitsoq1
Tu, Inunngitsoq, cea nenăscută,
ce nume ți-ar fi plăcut să porți:
Pipaluk – cea mică și iubită – sau poate Silaluk – furtună de gheață?
Alege tu în numele tuturor celor care nu au avut de ales.
Tu, cea cunoscătoare doar a întunericului,
nu ai pășit pe tărâmul tău pietros și înghețat,
Kalaallit Nunaat, Țara Oamenilor,
sau Țara Verde, botezată așa de vikingul ucigaș
care a fost exilat pe cea mai mare insulă.
Tu nu ai apucat să fii inuită, om, cum frumos vă spuneți în limba voastră,
și nici să privești glaciar la cei care te-ar fi numit eschimoasă –
cea „mâncătoare de carne crudă”.
Tu nu ai rostit nici primul cuvânt: Annana,
fiindcă cea care nu a putut să-ți fie mamă
a fost chemată într-o zi din anii ’60,
pe când avea 12 ani, împreună cu colegele ei,
de directoarea școlii, pentru a fi trimisă la spital.
Fără să-i zică de ce. Nici celorlalte 4500 de fete, nici părinților.
Și ele s-au dus. Și s-au urcat rușinate pe pat. Și și-au pus picioarele depărtate în suporturi.
Și au simțit durerea. Și prima lor dată a fost nu fost prima strângere în brațe.
Și primul lucru pe care l-au simțit în interiorul lor a fost, înainte de orice, răceala steriletului.
Un corp străin prea mare pentru corpurile mici, un corp care să îndeplinească
ordinele date de Marele Danez.
Marele Danez, cel care v-a acaparat în numele binefacerii și al culturii,
a spus că sunt prea mari costurile țării și că trebuie reduse.
Și le-a redus. Și v-a redus. Prin campania spirală și cadoul contracepției. Definitive.
Fără acordul vreunui inuit.
Pentru că limba Marelui Danez nu cunoaște tunnganarniq2.
Fiindcă limba lui nu cunoaște piliriqatigiingniq3, aajiiqatigiingniq4 uumajuk5.
Marele Danez a zis că știe ce-i mai bine pentru voi, inuiții,
pentru că el deține Cultura și Știința, pentru că el v-a modernizat și v-a trimis la școli
să-nvățați limba lui cultă (nu, nu ca să o uitați pe a voastră!),
pentru că el v-a făcut drumuri și el v-a construit case și v-a urbanizat.
Și vânătorii și pescarii s-au trezit mutați dintr-un loc în altul, șomeri,
și au început să bea și să se sinucidă. Și acum nu mai există inuit
care să nu aibă un sinucigaș în familie sau în vecinătate.
Marele Danez nu a zis că el vă e dator vouă, că mai bine de un secol a știut
că doar voi erați sursa „aurului alb”. Și l-a epuizat și a făcut sute de miliarde
pe seama criolitei voastre.
Dar îți spuneam de cea care nu a putut să-ți fie mamă.
Când s-a făcut mare, a simțit ce e iktsuarpok –
senzația aia de neliniște care te face să verifici din nou și din nou
dacă a venit cel mult așteptat. Și tu n-ai venit.
Și a simțit ce înseamnă quarrtsiluni – a sta împreună în tăcere, așteptând ca ceva să se nască.Dar tu nu te-ai născut. Fiindcă tu ești Inunngitsoq.
1 În limba kalaallisut (groenlandeză) = „cea nenăscută, nevăzută la lumina zilei”; Inunngitsoq – „nenăscut/ă” sau „om care nu a venit pe lume”; Qaammaq – „lumina zilei” sau „soarele”,Takunngitsoq – „nevăzut/ă”, ceea ce nu poate fi perceput sau observat.
2 Tunnganarniq – termen inuit care înseamnă a manifesta bunătate, ospitalitate și deschidere față de ceilalți;
3 Piliriqatigiingniq – desemnează colaborarea, cooperarea și munca împreună pentru un scop comun, o valoare esențială a comunităților inuite.
4 Aajiiqatigiingniq – termen inuit care înseamnă luarea deciziilor prin consens și dialog respectuos, o formă de guvernare tradițională bazată pe înțelegere comună.
5 Uumajuk – termen inuit ce derivă din uumajuq, adică ceea ce are viață sau ființă vie, exprimând respectul pentru toate formele de viață, fiind un adjectiv care sugerează grija și preocuparea pentru sufletul și bunăstarea celorlalți.
Mukandori Anonsiyata,
ție îți știm doar numele și moartea.
Dar despre viața ta, Anonsyiata, ce știm?
Ce mâncare îți plăcea, pe cine iubeai, care era melodia ta preferată,
Ce visuri aveai, Anonsyiata?
Numele tău – jumătate rwandez, Mukandori, jumătate catolic –
Anonsyiata – cea căreia vestită i-a fost nașterea Fiului –
Dar ție vestită ți-a fost moartea.
Tu ești cea care amintești de femeile care au fost violate violate violate
violate violate iar și iar și iar.
Aveai 26 de ani când ai plecat pentru totdeauna din Rwanda,
țara celor o mie de coline,
țara celor ce lucrau pământul – hutu,
țara crescătorilor de vite – tutsi,
țara meșteșugarilor, a vânătorilor – twa.
țara revendicată de germani în 1884
țara ocupată de belgieni în Primul Război Mondial, vreme de 46 de ani.
În țara ta, cei albi au adus și au semănat sămânța discordiei.
cei albi au zis și au consemnat în cărțile voastre de identitate:
Tu, tutsi, superior; Tu, hutu, inferior.
După ce s-au retras colonizatorii, în 1962,
cei de jos au cules ura crescută pe pământul fertil.
Și au făcut din ea macete și moarte. Să cadă cei înalți, au zis,
dar semănătorii plecaseră; s-au uitat unii la alții, s-au uitat în actele de identitate
unde era soarta lor: hutu viu, tutsi mort.
Tu erai tutsi, Mukandori Anonsiyata,
și așa ți-au decis anul morții: 1994 –
anul războiului civil, al genocidului:
100 de zile. 800 de mii de civili morți.
50 de mii de văduve.
75 de mii de orfani.
500 de mii de femei violate.
20 de mii de copii din flori negre.
Tu ai fost printre femeile violate de Interahamwe, miliția celor uniți să ucidă,
în fața tuturor, în fața copiilor, în fața soților, în fața părinților.
Femei care implorau moartea.
Tu ai primit-o. Ai fost străpunsă de un băț ascuțit la vârf de jos până sus.
Părțile tale intime făcute publice, făcute jertfă.
În numele tău, Anonsiyata, nu se țin momente de reculegere,
în numele tău nu se tace, în numele tău se vestește.
În numele tău, femeile se adună și își recapătă vocea, în numele tău
au zburat prima oară cu avionul ca să denunțe,
să fie martore, să vorbească despre ceea ce nu se vorbea.
În numele tău și al lor, o femeie a venit la tribunal,
deși dăduse naștere cu două zile în urmă și era slăbită de malarie.
În numele vostru, o femeie a mărturisit, deși a fost amenințată,
iar soțul i-a fost ucis laolaltă cu fiica.
În numele vostru, violul a fost consemnat drept crimă de război.
În numele tău, Mukandori Anonsiyata, femeile se adună
și vorbesc și vorbesc și plâng și dansează.
